De ce iubesc capitalismul
● „Fericirea e-un lucru mărunt / E o aripă care vibrează / Fericirea e un lucru mic / Un pitic ce dansează.“ Aşa zice melodia Ţapinarilor. Şi aşa au rezolvat băieţii în trei versuri şi o repetiţie o dilemă fundamentală, dostoievskiană aş zice chiar, a omului modern. Alţii au scris cărţi despre asta şi concluziile sînt vagi. Şi tot citind eu texte lungi şi chinuitoare despre sisteme politice şi economice, despre capitalism şi, mai ales, despre cît de nasol este capitalismul, la un moment dat m-a lovit ideea. Capitalismul e-un lucru mărunt. De aceea îl iubesc: nu îmi promite nici un final grandios, e o sumă de mărunţişuri. Uitaţi teoriile macro, sînt inutile, enervante, stupide. Asta atunci cînd nu sînt (neo)marxiste. Caz în care sînt toate cele anterioare plus o doză de nejustificată infatuare intelectuală (în esenţă, marxismul nu este decît o formă de paranoia, dar cu moaţe). Capitalismul e un lucru mic. n Capitalismul este bicicleta mea. Cînd m-am întors de la Londra cu ideea că îmi trebuie şi aici o bicicletă rabatabilă. Am găsit aici vreo trei modele. Cel mai ieftin era pe la vreo 20 şi ceva de milioane. Să dau atîţia bani pe o bicicletă era total împotriva principiilor mele religioase şi morale. Adică sînt zgîrcit. Îmi stabilesc în cap nişte praguri de preţ şi tot ce depăşeşte suma aia, o iau la modul personal şi mă enervez. Deci, fără bicicletă rabatabilă la Bucureşti. Dar eram sigur, atît de sigur că ceva e în neregulă, că nu se poate în capitalism aşa o lipsă de ofertă pe piaţă. Am zis celor din jur: aştept un an şi o iau ieftin. A trecut puţin mai mult de un an şi am revenit la idee. Deci, apucă-te şi caută iar bicicletă rabatabilă. Ce ziceţi, capitalismul s-a comportat bine?
● Perfect. Două modele de bicicletă, în jur de 5-7 milioane. Se luptă una chinezească cu una românească. Aia românească se numeşte Metropolis, citesc forumuri pe net, oamenii sînt mulţumiţi de ea. E ieftină, bună, doar puţin mai grea decît aia englezească de costa anul trecut imens şi acum costă la fel. Pînă aici e partea din capitalism care ţine cu mine. Ce poţi spera mai mult decît să-i dai un an termen de graţie ca să vină cu rabatabile ieftine şi el să se execute magistral, ba chiar să afli că cineva s-a gîndit să facă în România aşa ceva?
● Şi aici vine partea în care intrăm în măruntaiele capitalismului. Deci, fac rost de număr, sun la celebra fabrică de biciclete Metropolis. Răspunde o voce groasă, vreţi bicicletă?, staţi aşa să-l chem pe şefu’. Domn’ Vasileeee? Domnu’ Vasile e amabil. Îmi zice că mi-o trimite prin curier. Dacă o vreau azi, pot veni să o iau, ei sînt în Chitila. Deja suna fabulos: celebrele biciclete Metropolis se produc în Chitila. Trebuia să o văd şi pe asta. La adresă, un gard normal, o curte normală. Domnul Vasile e un ochelarist cu faţă de IT-ist. El îmi şurubăreşte bicicleta şi eu îl trag de limbă cum e cu „fabrica“. Sînt ei doi: el şi vocea groasă. Aduc fiecare piesă micuţă, inclusiv spiţele, şi le montează pe o maşinărie acolo pe loc. Îţi dă la cerere lanternă, husă şi claxon. n Domnu’ Vasile e capitalismul. Am plecat din Chitila pe bicicleta mea Metropolis şi am avut un sentiment de triumf. Cum am ştiut eu că peste un an domnu’ Vasile îmi va vinde o bicicletă la un sfert de preţ faţă de pretenţiozităţile alea scumpe? Nu am ştiut, dar era logic să se întîmple. Pentru că aşa e capitalismul: o mulţime de domni Vasile care au idei. Şi încă un pic de reclamă pentru domnu’ Vasile din Chitila care meştereşte fabuloasele biciclete Metropolis: merge, e bună, ideală pentru oraş, eu şi cu ea sîntem în etapa de dragoste nebună.
