EDITORIALE ȘI OPINII

La Tîrgu Jiu se termină curînd o superarenă, la fix pentru ca spectatorii să poată ţine un moment de reculegere pentru echipa locală, Pandurii, aflată cu un pas în groapa financiară. România dezvoltă o ironie aparte: pe măsură ce fotbalul ei sucombă, execută tot mai multe arene, ca tot atîtea morminte faraonice.

O cheamă Denise Rifai, iar doamna Alina Gorghiu și-o dorește fierbinte ca trufanda electorală. Îi apreciază două calități: priceperea în materie economică (?) și capacitatea de a dialoga despre orice (!). Vom avea, deci, pe scenă, două fete vesele.

„Case făloase“, ridicate cu banii trimiși în țară de cei plecați la muncă în străinătate, care au împînzit țara și au rămas practic nelocuite.

Puştiul de lîngă mine are toate semnele de supradoză. Nu pare să aibă mai mult de 8 ani, dar o să aflu că tocmai împlinise 12. Miroase rău, probabil că a făcut pe el. În mod sigur nu s-a mai spălat de zile întregi. E clar că e în pericol, aşa că îl car pînă la maşină. Mă gîndesc cu groază la ceea ce o să mi se spună la spital.

Rețeta standard, prescrisă de doctori tuturor bolnavilor, indiferent de patologia pe care o acuzau, era mai degrabă banală, derulîndu-se, glorios, în cinci pași.

Relațiile Rusiei cu Occidentul s au răcit și mai mult după respingerea de către Rusia, sîmbătă, a proiectului de rezoluție în Consiliul de Securitate al ONU privind încetarea bombardamentelor asupra orașului sirian Alep.

Închiderea unui ziar a devenit știre de prima pagină. Presa europeană a comentat pe larg, săptămîna aceasta, suspendarea publicării ziarului maghiar Népszabadság. Cum se poate ca un ziar de largă circulație să dispară, de la o zi la alta? Scăderile de tiraj, scăderile de venit din publicitate, schimbarea obiceiurilor de lectură și de consum media generează peste tot în Europa o criză a presei tipărite.

Grija pentru corectitudinea limbii e, desigur, lăudabilă, dar împinge uneori către excese normative şi către judecăţi aspre, care nu ţin cont de variaţia în timp şi în spaţiu a limbii. În programele şcolare ar trebui să intre nu doar cunoştinţe despre norma lingvistică actuală, ci şi deschideri de orizont, perspective mai largi asupra legăturii dintre limbă şi gîndire, dintre limbă şi cultură, asupra variaţiei lingvistice, a relativităţii normelor şi a modificării lor în timp.

Cert e că, din punctul meu de vedere, homo academicus reprezintă un prototip uman, ce nu are de a face cu locul în care cineva poate fi aruncat pe tabla de șah a nomenclatorului pozițiilor sociale și profesionale. E un prototip deeopotrivă al lumii reale și al celei la care visezi, o specie umană a cărei încarnare o poți întîlni, cînd și cînd, în ocazii fericite.

Ce să fie acolo, în mijlocul mării? O epavă, un țanc de piatră? O balenă? Pînă cu o secundă în urmă erau 55 de metri. Pentru o clipă strîngem din umeri, așteptîndu-ne la cine știe ce izbitură.

Dacă te sună un coleg și zice: „Am găsit oasele Sfîntului Petru, dar le-am pus din greșeală într-un sac cu alte zece schelete și acum nu mai știu care erau“. Atunci, ca arheolog, indiferent că ești creștin, evreu sau musulman, te enervezi.

Tortura se simte la fel, indiferent de regimul care torturează. Și comunismul, și național-socialismul au fost niște catastrofe. Dar au existat diferențe importante între ele. Național-socialismul a fost o ideologie a exterminării. Fiecare evreu, bărbat, femeie sau copil, trebuia să fie eliminat din rațiuni ideologice.

Cred că putem afirma că valoarea votului crește cu cît ești mai informat.

Parcă pentru a elimina bluful Nicolei, Theresa a declarat ritos că „nu există variantă opt-out la Brexit pentru nimeni din Marea Britanie“ și că „nu va permite nici unei formațiuni naționaliste separatiste să amenințe prețioasa unitate a celor patru națiuni care compun Regatul Marii Britanii“.

