Cine l-a creat pe Ratko Mladici?

Slavenka DRAKULIC
Publicat în Dilema Veche nr. 383 din 16 - 22 iunie 2011
Cine l a creat pe Ratko Mladici? jpeg

Era 5,30, în dimineaţa zilei de 26 mai, dar un bătrîn din Lazarevo, Serbia, era deja treaz şi gata să părăsească locuinţa. Cu o seară înainte îşi adunase toate documentele şi medicamentele şi le pusese într-o pungă de plastic. Ştia că, acolo unde mergea el, nu va mai avea nevoie de ele. A sărit peste micul dejun şi s-a aşezat, aşteptînd. Cînd a sosit poliţia, nu şi-a ascuns identitatea şi le-a înmînat cartea de identitate de mult expirată, cu numele lui real, Ratko Mladici, născut în 1942. Apoi, şi-a scos portofelul, a privit pentru ultima dată fotografia cu familia lui, şi le-a dat-o şi pe aceasta. „Voi aţi ucis-o“, i-a spus el poliţistului, arătînd spre fotografia Anei, fiica lui în vîrstă de 23 de ani. „Nu, nu noi“, i-a răspuns calm poliţistul. „Ştiu că nu aţi fost voi“, a zis Mladici. „Dar mai ştiu şi cine a făcut-o şi de ce.“ Pe urmă, în timp ce poliţiştii îi căutau prin modesta-i casă, a vorbit despre mama lui, Stana, despre educaţia sa la Academia militară, despre viaţa sa dinainte. După o vreme, au părăsit casa, Mladici fără cătuşe, şi s-au urcat în maşina de poliţie care aştepta afară.  

Cel puţin asta a spus presei sîrbe un martor oficial din Lazarevo. S-ar părea că Mladici ştia nu doar data exactă, ci şi ora la care poliţia urma să vină să-l ia. Arestarea sa a fost orice altceva, numai noroc nu. Conform presei, Mladici a făcut o înţelegere cu autorităţile: se va preda singur, dacă o parte din recompensa de 10 milioane de euro stabilită de guvernul sîrb va ajunge la familia lui, iar arestarea sa va fi discretă şi el nu va fi încătuşat. Primele fotografii cu el intrînd într-un tribunal din Belgrad înfăţişează un bărbat ca oricare altul, cărunt, uşor cocoşat, purtînd o şapcă de baseball. În perioada cît a fost fugar a suferit cel puţin două atacuri cerebrale, şi a avut şi alte probleme de sănătate. Toate acestea după sinuciderea fiicei sale Ana, în 1994. Se spune că ea nu şi-a putut ierta tatăl pentru ce făcuse în Bosnia; el a crezut întotdeauna că ea fusese ucisă de duşmani. 

La 69 de ani, el arată mult mai bătrîn, umbra celui care fusese odată – comandantul arogant, crud şi cu privirea rece al forţelor sîrbe din Bosnia. A reuşit să scape de justiţie vreme de 15 ani, deşi întrebarea care rămîne este dacă s-a ascuns într-adevăr sau a fost protejat de cineva sus-pus. După spusele fostului şef-adjunct al securităţii de stat, Zoran Mijatovici, care a condus arestarea şi extrădarea lui Slobodan Miloşevici din 2001, Mladici ar fi putut fi arestat mult mai devreme, spre exemplu, odată cu Miloşevici. Dar nu a existat dorinţa politică, mai ales după ce a devenit preşedinte Vojislav Kostunica, spune el într-un interviu pentru B92. În viziunea lui Mijatovici, serviciile secrete nu puteau acţiona legal împotriva unui ofiţer al armatei activ: aceasta era responsabilitatea securităţii militare. El admite că Mladici era protejat de prietenii săi din armata sîrbă. Evident că Mladici s-a simţit în siguranţă; spre deosebire de Radovan Karadzici, el nu şi-a asumat niciodată o identitate falsă. Abia după 2001 s-a ascuns – sau, mai bine spus, a dispărut de pe radar. Ştiau autorităţile unde anume, astfel încît să acţioneze abia acum? Bineînţeles că nimeni nu este dispus să confirme asta. Totuşi, modul în care a fost arestat, fără să opună rezistenţă, oferă credibilitate acestei teorii. 

Pare că pragmatismul politic a învins, într-un tîrziu, în Serbia. Deşi preşedintele Boris Tadici a fost primul care a negat  că arestarea lui Ratko Mladici ar fi avut de-a face cu dorinţa Serbiei de a deveni candidată la statutul de membru al UE, foarte puţini sînt cei care cred că arestarea a fost o pură coincidenţă. Conform sondajelor de opinie, majoritatea sîrbilor cred că, de fapt, a fost un schimb. Duminică seara, cîteva mii de radicali au ieşit pe străzile Belgradului să protesteze. Numărul lor ne dă o idee despre cît de puţin sînt preocupaţi cetăţenii de rînd de soarta lui Mladici. Ar mai putea fi un erou pentru jumătate dintre ei – după cum arată sondajele –, dar aceştia nu sînt pregătiţi să iasă şi în stradă pentru el. Cu toate acestea, arestarea sa este cu siguranţă importantă şi simbolică la mai multe niveluri, nu doar pentru Serbia. Este un mesaj: crimele de război nu dispar şi dreptatea trebuie înfăptuită. Este important ca semn al respectului pentru cei morţi – şi, chiar mai mult, pentru cei care se află în viaţă: pentru acei sîrbi, musulmani şi croaţi care trebuie să continue să convieţuiască. Reprezintă, de asemenea, şi un gest politic al guvernului sîrb, îndreptat spre închiderea acelui capitol din istorie şi înaintarea spre un viitor comun în UE. Vîntul schimbării a bătut acum un an, cînd parlamentul sîrb a votat „Declaraţia de la Srebenica“, care condamna atrocităţile comise împotriva bosniacilor, exprimînd sincere condoleanţe şi cerînd iertare, recunoscînd astfel implicarea sîrbească în războiul din Bosnia.  Ratko Mladici va fi judecat într-o sală de tribunal – singurul mod în care se poate determina dacă un individ este vinovat sau nevinovat. Dar, ca şi în cazul altor criminali de război, se rezumă totul la vina sa individuală? După războaiele groaznice care au devastat fostele republici iugoslave Bosnia, Croaţia, Kosovo, lăsînd în urmă cel puţin 100.000 de morţi şi 1 milion de oameni fără adăpost, poate procesul lui Mladici să încheie această poveste? Există ceea ce se numeşte responsabilitate colectivă politică? Aceasta este întrebarea pe care o evită toată lumea. Cu siguranţă este imposibil să vorbim de vina colectivă a unei populaţii întregi, fie că este vorba despre sîrbi sau despre oricare altă naţiune. Dar pot cetăţenii din Serbia (sau Bosnia sau Croaţia) – care au votat în repetate rînduri pentru lideri naţionalişti, care i-au implicat în războaie distructive – să creadă că ei nu au avut nici o contribuţie la transformarea lui Mladici într-un criminal de război? Nu există nici o instanţă de judecată care să-i judece – alta decît istoria şi propria lor conştiinţă. Este un paradox că tocmai Mladici le-a reamintit de rolul lor în măcelul pe care le-ar plăcea atît de mult să-l uite.   

Slavenka Drakulic este scriitoare şi jurnalistă de origine croată. În prezent trăieşte la Viena. 

www.eurozine.com  
Copyright: Slavenka Drakulic/Eurozine

traducere de Patricia MIHAIL

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.