Poveștile Bucureștilor

Publicat în Dilema Veche nr. 658 din 28 septembrie-5 octombrie 2016
Poveștile Bucureștilor jpeg

S-a întîmplat ca în aceeași zi să mi se înfățișeze, una după alta, trei ipostaze ale memoriei: memoria în filmul documentar, așa cum o vede Alexandru Solomon în recent lansata sa carte, memoria legată de Bucureștiul în locuințe și locuitori, expusă de geograful Bogdan Suditu, și, spre asfințit, Casa Costa-Foru, revenită din și în memorie prin entuziasmul unui „grup de inițiativă“ alcătuit exclusiv din voluntari de cele mai diverse profesii.

„Înțeleg documentarul ca pe un mod de a trăi – creativ – memoria“, spunea Solomon. A trăi creativ memoria… „Documentarul“ nu este film artistic, nu este doar imaginație creativă, căci se întemeiază în memoria faptelor; dar nu este nici istorie, căci nu se rezumă la proba documentelor, ci trăiește creativ memoria acestora. Iar memoria este totdeauna selectivă, un mod de a fi, și nu unul de a avea sau nu amintiri. Nu există, de fapt, memorie bună și memorie slabă, ci memoria a ceva sau a altceva, dedicată unui sens sau altuia. Într-un fel, toată viața noastră este un film documentar despre sine, care „iese“ sau nu la montajul final. Astfel înțeleasă, memoria este esența Poveștii, așezată între rost („subiectiv“) și temei („obiectiv“), și vizînd nu atît adevărul, cît sensul.

„Orice oraș mare se povestește mereu“ – ni se prezintă pe coperta IV extraordinarul excurs al lui Suditu în „palimpsestul“ Bucureștilor. „Povestea, făcută pentru unii din fotografii sau filme, iar pentru alții din documente, anecdote și destine strînse în volume, rămîne fatal parțială și cere completări, explicații, note de subsol. Capitala ca spațiu al locuirii (nu scenă a evenimentelor, nu colecție de edificii, nu Tîrg al Moșilor…) e însă o cale sigură de a agrega informații despre oameni și locuri, energii și interese vitale care au construit deopotrivă ziduri și moduri de a fi.“ Iar autorul își începe „povestea“ sa cu triunghiul de aur al așezării umane: loc, locuință, locuire, toate trei, îngemănate, alcătuind „moduri de viață“ sui generis. Întreaga carte nu face apoi decît să readucă la viață, cu un patos bine temperat, modurile de viață ale orașului, diferite în timp și spațiu. Povestite, și nu judecate, acestea se dovedesc a fi de o extraordinară bogăție și diversitate, chiar și în perioada de cruntă omogenizare a comunismului: „Nici măcar o demolare nu seamănă cu alta“ – constată autorul. Imaginea de pe copertă, cu imobilul din strada Dobroteasa nr. 1, vine parcă să confirme acest fapt: înconjurată din toate părțile de un cartier de blocuri, casa doamnei Simina Postolache este singura supraviețuitoare, miraculoasă, a demolării întregii zone. În spatele zidurilor rămase intacte ale locuinței se află însă povestea fabuloasă a unor locatari încăpățînați și a unor negocieri incredibile cu statul comunist. Este doar o poveste printre altele, care conferă cea de a treia dimensiune locurilor și locuințelor din București.

Povestea Casei Costa-Foru a venit, în final, să pună în scenă această Poveste a poveștilor. Una dintre cele mai reprezentative clădiri familiale rămase în picioare a uneia dintre cele mai prestigioase familii bucureștene care mai are încă moștenitori în viață, casa din Dealul Mitropoliei a găzduit oameni iluștri, a fost naționalizată, abandonată, recuperată, nelocuită și, recent, „reanimată“. Ca ce? – se întreabă, ezitînd, Iris Șerban, una dintre „reanimatoare“. Căci nu este nici muzeu, nici casă memorială, nici patrimoniu material restaurat… Ce importanță are!? – se bucură Yvette Fulicea, ultima persoană din neamul Costa-Foru care s‑a născut în această locuință. Măcar pentru bucuria pe care i-ați făcut-o bunicii mele (Simina Mezincescu) și tot meritați toată admirația! A fost o casă care a avut totdeauna un sens al ei, voi i-ați redat un rost…

