Descoperite pe net
- Grupul statuar din satul Hilișeu - Crișan, județul Botoșani -
Din întîmplare, am dat peste un blog al cărui autor călătoreşte în dorinţa de a vedea locuri şi edificii de prestigiu mai puţin cunoscute (http://www.blogprinvizor.ro). Aşa am descoperit grupul statuar de la Hilişeu-Crişan.
Pentru foarte mulţi dintre noi, numele localităţii nu spune nimic. Asta şi pentru că satul, situat la graniţa de astăzi cu Ucraina, s-a numit pînă la colectivizare Hilişeu-Curt. Marele Dicţionar Geografic (Vol. III, Socec, Bucureşti, 1900) afirmă că familia Curt avea moşii aici încă din 1759, că şcoala a fost făcută, probabil pe la jumătatea secolului al XIX-lea, „de către Alecu Curt, care dă toate înlesnirile necesare spre întreţinerea ei în bună regulă, ajutînd pe elevi cu cărţi şi cele necesare la învăţătură şi pe 20 elevi săraci îmbrăcîndu-i“. Tatăl său, Vasile Curt, este cel care a pus să se ridice biserica de lemn, terminată în 1802. Ea pare să fi fost o capelă a curţii boiereşti. „Ograda bisericei în partea dinspre casa proprietăţei este închisă cu zid, în centrul căruia se ridică clopotniţa pe care se află bustul Mîntuitorului între doi îngeri, iar pe coama zidului stau busturile [!] a 6 [12, n.a.] Apostoli. Aceste împodobiri sînt făcute de către proprietarul moşiei, Alecu Curt, la anul 1858.“ Alte surse susţin că anul construcţiei ar fi fost 1832 şi că zidul care separa curtea casei de cea a bisericii se datorează soţiei sale, Ana Curt.
În fine, este limpede că informaţiile asupra domeniului familiei Curt de la Hilişeu trebuie căutate într-o documentaţie mai consistentă. Certă rămîne existenţa, pe parcursul secolului al XIX-lea şi la începutul celui următor, a ansamblului curţii boiereşti a familiei Curt. Topografia actuală a locului indică chiar amplasamentul casei, a cărei incintă era despărţită de cea a bisericii – biserica de lemn de la 1802 – conform cu organizarea unor asemenea ansambluri în epocă. Pînă aici, nimic special. Şi nimic neobişnuit, din păcate, în dispariţia casei şi a anexelor sale, survenită probabil după exproprierea din 1949. Ce s-a păstrat merită însă o atenţie deosebită. Fiindcă – trebuie să recunoaştem – imaginile sînt spectaculoase. Descoperim că separarea dintre cele două incinte nu se făcea printr-un simplu zid. Ceea ce avem în faţa ochilor este o întreagă compoziţie alcătuită din turnul clopotniţă pe care se profilează statuia lui Isus şi din cele două aripi de zid ce se desfăşoară simetric în falduri marcate, fiecare, de statuia cîte unui apostol. Dacă nu putem vorbi de o mare îndemînare a sculptorului în realizarea celor treisprezece personaje, trebuie să remarcăm abilitatea celui care a gîndit modul lor de aşezare, silueta dinamică şi elegantă a ansamblului.
Sigur că, pentru ceea ce numim de regulă arhitectura românească, înfăţişarea aceasta pare să fie o prezenţă neobişnuită. Dacă însă ne gîndim la strînsele relaţii ale moldovenilor cu Galiţia, cu precădere cu Lemberg-ul – denumirea actualului Lviv din Ucraina –, pentru care este reprezentativă şi astăzi arhitectura barocă a ansamblului Catedralei greco-catolice Sf. Gheorghe, construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, înţelegem că transferul de forme către o biserică ortodoxă din nordul Moldovei s-a făcut aproape firesc. Fiindcă e foarte posibil ca tocmai catedrala menţionată să-l fi inspirat pe comanditarul sau constructorul de la Hilişeu-Crişan, fără ca – în acest teritoriu de frontieră – gestul şi rezultatul lui să fi părut nepotrivit.
Ţine de noi să asimilăm grupul statuar ca aparţinînd culturii româneşti şi să nu ne lăsăm influenţaţi de indicaţia seacă şi lipsită de lămuririle necesare din Lista Monumentelor Istorice: „BT-II-m-B-01990, ansamblul bisericii Adormirea Maicii Domnului, sat Hilişeu-Crişan, comuna Hilişeu-Horia, Adresă 36, Datare: sec. XIX“. Şi, în măsura posibilului, să mergem să îl admirăm mai de aproape. Pare să merite!
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
