Sorin Cristian SEMENIUC

Zarvă au stîrnit, în ultimul timp, cîteva modificări făcute sau care urmează să fie implementate în centrul Iaşiului. Sub parcul din faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, urmează să se amenajeze o parcare subterană, costurile de 18,8 milioane de euro urmînd să fie suportate, în mare parte, din fonduri europene.

Născut în 1914, la Nepos-Bistriţa, Gavril Istrate a absolvit, 24 de ani mai tîrziu, Facultatea de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Din comisia sa de licenţă făceau parte Iorgu Iordan, Octav Botez şi G. Călinescu, alături de aceştia, printre profesorii pe care i-a avut în facultate, fiind şi Garabet Ibrăileanu.

Eveniment în lumea culturală ieşeană. Prestigioasa revistă Timpul are, de puţină vreme, un nou şef. Daniel Şandru i-a luat locul lui Liviu Antonesei, acesta alegînd să se dedice activităţii unei edituri.

Recentul anunţ că unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din Iaşi, Neculai Volovăţ, va debuta ca scriitor semnînd piesă de teatru la Naţionalul „Vasile Alecsandri“ aminteşte faptul că, în tîrgul Ieşilor, mulţi dintre cei care împart pîinea şi cuţitul nu au pregetat să pună mîna pe pix, penel sau microfon.

Există o practică a agenţiilor de presă serioase: la sfîrşitul unei ştiri este relatat contextul. De exemplu, după un atentat dintr-o ţară îndepărtată, se arată că regretabilul incident este o fărîmă dintr-o serie de conflicte cu rădăcini vechi de sute de ani, cu perioade de linişte, intervenţii externe, trădări, mize economice.

Există, deseori, eforturi de a ajuta persoane aflate în nevoie, de a repara clădiri istorice de mare importanţă, dar pe punctul de a se dărîma, sau iniţiative inedite şi generoase de a îndrepta, măcar puţin, lumea deformată din jur.

E în Iaşi, ca peste tot, o categorie de oameni asupra cărora nu există dubii. Probabil că sînt persoane care le aduc obiecţii legate de o idee, o teorie şi nu se sfiesc să facă public acest lucru, chiar cu zvîc în vîrful pixului, dar care, cînd vine vorba de recunoaşterea trudei şi argumentului, nu pregetă să facă o plecăciune.

În ultimii ani, şi pe fondul crizei, desfăşurarea activităţilor culturale din Iaşi a depins într-un mare grad de finanţările primite de la Primărie şi Consiliul Judeţean. Cele două au şi un cuvînt greu de spus în numirea managerilor unora dintre cele mai proeminente instituţii culturale din oraş.

În discursul public ieşean, strada Cuza Vodă este prezentată drept oaza în care s-ar fi păstrat farmecul vechilor clădiri dintr-un oraş al birjelor, negustorilor, boierilor şi al unei lumi dispărute. În fapt, din diferite motive, pînă acum s-a făcut prea puţin pentru punerea în valoare a acestei artere.

Clădirile şi obiectivele de patrimoniu din Iaşi se confruntă cu o nouă metodă de ştergere de pe faţa pămîntului. Lăsarea în paragină, distrugerea, ciuntirea, murdărirea cu graffiti sau demolarea au devenit deja desuete.

La cîteva zeci de metri de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“, într-o zonă ticsită de imobile vechi de sute de ani, se află un monument istoric într-o stare avansată de degradare. Avînd specifice arhitectura moldovenească veche şi o boltă laterală, imobilul a fost datat de specialişti ca fiind de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.

Nicolina a fost una dintre cele mai cunoscute fabrici din Iaşi, cu produse destinate, în special, sistemelor de căi ferate, nu numai din România, ci şi din străinătate, unul dintre beneficiari fiind îndepărtatul Iran.

Un caz clasic de barbarism împotriva unui monument istoric are loc în satul Poieni, comuna Schitu Duca, judeţul Iaşi. O istorie tristă, în care vinovaţi sînt sătenii, proprietarii şi autorităţile. Dacă doar unul dintre aceştia îşi făcea, într-un fel sau altul, datoria, un monument istoric atestat ca fiind de la sfîrşitul secolului al XIX-lea avea o şansă să se păstreze pentru o bună perioadă de acum înainte.