Spațiul neamenajat și fără încălzire al casei este el însuși un palimpsest. Punerea în scenă păstrează o parte de mister, de „podul bunicii“, în care tot timpul mai e ceva de descoperit. O combinație inefabilă de memorie și imaginație aduce un aer romantic de ruine îngrijite. Imagini și fotografii disparate, recuperate după posibilități, sînt așezate pe pereți și prin colțuri, cioburi de memorie care stîrnesc imaginația. Credeți că am așezat corect fotografiile? – o întreabă Iris, din nou nesigură, pe doamna Fulcea. Adică? – se nedumerește aceasta. Nu știu, de pildă am pus fotografia lui X lîngă aceea a lui Y… Foarte bine, care e problema, am fost cu toții, totdeauna, o familie! – îi explică doamna Fulcea. Ar fi fost total greșit – intervin și eu – să încercați să reconstituiți un arbore genealogic; aceasta e treaba istoricilor. Voi spuneți – și o spuneți tuturor și oricui – o poveste de familie, de familie bucureșteană. Iar casa, așa cum o prezentați voi, este – și trebuie să fie – un spațiu trăit, nu un spațiu istoric sau o clădire de patrimoniu, un spațiu care provoacă imaginația actuală, și nu un spațiu bîntuit de fantome ale trecutului. Mda – se învoiește Iris –, am constatat că exact asta place oamenilor cel mai mult. Dar nu-mi explic de ce…

„Cazul“ Casei Costa-Foru nu este, de fapt, unic. În fel și chip, și alte „grupuri de inițiativă“ încearcă în ultima vreme să facă lucruri similare. După momentul de revoltă „Salvați clădirea X!“, s-a trecut parcă la o altă lozincă, încă nerostită: Păstrați memoria locului X. Iar memoria se păstrează, o știm, prin repetarea Poveștii. Pare a fi o deplasare, considera Vlad Alexandrescu cu această ocazie, de la angoasa legată de salvarea patrimoniului material spre preocuparea față de patrimoniul „imaterial“.

Contextul acestor plauzibile mutații pare a fi însă mai larg. Pe de o parte, orice schimbare radicală de regim păstrează tentația Revoluției franceze de a inaugura un nou Timp printr-un calendar al anului I, și tot ce nu exprimă Timpurile Noi trebuie să cadă în uitarea non-timpurilor (echivalente non-locurilor despre care vorbește Marc Augé). Comunismul a trecut cu buldozerul timpurilor noi peste edificiile vechiului regim, iar postcomunismul a continuat opera de uitare a orașului prin distrugerile patrimoniale din ultimii ani. Regăsirea și refacerea memoriei devin, în toate aceste cazuri, reacția inevitabilă, mai tardivă sau mai rapidă. Pe de altă parte și în cu totul alt registru, mcdonaldizarea tehnologică a limbajului elimină povestea din comunicarea cotidiană: într-un sms, un selfie sau chiar un e-mail nu intră prea multe cuvinte. Reacția inevitabilă este tot o nevoie de „poveste“, căci „de n-ar fi, nu s-ar povesti“. Adevăr universal, valabil și dacă este citit invers: de nu s-ar povesti, e ca și cum n-ar fi… Marile narațiuni au murit, trăiască micile povești!

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Litoralul de la munte, alternativă la Marea Neagră. Trei locuri spectaculoase de bălăceală și de făcut plajă, în inima munților
Litoralul românesc se poate dovedi o piatră grea de încercare atât din punct de vedere financiar, al distanței în anumite cazuri dar și al aglomerației estivale. România are însă un relief care oferă numeroase alternative, inclusiv în zonele montane.
image
„Antrenorul de genii” a fost arestat preventiv. Lajos Kristof spune că se afla într-o stare de somnambulism când a violat un minor
Lajos Kristof, care a fost prins în flagrant în timp ce agresa sexual un băiat de 14 ani, a fost arestat preventiv duminică. Acesta a declarat în fața anchetatorilor că ar fi întreținut relații sexuale cu minorul fără să fie conștient și că se afla într-o stare de somnambulism.
image
Povestea profesoarei care și-a donat salariul pentru a-și premia elevii cu note mari la Bacalaureat
O profesoară de Matematică de la Colegiul Tehnic „Emil Negruțiu” din Turda, județul Cluj, și-a premiat în bani elevii care au reușit să obțină note peste 9 la Bacalaureat. „Totul a pornit dintr-o glumă pe care eu, însă, am luat-o în serios”, a povestit pentru „Adevărul” Alexandra Avasicei.

HIstoria.ro

image
Ghinionul lui Tiberiu, „împăratul care nu iubea Roma”
Antonio Spinosa, în eseul Tiberiu – Împăratul care nu iubea Roma, abordează o temă des invocată de mine pînă acum: Rolul imens pe care-l îndeplinește scrierea unui istoric în imaginea transmisă posterității de prezentul în care a trăit și activat o personalitate.
image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.