EDITORIALE ȘI OPINII

Jocul de cuvinte a deghizat, în acest caz, un termen al deghizării. Foarte probabil, transformarea glumeaţă a cuvintelor româneşti în cuvinte franceze se va produce tot mai rar, pentru că e tot mai redusă cunoaşterea limbii franceze.

Nu știu de ce a murit cîrmaciul lui Manelaus în acel loc, dar știu că eu mor de frică văzînd că rotirea timonei nu mai are nici un efect. Iar de la panica timonierului pînă la cea a echipajului nu-i decît un pas.

„Portret funerar al unei aristocrate palmyrene, sec. III d.Hr., observați podoabele, ochii enormi, tristețea inefabilă“; pe dreapta, buda.

Cu Trump, întregul sistem de acorduri economice internaționale va fi zguduit. Proiectul acordului comercial SUA – UE va fi omorît cu siguranță, de vreme ce Trump anunță continuu că desființează TPP și NAFTA.

Intrăm în campania electorală cu toate cărțile pe masă și orice combinație posibilă. Dacă ar fi să dau un sfat, atunci acesta ar fi: menajați-vă nervii, administrați-vă judicios furia. De-abia începe.

Am avea șansa de a ieși din categoria juniorilor priviți cu oarece îngăduință la Bruxelles.

CSM, chiar ea, a cîştigat Liga Campionilor sezonul trecut, deşi în grupa principală a terminat ultima dintre calificate. Cum ar veni, Munţii Carpaţi sînt un fel de montagne russe (să-mi muşc limba!).

Sloganuri care ne promit că ne dau România înapoi (cine ne-a luat-o?) sau că vom recăpăta pensiile (chiar și pe cele „nesimțite“?).

Bătrînii sînt aceia pentru care „nu există nici o țară“, deoarece doar la bătrînețe vrei să-ți explici ce ți s-a întîmplat – ceea ce nu te face mai înțelept, ci doar mai trist. Și atunci, la ce bun?

E plin dă dăștepţi la Televiziunea cea Bună. E doamna Xulescu care le ştie pe toaaaateee şi mai e şi într-o formă de zile mari. Se luptă ca o eroină cu Puterea, cu Dujmanii, cu Mafia, cu Incompetenţa. Logica şi Bun-simţul le-a răpus de mult, aşa că doamna şi invitaţii dînsei se concentrează pe tradiţionalul pupat în cur al celor care îi plătesc şi pe scuipatul cu vigoare al celor care încă nu o fac.

Lăsați-mi două cafele! Și lapte… Hai că merge și un ceai! Numai să fie de fructe! Mă întreb sincer de ce nu aveți prevăzute în protocol și niște dulciuri? E cam rudimentar serviciul în varianta lui actuală, să știți! N-ar strica și niște șervețele aromate!

Nu, nu trăim în cea mai bună lume posibilă și nici acest acord nu este perfect. Este însă o soluție mai bună decît izolarea, în iluzia că astfel fenomenul globalizării va trece pe lîngă noi fără să ne afecteze.

Unele articole sînt mai periculoase ca gloanțele. De asta autorii trebuie închiși, pe viață, pe cînd atentatorii sînt puși în libertate.

Ambiguitatea între o evaluare pozitivă a intensităţii şi una negativă poate produce confuzii grave – sau doar comice; evident, în ciuda caracterului peiorativ al termenului babă, o babă extraordinară e cu totul altceva decît o babă îngrozitoare...

O persoană apropiată, căreia îi arăt articolul înainte de a-l trimite la tipar, îmi zice concesiv: „Da, destul de bun. Dar de ce te-ai luat numai de ALDE?“

Acolo, în apropierea intrării în golful Korissiei, pe fundul mării zace uriașul Britannic, frate geamăn cu Titanicul, din aceeași faimoasă generație de transatlantice a companiei White Star ­Line din Liverpool.

Nu li se cere cercetătorilor să fie rentabili sau să meșterească ceva colorat de pe azi pe mîine.

Unii electori ai lui Trump pot percepe, mai ales din trend-urile de presă, că nu „dă bine“ să-și asume public opțiunea lor. Cu o presă americană aproape integral anti-Trump, nu este de mirare că mulți analiști politici se întreabă dacă nu cumva sondajele care o dau cîștigătoare pe Hillary Clinton sînt afectate serios de efectul Bradley.