Hagi a înţeles instinctiv un lucru după ce s-a dat cu capul de pragul de sus al antrenoratului ca selecţioner al Naţionalei: că are un dar, acela al primei cărămizi. Hagi construieşte jucători în vreme ce alţii se plimbă prin aer, de unde cad dizgraţios.

Nu ştiu ca, de la Mihai Şora încoace, România să fi avut vreodată un ministru mai competent al educaţiei decît Mircea Dumitru. De ce e important? Pentru că educaţia e cea mai puternică armă, capabilă, după cum afirma cineva, „să schimbe lumea în bine“. Iar României tocmai o astfel de schimbare-i trebuie urgent.

The Soviet Story poate deschide un infinit front de dezbatere. 1) Nu ştim istorie. Trăim, de regulă, toată viaţa, din ce-am învăţat în liceu, ceea ce, în multe cazuri, e insuficient şi manipulatoriu. Dar să zicem că e o „vină“ scuzabilă. În definitiv, nu toată lumea trebuie să se investească în cercetarea trecutului. Mai grav e că 2) Nu ştim istoria recentă.

Întîlnire cu tineri români din exil, adunați laolaltă la invitația PS Episcop Vicar Dr. Sofian Brașoveanul.

Zilele trecute am fost rugat să prezint în fața unei audiențe selecte „tensiunile culturale“ din România actuală.

Sînt de două zile la Ministerul Muncii şi am atins deja profilul cel mai de jos pe care mi l-am imaginat al unui secretar de stat.

Un coleg universitar, care s-a ocupat multă vreme de administrația studiilor doctorale în instituția unde lucrez, ne spunea, în ultimii ani, exasperat, pe la diverse ședințe, că nu mai putea face față solicitărilor de amî­nare a depunerii tezelor de către candidați.

La Budapesta, Viktor Orbán își celebrează ceea ce chiar el numește o „victorie magnifică“.

Democrația occidentală trece, de ceva vreme, printr-o perioadă complicată.

Adverbul undeva (mai ales în construcţia pe undeva) se foloseşte destul de des în româna actuală cu rol de aproximare, în contexte în care nu mai este vorba de plasarea concretă în spaţiu, ci de nedeterminare temporală sau conceptuală.

Pentru ca totul să fie perfect şi terapia să-mi reuşească, mai am nevoie de un element de decor adecvat: un anotimp indecis, ceva între o toamnă tîrzie şi o iarnă neîncepută.

Anda Becuț este director de cercetare la Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.

După prima noapte petrecută în portul Alimos, pe yachtul abia ­luat în primire (cum am povestit în textul de săptămîna trecută), ne pregătim masa de dimineață în cockpit.

Circulă ideea că te faci stimat/iubit de muncitorii tăi dacă-ți sufleci din cînd în cînd mînecile, cît ești tu de șef, și lucrezi cot la cot cu ei.

Duminica e ziua în care ne strîngem cu toții la părinți.

Am ajuns să avem o competiție de snooker de înalt nivel la București, chiar zilele acestea. Se poate spune că ne-am rafinat?

Între toți „interbelicii“ pe care am avut onoarea și șansa de a-i cu­noaș­te, Mihai Șora face o figură aparte.

S-a întîmplat ca în aceeași zi să mi se înfățișeze, una după alta, trei ipostaze ale memoriei: memoria în filmul documentar, așa cum o vede Alexandru Solomon în recent lansata sa carte, memoria legată de Bucureștiul în locuințe și locuitori, expusă de geograful Bogdan Suditu, și, spre asfințit, Casa Costa-Foru, revenită din și în memorie prin entuziasmul unui „grup de inițiativă“ alcătuit exclusiv din voluntari de cele mai diverse profesii.

Stau la o masă în restaurantul cel bun din clădirea cea procopsită din Strasbourg. Am fost invitat la masă şi chinui cu entuziasm limba franceză, încercînd să comand o ciorbă. Cum comeseanul meu nu vorbeşte deloc franţuza, îi iau şi lui acelaşi lucru.

