La Iaşi, dezbatere pe teme de patrimoniu

Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
La Iaşi, dezbatere pe teme de patrimoniu jpeg

Într-o seară de la sfîrşitul lui ianuarie, Librăria Cărtureşti din Iulius Mall-ul ieşean a adunat cîteva zeci de persoane interesate de situaţia patrimoniului din oraş. Parte a unei serii de dezbateri pe diferite teme – inaugurată sub numele „Cafeneaua Publică“, în urmă cu un an, de către inimoşii membri ai Fundaţiei Comunitare –, întîlnirea a avut titlul Avem un patrimoniu. Ce facem cu el? Profesorul Laurenţiu Rădvan, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ (deţinător al unui blog, www.solutii-iasi.blogspot.com, dedicat posibilelor rezolvări arhitecturale), a făcut un istoric al monumentelor din Iaşi, prin prisma vechimii şi a tendinţelor din diferitele epoci. Astfel, dacă din primele sute de ani de după atestarea Iaşiului au rămas cu preponderenţă biserici (dintre care cele mai vechi, de secol XV – Armenească şi Sfîntul Nicolae Domnesc –, aproape fără legături cu originalele), începînd din secolul al XIX-lea se pot menţiona mai ales case boiereşti (exemple: Beldiman, Canta, Catargi). Mai aproape de noi, secolul al XX-lea a adus două momente care au afectat puternic starea multor asemenea edificii: bombardamentele din cel de-Al Doilea Război Mondial şi campania de demolare a comuniştilor. Cel mai elocvent exemplu din acest ultim caz este cel al Pieţei Unirii, unde – afirmă profesorul Rădvan – s-a stricat iremediabil echilibrul vizual. Soluţia pentru ceea ce ne-a mai rămas – un patrimoniu aflat într-o stare destul de proastă – ar fi o reabilitare măcar la nivel de faţade şi punerea în valoare din punct de vedere turistic, inclusiv prin modernizarea unor căi de acces, ideile şi proiectele societăţii civile şi ale autorităţilor fiind foarte importante în salvarea acestor monumente.

Directorul interimar al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Iaşi, Virgil Băbîi, a motivat starea precară a clădirilor prin faptul că în ultimii 20 de ani bugetul pentru astfel de lucrări a fost permanent în criză, ceea ce a făcut ca renovările începute la monumente reprezentative pentru oraş, cum ar fi Teatrul Naţional, Casa Balş sau Trei Ierarhi, să dureze cel puţin zece ani. El a acuzat şi lupta politică în distribuirea acestor fonduri, susţinînd, de exemplu, că fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, a distribuit fondurile cu preponderenţă spre Transilvania. Băbîi a invocat şi limitele legale care încorsetează activitatea Direcţiei, ca şi faptul că în anumite decizii majore intervin autorităţi de la Bucureşti. O astfel de situaţie, a spus Băbîi, este cea din cadrul ansamblului Palas, unde a fost aprobată de Capitală ridicarea unui turn cu o înălţime prea mare pentru zona respectivă.

Expertul Gheorghe Macarie a ţinut să menţioneze faptul că atenţia ar trebui concentrată pe prezervarea siturilor şi nu doar a monumentelor istorice, fiind foarte important ambientul din jurul acestora. El a dat exemplul zonei mărginite de Teatrul Naţional-Mitropolie-Palatul Roznovanu-Casa Balş-Statuia lui Miron Costin, aflată însă în pericol după ce Primăria a anunţat intenţia de a construi aici o parcare subterană.