Practic, democrația nici nu mai are definiție, așa cum nici unul dintre noi nu vrem să avem, ci să fim unici, inimitabili, prezențe irepetabile. Democrația nu mai are chip, ci nenumărate variante.

Dincolo de strategia evazionistă de campanie, PSD rămîne cu o problemă identitară gravă. Nu știe cum să fie un partid de stînga. Cînd nu confiscă temele dreptei (debirocratizarea e primul exemplu care îmi vine în minte), PSD se refugiază în populism și mai ales în rolul de reprezentant al unor interese meschine ale cîtorva grupuri care îi asigură finanțarea.

Nu despre Cotroceni fi-va vorba. Ci despre cele șase luni din 2019 în care țara asta, cu administrația sa publică cu tot, vor fi de serviciu pe unitate la UE. Adică vor trebui să asigure președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Se creează o lume cu obiecte şi figuri familiare. Ne uităm la Formula 1 şi la războiul din Irak fără a le fi practicat pe una sau pe alta. Aşa, luate la pachet, aş zice că din fericire.

Vorbitorul oracular. Nu vorbeşte. Oficiază. Are o misiune. O parte din el e deja statuie, discursul lui e gîndit ca un depozit de viitoare citate. Se adresează contemporanilor, dar mai ales secolelor care vin. E o instituţie. Prin urmare, nu poate greşi, nu poate fi întrerupt şi nu poate fi contrazis. E monumental şi ridicol.

Rețelele de incompetență se reproduc apoi la toate nivelurile. Am fost la Fisc, să-mi plătesc taxele de cetățean corect. Am avut impresia că funcționara de la ghișeu a greșit socotelile și i-am atras atenția că, probabil, am mai mult de plată.

La cîteva străzi mai încolo este un dentist care îi scoate unuia măseaua în mijlocul străzii. Are o trusă cu dinţi adevăraţi aşezată în faţa covorului murdar rău pe care îşi rezolvă pacienţii. O vacă trece agale prin mijlocul străzii, blocînd întreaga circulaţie. Ajung fără să vreau la bazarul de mătăsuri.

L-au pensionat pe caz de boală și, de atunci, umblă pe stradă, meditînd la revoluționarea limbii Marelui Will. În concluzie, bătrîne, ca și profesor, te atenționez că ai decît o șansă – să fii prudent cu brava lume nouă!“

România nu-și poate asuma desființarea unui stat vecin, recunoscut de comunitatea internațională și pe care ea însăși l-a recunoscut. Dacă statul român ar face această eroare istorică – precum îi cere imperativ domnul Simion –, ar trece în categoria celor revizioniste.

Limbajul colocvial inovează în permanenţă, adaptîndu-se la realităţi noi şi diferenţiindu-se de registrul standard. Crănţănelele pentru animăluţe, absente din dicţionare, aparţin acestei zone pitoreşti şi instabile a limbii române de azi.

Imaginați-vă acum un asteroid orbitînd fără griji pe traiectoria sa. Cîndva, poate mult prea devreme, poate foarte tîrziu, ea urmează să intersecteze orbita Terrei într-un moment nefast. Un fizician înțelept ne va consola spunîndu ne că atît spațiul, cît și timpul ating, la scară cosmică, asemenea proporții, încît, comparate cu scara vieților, istoriilor, civilizațiilor noastre planetare, probabilitatea să ne ciocnim mîine cu un asteroid e infimă.

Se știe că marinarii sînt superstițioși. Noi, nefiind chiar marinari, nu sîntem încă atinși de problema asta. Așa se face că nici nu ne dăm seama măcar că sîntem într-o zi de marți, 13 septembrie.

La picioarele calului sînt montate rotițe, pe osii ale căror capete sînt cam excentric plasate, ca să nu fie mascate de copite și să se întîmple cumva să nu le observăm. Șapte ferestre pătrate se deschid în corpul calului și în ele se ițesc fețe de războinici din profil, cu un aer hîtru, din cauza așa-numitului zîmbet arhaic.

Pe Clinton nu a clintit-o nici povestea e-mail-urilor, nici a donațiilor de la Fundația Clinton și nici a minciunilor dovedite, după cum pe Trump nu l-a tulburat nici povestea declarațiilor sale de venit, nici acuzația că a folosit muncă la negru și a cumpărat oțel din China pentru investițiile lui, nici dezvăluirile privind comportamentul său cam nepotrivit cu femeile.