Toată școala noastră doctorală de studii filologice a rămas năucită la anunțul intempestiv făcut de profesorul Morgan Mărmulescu. În mod subit, el a declarat că renunță la calitatea de îndrumător. Motivul? „Probleme personale“ – formula invocată cu sîrg, se știe, în astfel de momente.

Elveția nu este stat membru, dar, de multe ori, deciziile elvețienilor sînt relevante pentru întreaga Uniune Europeană. Frumoasa țară cu peisaje ca de pe cărți poștale, mîndră de nivelul ei de trai și de modelul ei social, a votat masiv la referendumul de duminică pentru întărirea supravegherii comunicațiilor electronice și pentru extinderea atribuțiilor serviciilor speciale.

Barometrul de consum cultural e un bun instrument de măsură. El ne spune care sînt preferințele publicului, care sînt practicile de consum cultural, gradul de satisfacție, tendințele generale.

Inventarul formulelor de politeţe este, prin excelenţă, o zonă lingvistică instabilă, dependentă de tradiţii şi practici culturale diverse şi reînnoită permanent, mai ales din nevoia de a exprima, în anumite situaţii, mai multă deferenţă decît ar fi fost de aşteptat.

Ca să-i ajut pe studenții de la Litere să înțeleagă cum au (re)gîndit natura romanticii mă folosesc adesea de un text elocvent: prefața din 1826 a lui Victor Hugo la volumul Ode și balade. Victor Hugo compară aici grădinile de la Versailles cu jungla amazoniană.

A lucrat mulți ani ca jurnalistă de investigații, acum este lector dr. la Facultatea de Jur­nalism și Științele Comunicării. Emilia Șercan a descoperit plagiatul lui Gabriel Oprea (și altele) și crede în puterea jurnaliștilor de a schimba ideile și lumea. Discuția de mai jos a avut loc a doua zi după protestul din fața Senatului, provocat de votul negativ al senatorilor la cererea DNA de a începe urmărirea penală împotriva lui Gabriel Oprea.

După acea aprovizionare minuțioa­să despre care am scris săptămîna trecută, aproape novici în practicile marinăriei, cum ne știm, dar avînd în urmă o școală bună, sîntem gata să plecăm către arhipelagul Cicladelor, din portul Alimos al Atenei, cel cu peste o mie de catarge.

Arheologia e în urmă cu re­cu­noaș­terea în teren a activităților copiilor în general. Ateliere, locuri sacre, latrine, cuhnii, da. Copii care se joacă – nu. Azi despre urmele cele mai directe și cele mai vechi pe care le lasă, totuși, copiii: cele de pași.

Prima dezbatere dintre Hillary Clinton şi Donald Trump era aşteptată să mai clarifice lucrurile într-un moment în care sondajele indică egalitate, cota de neîncredere în ambii candidaţi este enormă, iar numărul electorilor nehotărîţi este foarte mare.

Din depărtare se vede o mare de bastoane agitate amenințător. Între ele mai răsare cîte un cadru care saltă într-un ritm și mai rapid.

Ați aflat, probabil, că numele dvs. este foarte des menționat în ultima vreme în România.

Cum adică cine-i Ceta? Simplu! E sora mai mică a lui Titip. E numele de alint al Tratatului de Liber Schimb cu Canada.

Fotbaliştii români transferaţi în Occident par a se adapta greu. De ce?

Tradiţia şi natura sînt alfabetul minim al comunicării cu ceilalţi. Bernea vorbeşte despre ele ca despre nişte „punţi“ necesare, ca despre nişte „simboluri emotive“ care fac posibil dialogul cu semenii, coeziunea comunitară.

Proteste. Naţionale şi locale, mari şi mici, diverse. Întrebarea care este pe buzele celor mai mulţi este cine sînt, de fapt, ăştia? Pentru Putere, este o întrebare interesată: ca să controleze, Puterea nu are nevoie neapărat de un motiv, dar îi trebuie un „subiect“, trebuie să ştie pe cine controlează, amendează, arestează etc.

Decid viteaz să aduc cele 3.000.000 în ţară şi să îi ajut într-adevăr pe cei 1600 de copii. Eventual să îi fac savanţi. Felul cum o să o fac o să mă pună în gura vicepremierului şi o să îmi demonstreze incapacitatea mea de a înţelege logica sistemului aparatului birocratic.