Anul 2013 a adus în atenţia opiniei publice din Iaşi trei edificii cu rezonanţă istorică pentru comunitate. Motivele nu au fost deloc fericite, dimpotrivă: toate au avut de suferit din pricina proprietarilor, care fie le-au lăsat de izbelişte, fie – într-un caz – pur şi simplu au pus clădirea la pămînt, cu explozibil.

Într-o seară de la sfîrşitul lui ianuarie, Librăria Cărtureşti din Iulius Mall-ul ieşean a adunat cîteva zeci de persoane interesate de situaţia patrimoniului din oraş. Parte a unei serii de dezbateri pe diferite teme, întîlnirea a avut titlul Avem un patrimoniu. Ce facem cu el?

Casa în care ar fi locuit ultimul călău al Iaşiului are o poveste din care nu lipsesc picanterii, cum ar fi o părticică din istoria unei familii boiereşti, sistemul de sănătate, cuceririle revoluţionare ale orînduirii socialiste, doborîte de capitalism sau, mai nou, fantomele.

În centrul municipiului Iaşi se află o clădire cunoscută de ieşeni sub numele de Muzeul Teatrului. Şi aşa va rămîne multă vreme, deşi proprietarul a cerut şi a obţinut, la sfîrşitul lunii octombrie, de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, reve-nirea la vechea denumire: Casa vornicului Vasile Alecsandri.

Cu o vechime de 226 de ani, clopotniţa Bisericii Sf. Spiridon este unul dintre monumentele istorice importante din Iaşi, foarte uşor de văzut de către turişti, de vreme ce se află în buricul tîrgului, pe Bulevardul Independenţei, lîngă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“.

În centrul Iaşiului, pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 6, se află în renovare de peste doi ani un monument istoric – o clădire trainică, cu o istorie groaznică. Ridicată prin eforturile cărturarului Garabet Ibrăileanu, la începutul secolului trecut, imobilul a fost sediul reputatei reviste Viaţa Românească.

Un loc pitoresc din Iaşi, reper pentru cei care trec prin cartierul Bucium, Hanul Trei Sarmale a ajuns astăzi o ruină. Burlane fracturate, geamuri din care nu au mai rămas decît colţuri hîde şi ascuţite de sticlă, pereţi scorojiţi – sînt doar cîteva dintre „hainele“ care ascund probabilul haos din interior.

Trecutul şi prezentul şi-au dat mîna la Iaşi pentru a salva unul dintre cele mai importante monumente istorice din acest oraş, situat pe renumita stradă Lăpuşneanu. Este vorba de Biserica Banu, despre care se crede că este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult din fosta capitală a Moldovei.

Ultimii cinci-şase ani au însemnat pentru municipiul Iaşi şi deschiderea unor şantiere de mari proporţii în zona centrală. Iniţiative private, ale autorităţilor centrale sau ale Primăriei, acestea au scos la lumină multe vestigii arheologice, cele mai vechi datînd din secolul al XV-lea.

Puţine locuri reuşesc să provoace o emoţie de copil şi de adult, în acelaşi timp şi la aceeaşi persoană. Bojdeuca lui Creangă, ascunsă pe dealul Ţicăului din Iaşi, este un astfel de loc. Simţi aerul crud, de bancă din clasă, mirosul de cretă, vezi feţele naive ale foştilor colegi şi retrăieşti imaginile pe care le aveai în minte cînd citeai Amintirile.

Aşa cum Parisul se identifică, de cele mai multe ori, cu Turnul Eiffel, New York-ul cu Statuia Libertăţii, iar Londra cu Big Ben-ul, Iaşiul este recunoscut deseori datorită Palatului Culturii. Administrat de Complexul Naţional Muzeal Moldova, instituţie subordonată Ministerului Culturii, acest monument istoric trece de cîţiva ani printr-o renovare amplă.

Renovarea instituţiilor de cultură reprezintă şi în Iaşi un subiect trist: cele mai multe dintre şantierele care se deschid par eterne. Termene de 3-4-5 ani pentru finalizarea acestui tip de investiţii se transformă uşor în 8, 10 sau 15 ani.

