Casa Canano din Iaşi - spaţiu academic pentru şobolani

La cîteva zeci de metri de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“, într-o zonă ticsită de imobile vechi de sute de ani, se află un monument istoric într-o stare avansată de degradare. Avînd specifice arhitectura moldovenească veche şi o boltă laterală, imobilul a fost datat de specialişti ca fiind de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Este vorba de Casa Canano, a cărei poveste începe, de fapt, acum aproape 200 de ani.

În timpul domniei lui Mihai Sturza (1834-1849) – un domnitor cu mai multe iniţiative administrative, printre care şi înfiinţarea Academiei Mihăilene – a fost cumpărată, de la postelnicul Costache Cănănău, casa acestuia, din apropierea Rîpei Galbene. Documentele arată că preţul plătit de domnitor era de 3000 de galbeni.

Cănănău – de la care vine actualul nume, Canano (astfel figurează în scriptele Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Iaşi) – era un boier cu vederi progresiste, care a învăţat carte alături de Mihail Kogălniceanu şi alţi ieşeni cu stare, la un „institut superior de educaţie“, fondat lîngă Iaşi de trei profesori francezi plecaţi în pribegie din Franţa şi oploşiţi prin Moldova, după înfrîngerea lui Napoleon. Ulterior, mulţi dintre boierii şcoliţi de ei şi-au continuat studiile în străinătate, în special în Franţa.

Împrejmuită cu cărămizi, clădirea a devenit închisoare, locul intrînd în folclor drept „criminal“. Aici au fost transferaţi cei ferecaţi în celulele unei alte închisori, din apropierea curţii domneşti. Pe lîngă infractorii de drept comun, în noua închisoare au stat şi ceea ce numim astăzi „deţinuţi politici“, aşa cum au fost tinerii şi militarii care s-au opus înlăturării lui Alexandru Ioan Cuza, din 1866. Printre cei închişi aici s-a numărat Neculai Rosetti-Roznovanu, pretendent la domnia Principatelor, după plecarea lui Cuza.

Ultimul călău al Iaşului, Gavril Buzatu, şi-a legat şi el numele de această închisoare, pe lîngă însărcinarea de bază, de a pune ştreangul la gîtul înfractorilor (din rîndul cărora provenea şi el), călăul avînd şi sarcina de a-i biciui pe cei încarceraţi prin chilii şi beciuri. Pentru a fi oricînd la îndemîna conducătorului închisorii, Buzatu locuia într-o casă situată în apropiere şi nu avea voie să părăsească oraşul.

Această destinaţie a spaţiului din capătul străzii Păcurari a fost desfiinţată în 1916, clădirea devenind cămin studenţesc de fete, după ce i-a mai fost adăugat un etaj. Mai tîrziu, cînd Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a construit alte cămine, în alte zone ale oraşului, imobilul a fost repartizat unei policlinici studenţeşti, iar după 1990 a fost amenajat pentru a găzdui cursuri şi seminarii, dar şi examene de admitere sau de licenţă. În mediul universitar era şi este cunoscut drept „Corpul E“. Primele laboratoare ale nou-înfiinţatei secţii de Jurnalistică de la Universitate, în 1997, au fost repartizate în această clădire. Multă vreme, aici au fost amplasate tipografia şi birourile editurii aceleiaşi instituţii.

În timp, însă, faptul că nu se mai făcuseră reparaţii de aproape 100 de ani a început să-şi spună cuvîntul. Pereţii interiori şi exteriori deveniseră scorojiţi, existau găuri în pardoseli, structura de rezistenţă era afectată, iar în ultimii ani, fuga şobolanilor pe lîngă plinte, în timpul cursurilor, devenise un fapt obişnuit. În final, instituţia de învăţămînt superior a decis suspendarea cursurilor, în aşteptarea unor fonduri pentru reabilitare, deloc uşor de găsit în aceste vremuri.

O vizită recentă la Iaşi a ministrului Culturii, Daniel Barbu, şi a directorului general interimar al Institutului Naţional al Patrimoniului, Alexandru Muraru, a adus o veste mult aşteptată: alături de alte cîteva clădiri, Casa Canano va fi restaurată, fondurile provenind de la bugetul de stat.

Sorin Cristian Semeniuc este doctor al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.