● Capitalism e atunci cînd firmele mari, birocratice, enervante se pun singure cu botul pe labe. Acum vreo trei ani mi-am luat o jucărie din aia care îţi dă Internetul wireless. Aveam nevoie de ceva parolă de la firma de cablu, ocazie cu care am aflat că făceam ceva oarecum ilegal sau imoral: compania îţi dădea net pentru un computer, pe wireless puteau intra mai multe, deci era greşit. Mi-am pus oricum, dar am reţinut ce era în capul lor: Internetul plătit de tine e al nostru, îl foloseşti cum îţi zicem noi. Recent, m-am mutat. Aceeaşi companie, tot Internet vreau de la ea. Zic că vreau wireless. Sigur că da, vă dăm noi aparatul şi vin băieţii să vi-l monteze. Nu mă pot abţine: dar acum trei ani îmi ziceaţi că nu e voie, acum a intrat în ofertă? Da.
● Şi tot capitalismul schimbă ceea ce părea etern, imuabil, parte din firea neamului. Cîte plîngeri am auzit despre meşterul român! Despre cum e măgar, nu are manere, despre cum nu îţi spune cît face lucrarea, te duce cu vorba, apoi îţi cere mult şi îţi cere şi de mîncare cît durează operaţiunea. Nu părea că există soluţie. Părea că e o fatalitate naţională, aşa e la noi, ne ziceam resemnaţi. Spiritul neamului a fost bătut de capitalism. Eu i-am găsit: meşterii români care îţi spun de la început cît costă, termină cînd au zis şi nu îţi cer să le dai şi mîncare. La partea cu contract scris şi chitanţă ne mişcăm mai greu, dar lucrăm la ea.
● Nu înţeleg de ce atîtea plîngeri şi teorii despre consumerism. Asta este forma rafinată şi aparent neutră a paranoiei marxiste anticapitaliste. Premisa primară este că oamenii sînt manipulaţi de nişte forţe obscure, malefice şi atotputernice, descătuşate de capitalism. Nu e nici o manipulare, totul e pe faţă: vrei să cumperi, cumperi, nu vrei, nu cumperi. Dacă eşti destul de prost să-i dai lui Steve Jobs bani pe o chestie care face mai puţine chestii decît altă chestie de trei ori mai ieftină, nu e vina lui Jobs, e vina ta pentru că eşti prost. Faptul că mulţi oameni sînt proşti nu înseamnă că sistemul e de vină, ci doar atît: că ei sînt proşti. E simplu. Am o teorie că de fapt nu scăpăm niciodată din curtea liceului, trebuie să epatăm, să ne simţim bine prin nimicuri epatante. Sîntem retarzi la nivel de curtea şcolii. Apple se bazează pe asta, e genial într-un mod capitalist modul în care Steve Jobs (recomand cartea despre el de la Editura Publica) a făcut din firma sa cea mai mare companie din lume înţelegînd chestia asta: din punct de vedere social, cei mai mulţi oameni nu termină niciodată liceul.
● În ce mă priveşte, sînt un consumator protestant. Îmi înlocuiesc telefonul numai cînd se strică sau cînd primesc gratis un aparat de generaţie trecută (de la amici care le înlocuiesc pentru că ei trebuie să aibă un model mai nou; nu e clar de ce trebuie). Deci, dacă vă enervează consumerismul, consumaţi mai puţin şi gîndiţi-vă dacă chiar aveţi nevoie de diverse. Recent am primit lecţii de anticonsumerism de la un tip care avea vreo patru gadgeturi inutile prin buzunare. Oameni buni: nu mai daţi vina pe capitalism şi consumerism, asumaţi-vă faptul că uneori sînteţi fraieri! Veţi fi mai mulţumiţi cu voi înşivă.
● În fine, mai am de enervat pe cîte unii. Îmi plac chiar şi crizele capitalismului. De fapt, îmi place mai mult capitalismul acum, că i-am trăit personal şi o criză. Înainte prea era aşa un marş înainte, unidimensional. Prea era pragmatic, prea erau numai cîştigători. Îi intuiam veleităţile etice, acum le savurez. Cum a zis cineva: criza întoarce bunurile către proprietarii lor legitimi. Sînt unul dintre profitorii crizei: am intrat cu datorii mărunte în ea şi toate preţurile s-au prăbuşit în jurul meu la bunuri de folosinţă îndelungată. Nu vreau să intru în amănunte, zic doar atît: e plăcut, un salt calitativ pe care nu mi l-aş fi permis cu preţurile din 2006-2009, cînd oamenii cumpărau cu banii de speculă. Partea frumoasă a capitalismului de criză este că fiecare răspunde de ce face. Bineînţeles, cu excepţia băncilor salvate pe banii statului şi a statelor salvate pe banii altor state. Caz în care se numeşte că e pervertire a capitalismului, şi nu manifestare a sa.