La întîlnire a vorbit şi Adrian Serghie, iniţiatorul paginii de Facebook „Iaşi (Fotografii vechi)“. El scanează zilnic baze de date, ia legătura cu diferiţi colecţionari şi postează o mulţime de imagini-document din trecutul Iaşiului. Miile de vizitatori şi de mesaje ale paginii sale, ca şi cele ale profesorului Rădvan, precum şi iniţiativa Fundaţiei Comunitare arată că şi la Iaşi este posibilă o mişcare de genul „Salvaţi Bucureştiul“. Un mic semn: „Am o întrebare/rugăminte: Veţi filma toată această dezbatere? Căci eu nu am cum să ajung, însă mă interesează tema patrimoniului arhitectural al Iaşiului şi îmi doresc să aflu ce se va dezbate şi rezultate. Vă mulţumesc!“, a scris un tînăr pe pagina de Facebook a „Cafenelei Publice“, înainte de întîlnire.

Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: L. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Amurgul cunoașterii png
Amurgul divertismentului, hegemonia cunoașterii și revelionul cu Ilie Bolojan premier
AI mută centrul puterii de la economia atenției la economia cunoașterii. Știința, educația și inovația remodelează prioritățile și devin modele de succes. În timp ce mari puteri transformă știința în prestigiu național, România riscă să rămână un simplu spectator într-o lume construită de alții.
avioane militare foto X @AviationNews
Alertă la granița Poloniei cu Ucraina. Avioane de luptă, mobilizate după un val de atacuri rusești
Polonia și-a mobilizat, sâmbătă, aviația militară și a emis alerte pentru populaţie în două regiuni aflate la granița cu Ucraina, după un nou val de atacuri rusești cu drone și rachete.
sua a lovit trei petroliere iraniene png
SUA au lovit trei petroliere iraniene. Fac parte dintr-o „rețea clandestină de miliarde de dolari” care finanțează Gardienii Revoluției
Forțele Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) au precizat că cele trei nave fac parte dintr-o „rețea clandestină de miliarde de dolari” care finanțează Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC).
Amelie Voigt Treje  El Diario jpg
Are doar 21 de ani și o avere de 1,1 miliarde de dolari. Cine este cea mai tânără miliardară din lume. Alţi tineri sub 30 de ani din „clubul bogaților”
La doar 21 de ani, o tânără din Brazilia a ajuns în fruntea clasamentului celor mai tineri miliardari din lume. Averea ei vine dintr-un imperiu construit de familia sa în urmă cu mai bine de șase decenii.
Design fără titlu (7) png
Andrușca, din nou ispită la Insula Iubirii. „Am avut chiar o relație cu Andrei”
Andrușca a revenit în sezonul 10 al emisiunii Insula Iubirii, de această dată în postura de ispită. Tânăra le-a vorbit băieților despre relația avută cu Andrei.
GettyImages 585308139 jpg
Povestea lui Freddie Mercury, de la Farrokh Bulsara la Wembley: de ce a refuzat lecțiile de canto și cum s-a născut „Bohemian Rhapsody“
Pe 5 septembrie 2026 se împlinesc 80 de ani de la nașterea lui Freddie Mercury, vocea emblematică a trupei Queen. De la copilăria din Zanzibar la scena de la Live Aid, povestea artistului care a schimbat istoria muzicii continuă să fascineze generații.
BMW M2 (35) jpg
Record la 18 ani: lăsat fără BMW după ce a fost prins de trei ori la volan fără permis. Judecătorii invocă o „perseverență infracțională ieșită din comun”
Magistrații de la Curtea de Apel Cluj i-au confiscat BMW-ul unui tânăr de 18 ani, după ce a fost prins de trei ori fără permis. Instanța a apreciat că acesta a manifestat o „perseverență infracțională ieșită din comun”, iar la ultima faptă a fugit de polițiști și a condus periculos.
fabrica auto jpg
Lovitură uriașă pentru un gigant auto: 100.000 de angajați vor fi concediați. Care este motivul
Gigantul auto care concediază 100.000 de angajați și își înjumătățește linia de producție. Motivul pentru care are loc cea mai mare restructurare
steve irwin jpg
20 de ani fără Steve Irwin. Soția „Vânătorului de crocodili”, mesaj emoționant la două decenii de la tragedie
S-au împlinit 20 de ani de la moartea lui Steve Irwin. Omagiul adus de soția și copii „Vânătorului de crocodili”