Activişti ieri, modele culturale azi – Iaşi
Există o practică a agenţiilor de presă serioase: la sfîrşitul unei ştiri este relatat contextul. De exemplu, după un atentat dintr-o ţară îndepărtată, se arată că regretabilul incident este o fărîmă dintr-o serie de conflicte cu rădăcini vechi de sute de ani, cu perioade de linişte, intervenţii externe, trădări, mize economice, conflicte etnice şi multe alte victime. Poate că aşa ar trebui să stea lucrurile şi atunci cînd, în spaţiul public românesc, anumite personaje primesc funcţii şi onoruri din partea Noii Ordini, fără a se menţiona deloc apartenenţa lor certă la instrumentele propagandistice ale unei detestabile Vechi Ordini.
Dan Hatmanu este un pictor ieşean adulat de autorităţile locale. Dacă ar exista moaşte vii în cultura ieşeană, cu siguranţă ar purta numele Hatmanu. „Este un om de o mare şi profundă semnificaţie, pe care noi, ieşenii, trebuie să-l sărbătorim cu mare dragoste. Trăim lîngă un om imens. Maestrul a reprezentat sufletul ieşenilor, al românilor, în ţară şi străinătate, de aceea am decis să-i aducem omagiile noastre în acest cadru“, spunea, în 2006, preşedintele Consiliului Judeţean, Lucian Flaişer. Cu acel prilej, pictorul era numit ambasador al judeţului Iaşi. Anterior, statul român îi acordase Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler. Din partea Prefecturii a primit, în 2011, un titlu de excelenţă. Într-un interviu acordat Jurnalului naţional, tot în 2011, Hatmanu îi critica pe actualii politicieni pentru că ar avea „fruntea îngustă şi braţele lungi“. Despre cei de dinainte de 1989 nu a avut niciodată păreri, de vreme ce se pare că era ocupat cu desenarea portretelor fostului preşedinte comunist, Nicolae Ceauşescu. Unul a făcut istorie: acompaniat de soţia sa, Elena, fostul lider comunist ciocnea un pahar cu Ştefan cel Mare.
Scriitorul Mircea Radu Iacoban a fost membru al unor structuri înalte ale Partidului Comunist Român, semnatar al multor texte omagiale, pe primele pagini ale publicaţiilor vremii. După 1989, a fost director al Teatrului Luceafărul, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Şi el medaliat de statul român, cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler, Iacoban scria pînă recent editoriale într-un cotidian din nordul ţării, explicîndu-ne cum stau lucrurile.
Gheorghe Iacob este istoric şi profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, prorector în perioada 2008-2012 şi 2012-2016. Înainte de 1989 a fost preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Iaşi. Fragmente dintr-un discurs ţinut în această calitate sunau astfel: „Stimaţi tovarăşi, Conferinţa Organizaţiei judeţene a UTC Iaşi se desfăşoară în atmosfera de puternică angajare a întregii naţiuni pentru transpunerea în viaţă a hotărîrilor istorice adoptate de cel de-al XIII-lea Congres al PCR, a vastelor programe de acţiune pentru dezvoltarea multilaterală a patriei, izvorîte din Raportul prezentat marelui Forum al comuniştilor români de tovarăşul Nicolae Ceauşescu (…) Acum, cînd întregul popor se pregăteşte să întîmpine împlinirea a 20 de ani de la Congresul al IX-lea al PCR, eveniment de covîrşitoare importanţă pentru istoria naţională, vă rog să-mi îngăduiţi să exprim, în numele tuturor studenţilor ieşeni, cele mai calde sentimente de gratitudine şi recunoştinţă tovarăşului Nicolae Ceauşescu, pentru condiţiile deosebite de muncă şi viaţă create prin grija partidului şi statului (…)“.
Nu toţi cei preocupaţi de avatarurile culturii cunosc astfel de evenimente din trecutul acestor formatori, fie că e vorba de pictor, editorialist sau profesor. Li se poate cere să se informeze singuri, dar ar fi potrivit, poate, şi să fie avertizaţi despre întreaga activitate a acestora. „Opera sau omul“ rămîne o temă recurentă, fără o soluţie certă şi colectivă. Nu ar fi democratic să decidă fiecare în parte, dar cu toate informaţiile disponibile?
Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
