Casa lui Ibrăileanu din Iaşi
În centrul Iaşiului, pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 6, se află în renovare de peste doi ani un monument istoric – o clădire trainică, cu o istorie groaznică. Ridicată prin eforturile cărturarului Garabet Ibrăileanu, la începutul secolului trecut, imobilul a fost, timp de aproape un deceniu, sediul reputatei reviste Viaţa Românească. Înfiinţată în 1906, publicaţia, a cărei direcţie poporanistă a fost imprimată de Ibrăileanu, a adunat în paginile sale semnăturile prestigioase ale lui I.L. Caragiale, Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, E. Lovinescu, Al. Philippide, George Topîrceanu, Ion Minulescu, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Hortensia Papadat-Bengescu, Ioan Slavici, Lucian Blaga, George Coşbuc, Iorgu Iordan, Petre Andrei sau Tudor Vianu. După 1930, activitatea revistei s-a mutat la Bucureşti, Ibrăileanu vînzînd clădirea autorităţilor locale. O placă amplasată pe faţa imobilului aminteşte de efervescenţa culturală care a existat aici la începutul secolului al XX-lea.
Autorităţile locale au decis ulterior instalarea în imobil a Chesturii de poliţie. De această instituţie se leagă unul dintre cele mai triste momente din istoria Iaşiului, pogromul din iunie 1941, dată la care au fost ucişi, de către soldaţi români şi germani, dar şi de către localnici, aproximativ 13.000 de evrei, unele estimări indicînd 4000 de morţi, iar altele – 14.000. Curtea Chesturii, care arată aproape la fel şi astăzi, a fost locul unde au fost aduşi sute de evrei, foarte mulţi fiind bătuţi, torturaţi şi ucişi. O tentativă de evadare a unora dintre ei a fost înăbuşită sîngeros. Tot victimele pogromului au fost puse apoi să şteargă sîngele care udase caldarîmul, cei care au supravieţuit fiind urcaţi apoi în „trenurile morţii“ – vagoane în care oamenii au fost înghesuiţi în mod deliberat şi plimbaţi zile în şir, cei mai mulţi dintre ei pierzîndu-şi viaţa prin asfixiere. Au fost aruncaţi ulterior în gropi comune, identitatea multora pierzîndu-se pentru totdeauna. Şi acest moment este marcat printr-o placă comemorativă; cînd aceasta a fost dezvelită, în 2011, şefii comunităţii au vorbit despre posibilitatea amenajării, într-o parte a clădirii, a unui Muzeu al Holocaustului.
După 1945 şi încercarea noii Puteri de a repara cele întîmplate prin organizarea cîtorva procese, clădirea a fost repartizată mai multor societăţi ale meseriaşilor, cea pe care a prins-o în activitate Revoluţia din 1989 numindu-se Întreprinderea Judeţeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii (IJPIPS). În 1991, Prefectura Iaşi a decis trecerea acestui patrimoniu în administrarea unor societăţi noi care, la sfîrşitul anilor ’90, s-au judecat cu înverşunare cu Consiliul Judeţean pentru a demonstra că sînt proprietare ale monumentului istoric. În acea perioadă, aceste societăţi au subînchiriat cea mai mare parte din clădire, care a devenit, printre altele, sediul unui restaurant şi al unei discoteci.
Pierderea proceselor şi împroprietărirea definitivă a Consiliului Judeţean l-au determinat pe şeful din 2010 al instituţiei, Constantin Simirad, să dispună renovarea imobilului. Intenţia sa era de a de muta aici întreaga activitate a Consiliului Judeţean Iaşi care, în prezent, îşi are sediul în Casa Pătrată, considerată prea mică, deoarece împarte birourile existente cu Prefectura. O majoritate potrivnică în Consiliu nu a permis decît alocarea de fonduri pentru repararea a jumătate din clădire, în final lucrările fiind sistate. Noul preşedinte, Cristian Adomniţei, a anunţat însă recent că renovarea ar putea fi reluată în scurt timp, inaugurarea urmînd să aibă loc la sfîrşitul lui 2013. Suma necesară terminării reparaţiilor este estimată la un milion de euro.
Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
