Biserică din vremea lui Vasile Lupu, renovată din fonduri europene

Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Biserică din vremea lui Vasile Lupu, renovată din fonduri europene jpeg

Trecutul şi prezentul şi-au dat mîna la Iaşi pentru a salva unul dintre cele mai importante monumente istorice din acest oraş, situat pe renumita stradă Lăpuşneanu. Este vorba de Biserica Banu, despre care se crede că este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult din fosta capitală a Moldovei. Atestată documentar în 1638, pe vremea domnitorului Vasile Lupu, biserica are hramul Duminica Tuturor Sfinţilor. Numele-i vine de la unul dintre ctitori, „Savin Smucilă mare ban“, care a construit aici, mai tîrziu, o biserică din lemn.

După ce a fost arsă în timpul unei invazii a cazacilor, a fost zidită din nou, în piatră, în 1800, cu banii comunităţii. Are trecut în pisanie şi numele arhitectului – „Hee. Leopold“. Conform cercetătorilor Ioan Caproşu şi Dan Bădărău, catapeteasma a fost realizată de Eustatie Altini, în 1802, în stil neoclasic, iar turnul are o configuraţie barocă specifică epocii, foarte răspîndită în Ţările Române. A fost cunoscută multă vreme cu numele de Biserica Calicilor, deoarece aici se rugau şi găseau ajutor cei nevoiaşi. La un moment dat, pentru a-şi finanţa activităţile, aşezămîntul a deţinut mai multe proprietăţi în imediata apropiere, cum ar fi un spaţiu în care funcţiona una dintre cele mai renumite berării din Iaşiul de început de secol XX – Bragadiru. Într-o parte a bisericii a existat pînă spre sfîrşitul secolului al XIX-lea un cimitir, deasupra căruia au fost construite actualul Colegiu Naţional şi terasa Corso. În ultimii două sute de ani nu a mai fost renovată din temelii, fiind afectată, în schimb, de vitregiile vremurilor, precum cutremurul din martie 1977.

Actualul paroh, Dumitru Merticariu, s-a luptat mult pentru a repara edificiul care ajunsese într-o stare avansată de degradare. În final, în 2009, a reuşit să semneze, prin mijlocirea Ministerului Dezvoltării şi Turismului, un contract finanţat din fonduri europene – mai precis, prin „Programul Operaţional regional 2007-2013, Axa prioritară 5: Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 11 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene – 7,3 milioane de lei, cea a Guvernului României – 1,1 milioane de lei, iar cea proprie, a Bisericii – 2,5 milioane de lei. Conform proiectului, la subsolul bisericii au fost amenajate, printre altele, o sală de expoziţie şi o bibliotecă. Clădirea urmează a fi iluminată printr-un sistem special, în timp ce în partea de vest va fi construit un parc.

Nu se poate spune că investiţia n-a întîmpinat dificultăţi: Consiliul Judeţean Iaşi, care se angajase iniţial să depună proiectul, a dat înapoi, iar firma care l-a întocmit, după ce parohul a decis să-l depună singur, nu şi-a primit banii şi s-a adresat instanţei, ajungînd să execute silit biserica. Conform tăbliţei de la intrare, ziua-limită pentru lucrări a fost 22 august 2012, dar muncitorii mai trebăluiau la cîteva zile după această dată. Oricum, biserica arată acum aşa cum se cuvine.

Spirit deschis, parohul a binecuvîntat pentru biserica sa crearea unui cont de Facebook şi a unei pagini pe Wikipedia. Primul are peste 3300 de prieteni, conţine fotografii din timpul anilor de lucrări, dar şi un formular gata completat cu datele celor care vor să doneze 2% din impozitul pe venit. Tot aici sînt postate invitaţii de a semna tot felul de petiţii, cum ar fi cele pentru salvarea Institutului „Cantacuzino“, împotriva desfiinţării TVR Cultural sau pentru utilizarea banilor europeni în scopul renovării spitalelor din România. Nu se putea ca biserica să nu aibă şi un site, care însă va fi actualizat în viitorul apropiat, cel mai probabil după inaugurarea monumentului. Deocamdată, aici pot fi găsite cîteva informaţii utile, legate de renovare, precum şi numărul de telefon şi mail-ul bisericii.

Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

Foto: L. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Dan Șucu vine cu o propunere pentru tinerii care visează la propria casă: un nou program pentru cumpărarea locuințelor
Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, susține lansarea unui nou mecanism care să faciliteze accesul tinerilor la locuințe, după modelul programului „Prima Casă”, pe care îl consideră una dintre măsurile care au contribuit la revenirea încrederii în economie după criza financiară
Verificari control ANPC benzinarie MOL pret preturi benzina combustibil 10 martie 2022 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Cât costă benzina și motorina sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Unde se găsesc cei mai ieftini carburanți și cât costă un plin
Prețurile carburanților continuă să fie ridicate în România, iar șoferii care vor să economisească pot compara tarifele afișate de benzinării înainte de alimentare.
image png
Psihopații nu arată așa cum îți imaginezi! Cum recunoști oamenii periculoși de lângă tine
Dan Gabriel Rusu a explicat în podcastul lui Mihai Morar de ce oamenii periculoși pot fi fermecători și de ce nu trebuie să ne ignorăm instinctul.
haltere romania jpg
Luis Manuel Lauret Rodriguez a adus singura medalie României la CM de haltere
Sportiv de origine cubaneză, Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat singura medalie a României la Campionatul Mondial de haltere de la Ningbo (China). Acesta a cucerit „argintul” la stilul smuls.
energie electrica pexels jpg
Prețurile producției industriale au crescut cu aproape 14% într-un an. Energia și produsele petroliere s-au scumpit cel mai mult
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce, comparativ cu august, avansul a fost de 2,6%, arată datele INS. Cele mai mari scumpiri anuale au fost înregistrate în industria energetică.
Cognitopia  Oameni sau algoritmi png
COGNITOPIA
COGNITOPIA – Democrația a expirat. Cine îi ia locul? Washingtonul îți decide viitorul, dar tu nu votezi acolo. Algoritmii îți conduc viața, dar cine îi controlează? Până și ficatul tău ar vota împotriva ta! COGNITOPIA provoacă ordinea actuală: emancipare cognitivă sau sclavie digitală?
pensie jpg
Cum funcționează, de fapt, banii pentru pensie
După zeci de ani de muncă, ce primește un salariat în schimbul contribuțiilor pentru pensie?
Rășinari satul de basm din Mărginimea Sibiului Foto FB La pas prin Rășinari jpg
Referendum în Rășinari pentru interzicerea exploatărilor miniere. Localnicii decid soarta unui proiect de peste 100 de milioane de euro
Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne, pentru a decide dacă sunt de acord cu exploatările miniere pe raza localității.
pompieri smurd fb jpg
Explozie într-un bloc din Târgoviște: o femeie a ajuns la spital. Două persoane au fost evacuate de pompieri din imobil, iar alte șase s-au autoevacuat
O femeie a fost rănită în urma unei explozii produse sâmbătă dimineață într-un bloc de locuințe de pe Calea Câmpulung din municipiul Târgoviște.