În pivniţa casei lui lui Grigore Ureche s-a jucat, ani la rînd, biliard
În Iaşi, pe Bd. Anastasie Panu, între Hotel Europa şi Hala Centrală, stă ascunsă în spatele unor geamuri-termopan pivniţa casei cronicarului Grigore Ureche. Monument istoric, vestigiul este parte dintr-un spaţiu comercial deţinut de Primărie, care l-a închiriat în 2006 unei firme. Chiriaşul a amenajat un bar cu mese de biliard, a încercat să profite de povestea ruinelor („mîna întinsă care nu spune o poveste...“) şi i-a pus numele „The Legend“. După trei ani în care societatea a avut profit doar într-unul, raportările la Registrul Comerţului au dispărut, ca şi plata chiriei. Primăria a intentat proces, iniţial instanţa a găsit că ar avea de primit vreo 229.000 de lei, dar în final, suma s-a redus la 47.000 de lei. În prezent, pe uşă e postat un afiş pe care scrie „Închis“, iar înăuntru se vede arcada de la intrarea în pivniţă. PET-uri, nişte scaune, lemne din cine-ştie-ce descărnare de mobilă şi pustiu.
Exact aici, în urmă cu 400 de ani, era casa cronicarului Grigore Ureche, fiu de boier, familia lui deţinînd mai multe proprietăţi în zonă. Cu toate că a fost om educat prin străinătăţuri, ba a şi îndeplinit funcţii în stat – sfătuitor al domnitorului Vasile Lupu –, poate c-ar fi fost uitat dacă nu ar fi lăsat Letopiseţul Ţării Moldovei. Cine n-a auzit de portretul lui Ştefan făcut de Ureche? Meritul esenţial al lucrării este însă acela că a relatat evenimente despre care altfel am fi ştiut foarte puţin. Ureche a motivat munca sa cu modestie şi bun-simţ: „ca sî nu se înece... anii cei trecuţi“.
Urmaşii săi par însă că nu-i împărtăşesc viziunea, de vreme ce, în afară de o parte dintre pasionaţii de bere şi biliard, foarte puţini ieşeni au aflat că trec pe lîngă un loc important din istoria oraşului. Dacă Guvernul britanic a interzis anul trecut demolarea unui vechi depozit despre care se crede (nu-i sigur!) că i-a servit lui Dickens drept sursă de inspiraţie pentru Oliver Twist, în Iaşi acest monument nu este pus în valoare – nu există nici măcar o placă; cît priveşte vizitarea sau includerea într-un circuit turistic, nici vorbă, cu atît mai mult cu cît acum spaţiul este închis. Atractivitatea ar trebui să fie cu atît mai mare cu cît în Moldova există foarte puţine clădiri din secolul al XVII-lea, care au aparţinut laicilor.
Primăria şi-a propus în 2009 contractarea unor fonduri europene cu ajutorul cărora să renoveze şi să includă într-un circuit turistic Centrul Istoric (străzile Cuza Vodă şi Lăpuşneanu, galeriile de sub Bd. Ştefan cel Mare şi pivniţa lui Ureche), dar totul a picat, mai ales din cauză că în clădiri locuiesc persoane care nu au dorit să-şi „împrumute“ locuinţele municipalităţii pe perioada lucrărilor (banii erau alocaţi doar dacă Primăria era proprietar).
Pentru descoperirea vestigiilor, în 1978, „de vină“ a fost arheologul Nicolae Puşcaşu, un om care, în plină „sistematizare“ a oraşului, s-a bătut pentru a păstra ceea ce era găsit în timpul săpăturilor. După Revoluţie, în cîteva numere din 1990 ale revistei Cronica (în special 16 şi 19), Puşcaşu a povestit că a existat o mare presiune din partea oficialităţilor pentru distrugerea pivniţei, dar că a reuşit prezervarea lor cu ajutorul ministrului Miu Dobrescu şi a prim-secretarului Ion Iliescu. Certitudinea că acolo a fost casa lui Ureche a adus-o reputatul istoric Ion Caproşu, care a identificat şi două puncte de reper, pe baza unui contract de vînzare-cumpărare a imobilului, înstrăinat de fiica lui Ureche, Alexandra.
Structurată pe două nivele, cu tavane înalte şi zidărie de piatră, pivniţa l-a impresionat pe Puşcaşu, care a lucrat timp de o lună, împreună cu studenţi şi muncitori, pentru a o scoate la lumină. În prezent, cea mai mare parte a geamurilor care ascund pivniţa sînt fumurii.
Sorin Cristian Semeniuc este doctorand al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
