Uniunea Europeană a bacteriilor

Publicat în Dilema Veche nr. 382 din 9 - 15 iunie 2011
Ce se mai întîmplă cu presa culturală europeană jpeg

Dacă n-ar fi dramatic, ar fi de tot rîsul: un microorganism pune sub semnul întrebării instituţiile şi mecanismele Uniunii Europene. Tot continentul a fost cuprins de panică din cauza infectărilor cu o variantă pînă acum necunoscută a unei bacterii. Paradoxul este că, pe măsură ce se comunică mai mult şi mai transparent (cel puţin în aparenţă), panica sporeşte – în ciuda asigurărilor date de tot felul de oficiali – la toate nivelurile – local, regional, naţional şi european. 

Pentru asemenea cazuri, Uniunea Europeană şi-a pus la punct un sistem de alerte foarte sofisticat, bazat pe cooperarea dintre autorităţile veterinare din fiecare ţară. Numai că, oricît ar comunica şi ar coopera între ele, în cazul de faţă toate stau şi se uită la veterinarii din nordul Germaniei, care trebuie să caute bacteria criminală. Iar autorităţile germane au făcut deja o gafă dînd vina pe castraveţii spanioli; presa a comunicat-o şi dezastrul s-a produs. Castravetele a devenit, în egală măsură, simbolul şi victima unui sistem complicat care, construit pentru a apăra sănătatea cetăţenilor europeni, a dat-o (iar) în bară. Cea mai bună sinteză a tragicului destin al bietului castravete a realizat-o acum cîteva zile cotidianul Libération, pe prima pagină: fotografia unui castravete şi, alături, titlul „Presupus inocent“.  

Presa europeană comentează această nouă panică europeană în termenii unei noi crize europene. De pildă, Bart Sturtewagen, redactorul-şef al ziarului belgian Der Standaard, observă că, deocamdată, „consecinţele temute au rămas sub nivelul aşteptărilor dramatice“: „Bacteria poate ucide, dar din sutele de cazuri de maladie atestate, numărul morţilor s-a limitat la optsprezece. Sînt optsprezece decese extrem de regretabile, dar sînt doar optsprezece, un procent minim raportat la numărul de nemţi şi de persoane aflate în vizită în Germania care mor într-o săptămînă din alte cauze. Şi nimic nu indică pe moment că aceşti pacienţi ar fi fost la rîndul lor contagioşi. Nu este un motiv pentru a pune un întreg continent în fierbere. Trebuie să precizăm că nu este totuşi vorba de ciumă“. Şi totuşi, înainte de a descoperi leacul împotriva bacteriei şi de a limita, astfel, numărul de îmbolnăviri, s-a produs un mic dezastru economic. 

Comerţul cu legume a luat-o razna, iar cea mai importantă victimă e Spania. Editorialistul belgian observă, pe bună dreptate, că în condiţii de panică funcţionează regula „fiecare pentru el“: „Am constatat acest lucru în timpul crizei bancare, la fel şi în timpul crizei financiare din Grecia, vom fi martorii acestui deznodămînt cînd în curînd regula «fiecare pentru sine» va domni pe piaţa energiei şi remarcăm repetarea aceleiaşi situaţii în faţa acestei isterii alimentare. Europa, care trebuie să-şi deschidă şi să-şi menţină deschise graniţele, priveşte neputincioasă cum acestea se închid din cauza unei comunicări defectuoase şi cum se declanşează un dezastru economic disproporţionat“. 

Într-un fel, şi presa contribuie la menţinerea panicii şi la amplificarea dezastrului. Pe de o parte, presa e datoare să informeze – iar cînd complicatele mecanisme europene de alertă şi comunicare dau greş, n-are încotro şi înghite eroarea. Pe de altă parte, comentariile care insistă pe ideea că avem de-a face cu o nouă criză europeană alimentează, pe termen scurt, neîncrederea în ceea ce UE poate face în asemenea cazuri care privesc siguranţa vieţii de toate zilele a cetăţeanului. După ce „criza castravetelui“ a luat amploare, e inutil să mai recurgi la chestiuni raţionale şi de bun-simţ, cum face, de exemplu, cotidianul olandez Volkskrant: „A nu mai consuma castraveţi este o dovadă de isterie ridicolă, îndeosebi dacă legumele sînt spălate şi curăţate de către consumatori – iar această recomandare a fost făcută întotdeauna“.  

Numai că UE a devenit ceva prea stufos pentru a mai putea funcţiona după reguli de bun-simţ (precum, în acest caz, spălatul legumelor; sau, în alte cazuri, spălatul pe mîini...). Complicatele reguli şi mecanisme privind protecţia consumatorului, enormele sume din bani publici pentru a asigura instituţiile care să controleze etichetarea corectă ori respectarea ingredientelor în industria alimentară se dovedesc neputincioase în faţa unui asemenea caz şi, mai ales, în faţa reacţiilor emoţionale. Deocamdată, nu s-a produs un dezastru sanitar, dar e pe cale să se producă unul economic. De parcă n-ar fi fost suficiente crizele financiare din Grecia, Irlanda şi Portugalia ori disputele privind Tratatul Schengen. UE pare să se închidă tot mai mult şi să reinstituie graniţele chiar şi în faţa unei bacterii.  

Numai că bacteria a „învăţat“ şi ea comportamentul european: se plimbă liber dintr-o ţară în alta şi îmbolnăveşte la nimereală pe cine prinde, indiferent de naţionalitatea din paşaport.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

pexels efrem efre 2786187 16857184 jpg
Calcanul de 156 de euro care a șocat doi turiști: „Chelnerul nu ne-a spus prețul”. Nota de plată usturătoare într-un restaurant din Veneția
Doi turiști au avut parte de o surpriză neplăcută într-un restaurant din Veneția, după ce au descoperit că un singur preparat din pește le-a costat 156 de euro. Aceștia susțin că ospătarul le-a recomandat calcanul la cuptor, fără să le precizeze prețul/
Nave de cereale sub apărare aeriană png
Blocada fricii: Rusia sufocă comerțul Ucrainei, România suportă consecințele
Europa poate schimba calculul Moscovei în Marea Neagră dacă își pune pavilioanele pe navele care transportă cerealele ucrainene și este pregătită să răspundă când acestea sunt atacate.
Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
PNL decide soarta Guvernului Niculescu. Bolojan avertizează asupra riscurilor, mai mulți parlamentari refuză susținerea
PNL decide sâmbătă dacă va vota învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, însă liberalii sunt împărțiți în privința susținerii noului Executiv.
PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTdkNWMxMzUzNzMwZDgyYzI3NDY2ZjFlMGRlNTViOTJh thumb jpg
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, cere implicarea Statelor Unite în cazul soțului său, susținând că România este partener strategic al Washingtonului.
image png
rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie