Iași: Tristețea Palatului Braunstein
Aproape că nu există om care să vină în Iaşi, iar privirea să nu-i alunece pe Palatul Braunstein: într-unul dintre colţurile Pieţei Unirii, la 200 de metri de Hotel Traian, la unul dintre capetele renumitei străzi Cuza-Vodă. Impunător şi unic prin fruntea maiestuoasă de metal, Palatul s-a transformat, în timp, într-un pericol pentru cei care trec prin vecinătatea-i. Între 2002 şi 2006, de pe faţada care nu mai fusese renovată de zeci de ani, cădeau regulat bucăţi de beton, pînă ce un utilaj al Primăriei a desprins bucăţile potenţial periculoase pentru trecători. Iar la un moment dat, cupola ce reprezintă emblema edificiului era cît pe ce să fie mistuită de un incendiu provocat de cîteva persoane care-şi găsiseră acolo adăpost. În interior, doar unele detalii amintesc de gloria de altădată a Palatului, năpădit acum de mizerie, vopsea scorojită, lemn putrezit şi mirosuri ascuţite – o atmosferă neaşteptată pentru ceea ce este cunoscut drept kilometrul 0 al „Capitalei Culturale“.
S-a ajuns aici dintr-un motiv devenit clasic în istoria recentă: clădirea, naţionalizată de comunişti, a fost împărţită de Municipalitate celor care nu deţineau locuinţă. După 1989, o parte dintre urmaşii celui care a ridicat imobilul au depus o cerere de retrocedare, urmată, aşa cum se întîmplă invariabil, de ani de procese, degrabă tributare viciilor de procedură, expertizelor – în general, amînărilor pe perioadă nedeterminată. Acum cîţiva ani, acestor urmaşi li s-au retrocedat 4/7 din suprafaţa de 571 de metri a clădirii. Restul a rămas Primăriei şi chiriaşilor săi. Context perfect pentru tergiversarea renovării: Municipalitatea a invocat legea, care nu permite investiţii într-o clădire aflată în litigiu, în timp ce noii proprietari nu şi-au făcut niciodată cunoscute intenţiile, fiind oricum blocaţi de prevederea care îi obliga să acorde o perioadă de graţie chiriaşilor, înainte de a-i evacua. Mai mult: printr-o sentinţă din decembrie 2010 (în ciuda celor de mai sus, procesele dintre cele două părţi au mers mai departe, un alt dosar fiind provocat de controversa împărţirii imobilului: pe orizonală sau pe verticală), Municipalitatea a obţinut dreptul de a cumpăra cele 4/7 contra sumei de 2,6 milioane de lei. În mod natural pentru toată această poveste, procesul a continuat la o instanţă superioară, suma fiind considerată, de cei din Primărie, prea mare.
De-abia în aprilie 2011, autoritatea locală a putut face primul pas spre ceea ce ar însemna oblojirea rănilor vechii clădiri: lansarea unei cereri de oferte menită să ducă la efectuarea unei expertize tehnice. După această procedură va fi pus diagnosticul: suma necesară pentru renovare. Dar să nu ne facem speranţe: nu-i aşa, recesiunea e un subiect de prea mare actualitate pentru a ne permite alocarea de fonduri în vederea restaurării de clădiri. Sînt oameni care mor de foame. Înainte de a fi omorîţi de bucăţi desprinse din clădiri. Iar o discuţie, în aceste vremuri, despre istorie, arhitectură şi spirit, deseori îl poate cataloga pe iniţiator drept „desuet“, „lipsit de pragmatism“ sau chiar „nebun“. Cu toate acestea, există un proiect, mai vechi, care include clădirea într-o listă de imobile bolnave, destinate să readucă farmecul de odinioară al străzii Cuza-Vodă. Municipalitatea doreşte să obţină pentru asta fonduri europene, dar e clar că totul va dura. Totul a rămas la nivel de proiect. Poate nici nu se va împlini.
Palatul Braunstein a fost ridicat la jumătatea secolului al XIX-lea şi este format din subsol, parter şi trei etaje. Construit de antreprenorul Adolf Braunstein, iniţial a fost hotel şi sediu de bancă, apoi redacţie a unor ziare şi sediu al unor partide. Clădire-emblemă a Iaşului, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre puţinele imobile din Piaţa Unirii care a rămas în picioare după bombardamentele germanilor.
Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
