Palatul Culturii din Iaşi
Aşa cum Parisul se identifică, de cele mai multe ori, cu Turnul Eiffel, New York-ul cu Statuia Libertăţii, iar Londra cu Big Ben-ul, Iaşiul este recunoscut deseori datorită Palatului Culturii. Administrat de Complexul Naţional Muzeal Moldova, instituţie subordonată Ministerului Culturii, acest monument istoric trece de cîţiva ani printr-o renovare amplă. Prin urmare, mai multe muzee care îşi au sediul aici au fost închise, iar Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi“ s-a mutat într-o fabrică.
Lucrările au demarat în 2008, banii necesari provenind dintr-un credit extern contractat de Guvern de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în cadrul unui program de restaurare a mai multor monumente – „Patrimoniul în pericol“. Durata renovărilor, în cadrul acestui contract, a fost de 33 de luni, dar perioada a fost depăşită cu aproape un an. În plus, aşa cum se întîmplă de multe ori la noi, valoarea contractului a crescut spectaculos: iniţial, în august 2008, acesta a fost de 7,1 milioane de euro fără TVA. În noiembrie 2009, a fost semnat un act adiţional, prin care suma a fost suplimentată cu 3,5 milioane de euro. După aceste contracte şi vizualizarea unor amenajări exterioare, în viaţa publică locală a izbucnit un scandal, mai mulţi ieşeni obişnuiţi şi oameni de cultură acuzînd faptul că tabla de pe acoperişul Palatului face ca acesta să semene cu palatele ţigăneşti. „Trebuie să aşteptaţi să îşi facă efectul patina timpului“, a fost răspunsul proiectantului. La doi ani de atunci, cei care au acuzat încă mai aşteaptă.
Cele mai dificile momente ale lucrărilor au avut loc însă în acest an: banii s-au terminat cînd încă mai erau de efectuat intervenţii importante, iar ministerul a anunţat că este nevoie de o nouă licitaţie, suma suplimentară necesară fiind de aproape 16 milioane de euro. Şantierul a intrat în conservare şi, deşi sursa de finanţare rămîne creditul de mai sus, nu se poate evita întrebarea dacă nu cumva criza va stopa alocarea altor bani pentru Palat. Noul termen de finalizare a lucrărilor este primăvara lui 2013. Unul optimist, dacă se are în vedere că deja a existat o întîrziere, iar restul obiectivelor pentru restaurare pretind demersuri migăloase: turnul central, amenajarea Sălii Voievozilor, dar şi o parte din structura de rezistenţă.
Construit în stil neogotic, Palatul a fost ridicat, în parte, peste ruinele curţii domneşti medievale din Iaşi, dar şi pe temeliile vechiului palat din vremea voievodului Alexandru Moruzi (1806-1812), refăcut de Mihail Sturza (1841-1843). După Unirea Principatelor din 1859 şi mutarea capitalei la Bucureşti, Palatul Domnesc a devenit Palat Administrativ. Mai multe incendii de la sfîrşitul secolului al XIX-lea au afectat periodic clădirea, ceea ce a făcut ca, la începutul secolului trecut, autorităţile să ia decizia demantelării (1904) şi reconstrucţiei, în locul refacerii vechiului edificiu. O legendă de la acel moment spune că în proiectul iniţial erau prevăzute 365 de camere, cîte zilele anului. În fapt, construcţia, al cărei arhitect a fost I.D. Berindei, are 298 de încăperi, cu o suprafaţă de aproximativ 36.000 mp. Construit între 1906 şi 1925, inclusiv prin folosirea, în premieră, la decorarea unor săli, a unui material brevetat de Henri Coandă (bois-ciment – imită lemnul de stejar), clădirea a fost iniţial Palat de Justiţie, de-abia peste 30 de ani căpătînd actuala destinaţie, culturală.
Un orologiu instalat în turnul central face parte dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din oră în oră, „Hora Unirii“. Nu-l aud autorităţile, ci doar miile de turişti care ar dori să viziteze Palatul, una dintre atracţiile cele mai importante ale Iaşiului.
Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
