O autopropunere
În atenţia lucrătorilor şi lucrătoarelor din Serviciile multilateral dezvoltate:
aflu din surse nu doar secrete, dar şi autorizate, că în curînd va avea loc un concurs pentru ocuparea unui post de documentarist în Serviciile dumneavoastră. Avînd oroare de sistemul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii), visînd de mult la un asemenea post – după epuizarea inevitabilă a zăcămintelor mele de imaginaţie – mă simt în stare, şi nu cred că sînt impertinent, să mă înscriu la vedere şi să vă prezint o mostră de notă documentară (conform viziunii mele) în cazul că voi obţine acest post. Nu vă ascund că mă voi concentra doar pe presa intelectuală, străină şi română, la zi, tocmai pentru că e incontestabilă scăderea numărului ei de cititori, atît la noi cît şi aiurea. Purced: În săptămîna 21-27 mai 2011, în Suplimentul de cultură de la Iaşi, Iulia Blaga citează în cronica sa privitoare la Festivalul de la Cannes această afirmaţie a fraţilor Dardenne, regizori belgieni: „Pesimismul a devenit azi conformist. Toată lumea s-a învăţat să se plîngă.“
În acelaşi număr 315, Emil Brumaru scrie: „Spre seară, am recitit o nuvelă de Kundera, ultima din Ridicole iubiri, «Eduard şi Dumnezeu», am înfulecat-o cu o poftă rară, ca în vremea adolescenţei, e foarte interesantă şi m-am gîndit cum a reuşit el să pună atît de bine viaţa aceea, la milimetru, însă cu generalizări, cu discuţii şi cu alunecări de teren neaşteptate. E de urmărit într-adevăr «acel comic necunoscut al istoriei şi cel (greu de acceptat) al sexualităţii». E nevoie de cîte o clipă ca asta.“
De asemenea, tot în aceeaşi revistă, Doris Mironescu, în cronica sa la romanul Minoic de Caius Dobrescu, susţine: „Chiar dacă astăzi nu se mai scriu romane-istorie, cititorul păstrează o melancolie faţă de ambiţia nemăsurată a acelui compendiu de umanitate pe care l-a găsit în Balzac, în Stendhal sau în Dostoievski.“
În Orizont, nr. 5/2011, Alexandru Budac e memorabil: „Între un individ care jubilează frenetic pe forumuri cînd un elicopter cu soldaţi israelieni se prăbuşeşte, invocînd dreptatea şi cuptoarele naziste, şi un intelectual cu panaş care argumentează laborios în ce fel evreii corup neamul strămoşesc, nu văd nici o diferenţă. Deşi unul e agramat, iar celălalt foloseşte o retorică flamboaiantă, amîndoi exprimă aceeaşi idee. Ura (de clasă sau de rasă) nu are stil, şi nimeni nu poate întocmi o scară de evaluare a antisemitismului şi xenofobiei pe criterii de fineţe.“
În Télérama pariziană, nr. 3200 din 11 mai 2011, preşedintele Sarkozy explică de ce nu doreşte să vadă filmul de lungmetraj artistic (nu documentar) Cucerirea, inspirat de victoria sa în alegerile din 2007: „Existenţa mea s-a schimbat de atunci, de asemenea din respect pentru Carla şi pentru a-mi proteja sănătatea mintală. Narcisismul nu a fost vreodată o soluţie bună, prea mult narcisism te poate înnebuni... Nu insistaţi, n-o să vă comunic punctul meu de vedere asupra scenariului, regiei şi actorilor. Prea multă comunicare e periculoasă. Ştiu despre ce vorbesc.“
În aceeaşi Téléramă, Woody Allen declară: „Nu am realizat, în 25 de ani, un film mare... Sincer, nu cred că posed ceea ce-i necesar pentru a fi un cineast de geniu... Mi-ar plăcea la nebunie să dau o capodoperă, dacă aceasta nu ar afecta rezervarea mesei mele la restaurant... Celor tineri, le propun să aibă plăcere în ceea ce fac, să nu-i preocupe celebritatea şi succesele, ele nu-i vor ajuta să fie mai puţin muritori.“ Sublinierile îmi aparţin, sînt singurele semne personale pe care mi le-aş permite în transmiterea unor asemenea idei care ar trebui să ajungă şi sub ochii şefilor dumneavoastră şi chiar ai şefilor şefilor dumneavoastră, pînă la Guvern şi chiar Preşedinţie, oricît i-ar plictisi sau le-ar dispreţui ca prea intelectualiste. Îmi permit să cred că Serviciilor noastre multilateral dezvoltate le lipseşte - moştenire ceauşistă? – intelectualismul. M-aş strădui să-l promovez, în obscuritatea postului meu. Dacă nu, nu.