Cîtă vreme putem vedea limpede că societăți pe care le admiram și le numeam „lumea civilizată“ seamănă perfect, uneori, cu ce găsim în preajma noastră, parcă simțim cum reînvie elanul de a spune că politica e o porcărie fără seamăn, și că mizeria asta are o singură soluție.

La un an după tragedia de la Colectiv, încă apar discuții publice peste patul pacienților cu arsuri. Putem observa că, dacă ai nevoie de ajutor pentru un astfel de pacient, cea mai sigură metodă e aceea a levierului opiniei publice. Ce loc mai ocupă empatia în discursul public românesc? Încă ne mai pasă de oameni cu care nu ne luăm brunch-ul, pe care nu îi întîlnim la Cărturești și care nu fac diferența dintre Pepsi și Fritz-Kola?

La 389 de kilometri spre nord-vest, Jenel Vandame își strînge lucrurile. Pleacă in România o vreme. Chestia s-a cam împuțit la Londra.

Patronul Stelei se prezintă la transferuri precum turistul clasic la cumpărături. Nu are vreme să caute pe ultimele rafturi, acolo unde de obicei se ascund cele mai bune afaceri. De aceea liderul actual n-are jucători fix acolo unde îi lipseau de mult şi, dacă tocmai şi-a cumpărat un atacant central demn de acest nume, îl va putea folosi abia din primăvară.

Românilor nu le place corupţia decît în anumite condiţii. Nu le place corupţia dacă bacşişul a fost mare şi serviciul cerut în schimb n-a fost la înălţimea bacşişului. Sau dacă s-a cerut un bacşiş prea gogonat. Sau dacă primitorul bacşişului nu s-a dovedit destul de impresionat şi nu s-a purtat conform sumei

Întrebarea centrală în toată această peripeție rămîne însă una nerostită: Cumințenia Pămîntului ca să ce? Ca să rămînă a noastră și să fie expusă într-un muzeu al nostru? Ca să fie/devină un simbol național, o „chestiune de identitate“?

E şi el un pic transpirat. Are ochii dilataţi. Barba neagră. Sunetul tastelor lovite mai tare se suprapune peste muzică. Muzica se schimbă în intensitate şi se aud voci în arabă. O imagine blurată.

Coordonatorul s-a năpustit nebunește asupra lui, strigîndu-i „maimuțoiule“ și primind, la schimb, apelativul „gibonule“. Am fugit îngrozit. Mi-am cumpărat, în grabă, niște banane de la un chioșc (îmi scăzuse glicemia teribil) și am urcat în mașină, demarînd în trombă către casă.

Dacă ne referim la beneficiarii finanțărilor în sistemul Soros, este vorba mai ales despre tinerii anilor 1990, care au văzut în acest sistem poate singura ocazie de a se instrui mai la vest de România, fie și în cadrul Universității Central-Europene de la Budapesta.

Azi, abrevierea etc., pronunţată adesea „pe litere“, e-tî-cî, e transcrisă ca atare, într-un stil colocvial-glumeţ pentru care găsim exemple în proza contemporană.

Între şansele pe care le-am ratat în viaţa mea a fost şi aceea de a deveni, la începutul anilor ’90, consultant lingvistic la redactarea primei Constituţii postdecembriste a României.

Pe valuri de aproape doi metri și cu vînt foarte bun din travers, ne apropiem cu yachtul nostru de 41 de picioare de insula Kythnos.

Alteori ne vorbesc fetele însele, sau cel puțin așa dorește autorul inscripției să ne lase să credem: „Du-te cu bine, Victor, tu cel care te descurci așa bine“.

Probabil că cea mai interesantă evoluție politică în campania electorală americană, la ora la care scriu aceste rînduri, este abandonul republican al lui Donald Trump.

Cert e că „Efectul Puiu“ funcționează perfect, din moment ce produce asemenea reacții. Unii îi spun „ieșire din zona de confort“, dar folosesc cuvintele astea de o sută de ori pe zi, referindu-se la orice, de la tranzitul intestinal la terapia de cuplu.

„Acest an de guvernare excepțională, independentă politic, a fost pentru ele doar o formă de a trage de timp, pentru a lăsa să se domolească energiile descătușate de #Colectiv. În esență, modul lor de a se raporta la oameni, la alegători, a rămas același.“

Cred că v-ați prins deja cine sînt cele 28 de apartamente și știți că asta e o fabulă despre alocările fondurilor de coeziune ale UE care zac încă nefolosite în Est și despre urgențele Vestului legate de criza refugiaților.