Singura destinaţie din municipiul Iaşi care a primit în Ghidul Verde Michelin, anul trecut, două stele („merită o oprire“) stă învelită ca într-un cocon, de aproape 20 de ani. De atîta vreme durează lucrările de refacere a Bisericii Trei Ierarhi. Simptomatică pentru întinderea lucrărilor este o declaraţie a patronului firmei de construcţii, în 2008: „Mai durează doi ani“.

În Iaşi, pe Bd. Anastasie Panu, între Hotel Europa şi Hala Centrală, stă ascunsă în spatele unor geamuri-termopan pivniţa casei cronicarului Grigore Ureche. Monument istoric, vestigiul este parte dintr-un spaţiu comercial deţinut de Primărie, care l-a închiriat în 2006 unei firme.

În apropierea Rîpei Galbene, pe strada Gavriil Musicescu, se află unul dintre cele mai cunoscute, dar şi mai părăginite monumente istorice din municipiul Iaşi. Prin generozitatea proprietarilor, în 1860, clădirea a devenit sediul Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică (instituţie ce fusese înfiinţată în 1836), şi va funcţiona astfel pînă în 1940.

În timp ce foarte multe clădiri de patrimoniu din Iaşi sînt pe cale de a se prăbuşi, Hotelul Traian este unul dintre monumentele care arată aşa cum se cuvine. Cîteva milioane de euro investite în urmă cu cîţiva ani l-au adus la un standard potrivit cu istoria sa lungă şi, într-o anumită măsură, misterioasă.

O casă care ascunde un sac de poveşti rupe din frumosul peisaj de la începutul Copoului, în vecinătatea-i aflîndu-se Biblioteca Centrală, Universitatea, Palatul Copiilor şi Şcoala fiilor de militari, toate monumente istorice renovate în anii din urmă. Este vorba de clădirea care a fost numită, ani la rînd, „Casa Conachi“.

Un monument istoric foarte cunoscut în Iaşi, şi nu numai, şi care a mai făcut, integral sau parţial, obiectul unor materiale din Dilema veche (Andrei Pippidi, nr. 260, 8 februarie 2009; Lina Vdovîi, nr. 324, 29 aprilie-5 mai 2010) pare să fi fost salvat pe ultima sută de metri. Este vorba de Casa A.D. Xenopol, imobil situat pe strada Vasile Conta, în apropierea Spitalului Sf. Spiridon.

Aproape că nu există om care să vină în Iaşi, iar privirea să nu-i alunece pe Palatul Braunstein: într-unul dintre colţurile Pieţei Unirii, la 200 de metri de Hotel Traian, la unul dintre capetele renumitei străzi Cuza-Vodă. Impunător şi unic prin fruntea maiestuoasă de metal, Palatul s-a transformat, în timp, într-un pericol pentru cei care trec prin vecinătatea-i.

În zona zero a municipiului Iaşi, în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară şi de strada Lăpuşneanu, se află, încă în picioare, o clădire veche de peste 160 de ani, plină de istorii şi goală de prezent. Monument istoric, clădirea este cunoscută generic drept „Hotelul Binder“.

Unul dintre puţinele monumente istorice de anvergură care pot fi vizitate în acest moment în municipiul Iaşi este Muzeul Unirii, situat pe una dintre cele mai vechi străzi ale urbei, actualmente numită Lăpuşneanu, în trecut – Uliţa Mare. Intrată într-un proces de reabilitare care părea că nu se mai termină, clădirea a fost în final inaugurată în urmă cu cîţiva ani.

Unul dintre cele mai vechi monumente din Iaşi riscă să dispară. În urmă cu şase luni, unul dintre braţele Crucii lui Ferentz s-a rupt, şi nici după aceea autorităţile care o au în patrimoniu n-au luat nici o măsură pentru protejarea ei.

La numărul 7 al discretului Fundac Zlataust din Iaşi, din cei 1087 mp de teren şi clădirea cunoscută drept „Casa Teodorenilor“ n-au mai rămas acum decît buruieni înalte şi înţepătoare, înconjurate de o plasă verde, din aceea care anunţă un viitor şantier.