Chestii despre care ar trebui să știm

Publicat în Dilema Veche nr. 385 din 30 iunie - 6 iulie 2011
Răzbunări, patimi, resemnări jpeg

Și nu ştim. De ce nu ştim? Habar n-am. Poate pentru că aşa e croită lumea. Poate pentru că nu ne interesează. Sau poate pentru că, deşi ne-ar interesa, n-avem de unde să aflăm. Există şi o altă variantă. Ar putea să ne intereseze, am avea de unde să aflăm, dacă am face un efort, dar, în cele din urmă, fiind la capătul ţării, zicem că nu merită. 

Satu Mare. Sfîrşit de iunie. Cînd cald, cînd frig, cînd nor, cînd soare, cînd o răpăială de grindină, cînd o rafală de vînt. Cîmp, cît vezi cu ochii, un soi de lung preludiu la concertul într-un singur acord al cîmpiei maghiare. Dinspre Cluj, ca să ajungi în părţile astea, treci prin Zalău, laşi în urmă dealurile curajoase şi, pînă să dai în cîmpie ca-n palmă, te opreşti la Beltiug sau la Răteşti. Pe-aici se fac vinuri puţin cunoscute la noi. O fi bine? O fi rău? Bine e că nu se-mbulzeşte lumea şi poţi să respiri. Rău e că n-ai cu cine să-mparţi bucuria de a le descoperi. Sate faine, prospere, cu case sănătoase, bucăţi mari de pămînt lucrat îngrijit, aşa, ca pe la alţii.  

Sîmbătă. Linişte ca-ntr-un sat de graniţă. Clădiri superbe care arată că, odată, unii au fost preocupaţi să ridice aici un oraş. Clădirea Teatrului de Stat, o minune discretă, care mai că nu strigă disperată după o restaurare demult promisă. Terase cuminţi, cafea de calitate, limonadă la litru, cu multă pulpă de lămîie şi de portocală. În faţa bisericii centrale, grupuri de nuntaşi. Poze, bliţuri, aparate de filmat. Freze cu „sarmale“, foşnete de mătase, tocuri dificile, pîlpîiri „turcoaz“ şi „siclam“ la doamne, iar la domni pantofi ascuţiţi, de lac, glumiţe şi nerăbdarea de a urca în maşini pentru a putea începe deliciul absolut al primei părţi a nunţii – plimbarea prin oraş cu claxonul apăsat continuu. E singurul moment în care liniştea locului tresare năucită din somn, pentru a se culca la loc, imediat. 

Hotel discret, pe o stradă cu case vechi, una-şi-una, amintind puternic de vremea apusă, în care n-aveai cum să confunzi zona rezidenţială a unui oraş, cu un sat. Stabilimentul de cazare e într-o casă veche, splendidă, cu două caturi. Curăţenia şi grija pentru păstrarea locului, ambele evidente, mai şterg un pic din tristeţea termopanelor, repede înfipte şi aici, la momentul lor de mare glorie. Interior bizar, cînd haios, cînd contrariant. Grinzi serioase, ale căror crăpături au fost umplute cu spumă (Au!), lacuri lucioase de te dor dinţii, fier forjat, mult împins în faţă de cineva care îi poartă o evidentă admiraţie. În schimb, multă linişte, atmosferă foarte primitoare, grădină memorabilă, ziduri groase, de cărămidă acoperită cu iederă. La restaurantul hotelului, în meniu, lovitură de teatru – ficat de gîscă la tigaie, lîngă un morman de jumări fine, din aceeaşi zburătoare vigilentă – 29 de lei porţia. Aţi găsit, pe lumea asta, mai bine?  

De departe, în centrul oraşului, se vede un turn care arată, la prima ochire, cam ca un minaret. Ciudăţenia asta se dovedeşte a fi, pînă la urmă, Turnul Pompierilor. Merită văzut. Dar programul de vizitare conţine cel mai dadaist text pe care îl poţi găsi afişat pe un monument – „Turnul Pompierilor este închis în condiţii de ploaie, cer înnorat, zile toride sau caniculă“. 

Hotelul central al oraşului e o fabuloşenie secessio, construită pe locul fostei Primării de pe la 1772. O clădire extraordinară, care urmează, cuminte, destinul altor bijuterii ale arhitecturii de pe meleagurile româneşti. Adică au fost luate de unu’ sau de unii, care, din lipsă de bani pentru lucrări, sau din cine ştie ce alte motive, le ţin la păstrare, să se degradeze în linişte, aşa cum se cuvine unei asemenea minuni. Prin gangul din dreapta clădirii, ajungi în sala de concerte a Filarmonicii „Dinu Lipatti“, loc de o frumuseţe rară, parte scăpată – spre slava Domnului – de elanul investiţiilor strategice ale iubitorilor de lucruri „deosebite“. 

În liniştea asta, pe la şapte seara, sub o lumină galbenă, ireală, filtrată de vitraliile superbei săli de concerte, în faţa a nu mai mult de două sute de spectatori şi în deplina necunoştinţă de cauză a multor împătimiţi de muzică din ţara asta, s-a aşezat la pian Leszek Mozdzer. Iubitorii de jazz vor tresări. Dar e prea tîrziu. Omul a cîntat o oră, ne-a lăsat căpiaţi şi a plecat. A început cu o piesă la care, cu stînga, a mitraliat o temă de Chopin, iar cu dreapta a zis, lejer, un standard. Pînă la final, numai delicateţuri. La al doilea bis, a făcut un unison ca o salată din mii de degete, şi dus a fost. După o pauză, ca un concurs de integrame în care lumea se chinuia să găsească şiruri de superlative, s-a urcat pe scenă Erik Truffaz. Aici, alţi împătimiţi de muzici vor cere sticluţa cu săruri, să nu leşine. Alături de trei muzicieni incredibili – Marcello Giuliani (bas), Benoît Corboz (claviaturi), Alberto Malo (tobe) – marele trompetist ne-a făcut praf şi pulbere. Varză. Surcele. Iertaţi golănia din limbaj, lipsa de pietate faţă de nobleţea spaţiului Filarmonicii, dar revelaţia estetică a fost atît de aproape de sublim, încît numai derizoriul o poate traduce în vorbe credibile. Şi ca să sune cu atît mai puţin verosimil, să arate ca un banc scos la o bere, ca o farsă, iată preţul, perfect real, al unui bilet la această cîntare – 15 lei. De-ăştia noi. Înainte de a mă pălmui, aflaţi că, în ultimii cinci ani, au mai fost pe-acolo Al Di Meola, Billy Cobham, Trilok Gurtu, Larry Coryell, Joey DeFrancesco şi Lars Danielsson. 

N-or fi astea cîteva chestii despre care ar trebui să ştim? Cine mai crede că o primărie şi un consiliu judeţean din ţara asta mai bagă bani în aşa ceva? Cine a auzit de oamenii de la Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu“ din Satu Mare? Cine a auzit de Gigi Molnar? Buuun. Nimeni. Cînd om obosi de Bianca, Bote, Iri, Monica, modişti, părstilişti, iaurtişti, adică peste mulţi ani, poate aflăm ceva şi despre naivii romantici care nu cer statui şi fac lucruri normale.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.