Trei bancuri mistice

● Cînd noaptea însăşi obosise de atîta ruletă, Jucătorul a constatat că mai are doar un chip de 100 de dolari de jucat. Pierduse tot, tot, tot. Se simţea golit, jalnic şi trist. Cînd a împins chip-ul pe masa de joc, intenţionînd să-l lase undeva, la întîmplare, dar neapărat „în interior“, pe numere, căci aşa juca mereu, cu un fel de demnitate iraţională la care ţinea fără să poată spune de ce, a auzit o voce baritonală, venind de sus, care i-a spus: „Pune pe 0!“. A crezut că i se pare şi, distrat, nu a băgat în seamă, dar, cu o fracţiune de secundă înainte ca chip-ul său să se oprească, în hazard, undeva pe tabelul cu numere imprimat pe pluşul verde împlinind pariul, s-a auzit de sus aceeaşi voce „Pune pe 0!“. A privit în jur. Nimeni altcineva din cazinou nu a auzit vocea aceea, şi Jucătorul, intrigat, a ridicat ochii în tavan. Ar fi vrut să vadă cine vorbeşte. „Nu te mai uita ca prostul, ei, da, sînt eu, Domnul Dumnezeul tău, şi-ţi spun: Pune pe 0!“ Cu un gest mecanic, Jucătorul a pus jetonul pe 0. No more bets, ruleta s-a învîrtit şi bila a înţepenit în căsuţa 0. În aceste cazuri, casa plăteşte 37 la 1. Crupierul e amuzat – are aerul că aşa minuni se mai întîmplă, şi plăteşte. Jucătorul, bucuros, strînge chip-urile cîştigate şi vrea să plece. Aude de sus aceeaşi voce: „Pune totul pe 0!“. Ridică ochii neîncrezător, vrînd să spună că e imposibil să iasă de două ori consecutiv 0, dar vocea e imperativă: „Pune totul pe 0, cînd îţi spun!“. Paralizat, Jucătorul se execută. No more bets, ruleta se roteşte nebuneşte, bila se lansează nebuneşte în sens invers rotirii ruletei şi se duce direct în căsuţa 0. Crupierul e încremenit. Lumea din cazinou începe să vină în jur. Casa plăteşte 37 la 1. Jucătorul radiază. Nu ştim dacă s-a întrebat cum de i s-a putut întîmpla tocmai lui aşa ceva, dar e greu de crezut pentru că pur şi simplu nu a mai avut timp. Vocea de sus i-a ordonat: „Pune totul pe 0!“. Cu încredere, a pus tot ceea ce cîştigase pe 0. Crupierul şopteşte No more bets, rotirile încep şi bila albă merge direct la 0. Şoc în cazinou. Casa trebuie să plătească iarăşi 37 la 1. Se verifică atent înregistrările de la joc – Jucătorul nu trişase, iar ruleta era corectă. Jucătorul strînge chip-urile care totalizau, acum, o imensă avere. Cazinoul era pregătit să închidă, aruncînd linţoliul negru peste masa care a produs falimentul. Vocea de sus, doar de Jucător auzită, spune iarăşi: „Nu pleca. Stai la masă şi pune totul pe 0“. Fermecat de ceea ce i se întîmplă, Jucătorul aruncă totul pe 0. O tăcere imensă striveşte totul. Crupierul, convins că visează, spune No more bets şi roteşte. Bila se aruncă furioasă. Şi intră, cuminte, la căsuţa 13. O hărmălaie infernală izbucneşte. Unii aplaudă, alţii înjură, unii cer ceva tare de băut, alţii rîd în hohote. Jucătorul, cu ochii cît cepele, priveşte bila aşezată la 13 şi nu mai poate respira. Aude doar de sus cum vocea baritonală şi autoritară, pe care o ştie bine, scapă cu năduf o remarcă: „Oh, shit!“.

● Un domn cu nimic ieşit din tiparul domnilor de azi se plimbă agale prin pădure. Deodată, în calea sa apare ursul. Fiara e turbată de foame şi domnul nu are nici o şansă. Totul durează cîteva secunde, ursul îl înşfacă, deschide gura mare şi, cînd să-şi înfigă colţii ucigători, cu un oftat, domnul zice: „Oh, Doamne, Dumnezeule…“ şi totul încremeneşte ca într-un stop-cadru cinematografic. Ursul rămîne nemişcat, cu gura deschisă la doar cîţiva centimetri de capul domnului. De sus se aude o voce: „Aşadar, ai ajuns să mă rogi. Toată viaţa ta mi-ai negat existenţa. Ba, mai mult, ai făcut tot timpul băşcălie de mine cu prietenii tăi, intelectualii. Spuneai că sînt o nălucă pentru idioţi, că sînt un vis pentru fricoşi. Spuneai că n-am nici o putere. Spuneai că e imposibil ca cineva cît de cît educat să creadă în mine. Şi acum, iată, eşti la ananghie, cum n-ai mai fost, şi îmi ceri ajutorul. În fine, sînt gata să te ajut să trăieşti, să te scot din ghearele ursului, cu condiţia să te întorci la prietenii tăi şi să le spui exact ce ţi s-a întîmplat. Domnul, evaluînd în sine situaţia, şi-a dat seama că nu e prea bine. Cum să apară el, cel mai subtil ateu, să le spună amicilor că Dumnezeu există? Ce-or să zică de el, după o viaţa întreagă dedicată calomnierii divinităţii? Nu se poate. Şi, cum domnul nostru e mintos, îi spune lui Dumnezeu: „Da, acum sînt convins că exişti. Şi îmi dau seama că am comis unele erori de judecată. Dar nu pot să mă dezic de ceea ce spun de-o viaţă. Aşa că, uite, îţi propun ceva. În loc să mă fac eu creştin, ce-ar fi să-l faci creştin pe ursul acesta care vrea să mă mănînce?!“ „De acord“, zice Dumnezeu şi realitatea revine la viteza normală. În secunda următoare, ursul îl trînteşte la pămînt pe isteţul domn, pune laba grea pe el, ca să nu poată mişca, şi, cu ochii smeriţi spre cer, spune: „Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, pentru masa pe care mi-o dai în seara asta şi te rog pe tine, Doamne, binecuvîntează bucata aceasta de carne pe care, în bunătatea ta, mi-ai scos-o în cale exact cînd mi-era foame etc.“.

● Un domn se plimbă pe marginea prăpastiei şi, neatent, cade în gol. Cu un gest reflex norocos se prinde în cădere de creanga unui copac. Atîrnat deasupra hăului, omul nostru aude cum creanga trosneşte, gata să se rupă, şi strigă deznădăjduit: „Hei, e cineva pe-aici? Ajutor! Doamne, mă aude cineva?“. Din cerul nesfîrşit de deasupra se aude o voce: „Dă-ţi drumul! Sînt eu, Domnul Dumnezeul tău, şi te voi prinde. Nu-ţi fie frică! Dă-ţi drumul!“. Omul nostru se uită în jos, vede abisul stîncos, după care ridică ochii spre marginea prăpastiei şi strigă: „Totuşi, altcineva nu mă aude? Nu mai e şi altcineva pe aici?“.  

P.S. Fiecare dintre aceste bancuri poate constitui punctul de plecare al cîte unui consistent eseu teologic. Le public aici în speranţa că vreunul dintre cititorii acestui colţ de pagină se va simţi provocat.