Semnalizări, trafic și societate

Publicat în Dilema Veche nr. 382 din 9 - 15 iunie 2011
Branduirea optimismului jpeg

Traficul continuă să fie unul dintre principalele ofuri ale bucureştenilor. Mai larg, ceea ce se întîmplă în stradă, de la curăţenie la cîini comunitari şi de la starea drumurilor la trafic, se află pe primele locuri în ierarhia nemulţumirilor locuitorilor Capitalei, aşa cum rezultă din noua ediţie a „cartografierii sociale a Bucureştiului“, realizată la SNSPA de către colegul meu Alfred Bulai. Există desigur diferenţe între cartiere, traficul fiind perceput mai înăbuşitor în zone precum Drumul Taberei şi Militari sau Colentina şi Pantelimon şi relativ mai acceptabil în Berceni sau Rahova. În ansamblu însă, „traficul“ rămîne o problemă obsesivă atît pentru cei care circulă cu maşina personală, cît şi pentru cei care apelează la transportul în comun, un soi de metonimie a oraşului, chiar dincolo de problemele reale de circulaţie. Comportamentul în trafic este astfel şi el mult mai grăitor decît blocajele sau „evenimentele“ raportate de către poliţie, un soi de spune-mi cum circuli şi îţi spun în ce oraş trăieşti. 

În acest sens, de vreo două luni mă îndeletnicesc cu o statistică personală uşor perversă: cîte un sfert de oră, din cînd în cînd, urmăresc maşinile care nu semnalizează stînga sau dreapta atunci cînd ar trebui să o facă. La primul stop mai lung, îmi notez apoi cazurile „aşa da“ (cei care au semnalizat) şi cele „aşa nu“ (cei care nu au semnalizat). Tocmai am ajuns la o mie, aşa că am tras linie şi am calculat procente: în 32% dintre cazuri, şoferii bucureşteni nu semnalizează atunci cînd o iau la stînga sau la dreapta, schimbă banda etc. Desigur, e o statistică pe genunchi, fără nici o pretenţie de precizie şi fără „marjă de eroare“ riguroasă. Şi totuşi... 

Şi totuşi, e suficient pentru a considera că este un soi de fenomen de masă şi a te întreba de ce? Nu ar fi greu, nu ţine de creşterea excesivă a numărului de maşini, de lipsa parcărilor sau inflaţia bordurilor, de gropile din şosea sau lipsurile din legislaţie – şi nu poate fi pus nici pe seama edililor. Nu, e simplu, e clar şi ţine doar de oameni. Dar se pare că exact aici e problema!  

Semnalizarea se adresează eminamente celuilalt, partenerului de trafic, îi anunţă din vreme intenţiile tale pentru a putea să anticipeze mişcările lui, este un soi de comunicare în spaţiul public al şoferilor spre bunul mers al traficului comun. Desigur, există oraşe sau ţări întregi cu o circulaţie (aparent) mult mai haotică decît a noastră, în care semnalizarea este ultima dintre probleme. Dar acolo există altfel de „reguli“, un soi de drept cutumiar al circulaţiei, bezmetic pentru necunoscători, dar suficient pentru iniţiaţi. La noi, semnalizarea este regula acceptată şi practicată în două cazuri din trei – dar eludată într-o treime dintre cazuri. De ce? Ce ne spune povestea asta? 

Mai întîi de toate, ne spune faptul că nu poţi avea încredere în regulă (lege), pentru că ea poate fi respectată sau nu, în mod relativ aleator. Deci trebuie să fii prudent, nu corect. Imediat după aceasta, ea ne spune însă ceva ce mi se pare şi mai grav deoarece este mai „gratuit“. Să zicem că pot să înţeleg faptul că nu respect legea atunci cînd acest lucru îmi aduce un avantaj; nu este moral, nu este legal, dar poate fi util pentru mine, deci are o anumită explicaţie. Dar să nu respect legea uite-aşa, că n-am chef, şi, mai mult, chiar atunci cînd acest lucru îmi poate fi defavorabil (ba chiar, la limită, fatal), asta e mai greu de înţeles. Se poate spune că semnalizarea este o bagatelă, că nu aceasta este principala cauză a accidentelor şi a altor „evenimente rutiere“. Da, aşa este, dar chiar dacă nu se află la originea siguranţei circulaţiei, ea este, poate, cea mai simplă şi directă expresie a confortului circulaţiei: a semnaliza înseamnă a comunica cu ceilalţi, a-i respecta şi a construi astfel o încredere reciprocă între membrii unei echipe întîmplătoare. Şi, indirect, toate acestea te fac să te simţi mai sigur şi mai relaxat. 

„Respect“ şi „încredere“... pare că exact acestea lipsesc în traficul bucureştean – şi, extrapolînd, în societatea românească. Nu semnalizez pentru că nu-mi pasă de cel de lîngă mine, pentru că acesta pur şi simplu nu există pentru mine, nu îi datorez nimic. Mai mult, a semnaliza înseamnă a anticipa o mişcare a mea şi a respecta această promisiune. Ei bine, nici nu ştiu exact cum mă voi mişca şi nici n-am chef să mă angajez în „promisiuni“! Sînt un şofer liber într-un trafic liber! Semnalizarea e pentru loseri. 

Există însă şi un element înduioşător în tot acest darwinism rutier: cînd semnalizezi că vrei să intri pe o bandă sau pe o stradă şi cel din spatele tău chiar îţi respectă semnalizarea şi îţi permite să „te bagi“, eşti atît de uimit, încît simţi nevoia să-i mulţumeşti, clipind de două, trei ori cu ambele semnalizatoare. Un strop de normalitate, şi începi să crezi că lumea e plină de oameni drăguţi... 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010. 

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
John Travolta, momente critice la manșa unui avion: „Am crezut că totul s-a sfârșit”
John Travolta a povestit că o experiență pe care a trăit-o la limita dintre viață și moarte, în timp ce pilota un avion în 1992, l-a inspirat să accepte rolul din noul scurtmetraj Disney+ "The Shepherd".
image
Declarația de dragoste a unui vlogger străin la adresa României: „Am fost uluită de acest oraș superb”
Datorită unei vloggerițe de travel din Australia, Gabby Boucher, un oraș din Transilvania a fost inclus într-un top mondial al celor mai bune destinații, din afara circuitelor turistice populare.
image
Invenția unor cercetători români care salvează terenurile poluate. Medalii de aur în Canada și Londra
O echipă de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a inventat un material care, împrăștiat pe terenuri poluate, le poate depolua în mod ecologic. Invenția a fost înregistrată la OSIM și a primit două medalii de aur în Canada și Londra.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.