Poveștile Bucureștilor

Publicat în Dilema Veche nr. 658 din 28 septembrie-5 octombrie 2016
Poveștile Bucureștilor jpeg

S-a întîmplat ca în aceeași zi să mi se înfățișeze, una după alta, trei ipostaze ale memoriei: memoria în filmul documentar, așa cum o vede Alexandru Solomon în recent lansata sa carte, memoria legată de Bucureștiul în locuințe și locuitori, expusă de geograful Bogdan Suditu, și, spre asfințit, Casa Costa-Foru, revenită din și în memorie prin entuziasmul unui „grup de inițiativă“ alcătuit exclusiv din voluntari de cele mai diverse profesii.

„Înțeleg documentarul ca pe un mod de a trăi – creativ – memoria“, spunea Solomon. A trăi creativ memoria… „Documentarul“ nu este film artistic, nu este doar imaginație creativă, căci se întemeiază în memoria faptelor; dar nu este nici istorie, căci nu se rezumă la proba documentelor, ci trăiește creativ memoria acestora. Iar memoria este totdeauna selectivă, un mod de a fi, și nu unul de a avea sau nu amintiri. Nu există, de fapt, memorie bună și memorie slabă, ci memoria a ceva sau a altceva, dedicată unui sens sau altuia. Într-un fel, toată viața noastră este un film documentar despre sine, care „iese“ sau nu la montajul final. Astfel înțeleasă, memoria este esența Poveștii, așezată între rost („subiectiv“) și temei („obiectiv“), și vizînd nu atît adevărul, cît sensul.

„Orice oraș mare se povestește mereu“ – ni se prezintă pe coperta IV extraordinarul excurs al lui Suditu în „palimpsestul“ Bucureștilor. „Povestea, făcută pentru unii din fotografii sau filme, iar pentru alții din documente, anecdote și destine strînse în volume, rămîne fatal parțială și cere completări, explicații, note de subsol. Capitala ca spațiu al locuirii (nu scenă a evenimentelor, nu colecție de edificii, nu Tîrg al Moșilor…) e însă o cale sigură de a agrega informații despre oameni și locuri, energii și interese vitale care au construit deopotrivă ziduri și moduri de a fi.“ Iar autorul își începe „povestea“ sa cu triunghiul de aur al așezării umane: loc, locuință, locuire, toate trei, îngemănate, alcătuind „moduri de viață“ sui generis. Întreaga carte nu face apoi decît să readucă la viață, cu un patos bine temperat, modurile de viață ale orașului, diferite în timp și spațiu. Povestite, și nu judecate, acestea se dovedesc a fi de o extraordinară bogăție și diversitate, chiar și în perioada de cruntă omogenizare a comunismului: „Nici măcar o demolare nu seamănă cu alta“ – constată autorul. Imaginea de pe copertă, cu imobilul din strada Dobroteasa nr. 1, vine parcă să confirme acest fapt: înconjurată din toate părțile de un cartier de blocuri, casa doamnei Simina Postolache este singura supraviețuitoare, miraculoasă, a demolării întregii zone. În spatele zidurilor rămase intacte ale locuinței se află însă povestea fabuloasă a unor locatari încăpățînați și a unor negocieri incredibile cu statul comunist. Este doar o poveste printre altele, care conferă cea de a treia dimensiune locurilor și locuințelor din București.

Povestea Casei Costa-Foru a venit, în final, să pună în scenă această Poveste a poveștilor. Una dintre cele mai reprezentative clădiri familiale rămase în picioare a uneia dintre cele mai prestigioase familii bucureștene care mai are încă moștenitori în viață, casa din Dealul Mitropoliei a găzduit oameni iluștri, a fost naționalizată, abandonată, recuperată, nelocuită și, recent, „reanimată“. Ca ce? – se întreabă, ezitînd, Iris Șerban, una dintre „reanimatoare“. Căci nu este nici muzeu, nici casă memorială, nici patrimoniu material restaurat… Ce importanță are!? – se bucură Yvette Fulicea, ultima persoană din neamul Costa-Foru care s‑a născut în această locuință. Măcar pentru bucuria pe care i-ați făcut-o bunicii mele (Simina Mezincescu) și tot meritați toată admirația! A fost o casă care a avut totdeauna un sens al ei, voi i-ați redat un rost…

Spațiul neamenajat și fără încălzire al casei este el însuși un palimpsest. Punerea în scenă păstrează o parte de mister, de „podul bunicii“, în care tot timpul mai e ceva de descoperit. O combinație inefabilă de memorie și imaginație aduce un aer romantic de ruine îngrijite. Imagini și fotografii disparate, recuperate după posibilități, sînt așezate pe pereți și prin colțuri, cioburi de memorie care stîrnesc imaginația. Credeți că am așezat corect fotografiile? – o întreabă Iris, din nou nesigură, pe doamna Fulcea. Adică? – se nedumerește aceasta. Nu știu, de pildă am pus fotografia lui X lîngă aceea a lui Y… Foarte bine, care e problema, am fost cu toții, totdeauna, o familie! – îi explică doamna Fulcea. Ar fi fost total greșit – intervin și eu – să încercați să reconstituiți un arbore genealogic; aceasta e treaba istoricilor. Voi spuneți – și o spuneți tuturor și oricui – o poveste de familie, de familie bucureșteană. Iar casa, așa cum o prezentați voi, este – și trebuie să fie – un spațiu trăit, nu un spațiu istoric sau o clădire de patrimoniu, un spațiu care provoacă imaginația actuală, și nu un spațiu bîntuit de fantome ale trecutului. Mda – se învoiește Iris –, am constatat că exact asta place oamenilor cel mai mult. Dar nu-mi explic de ce…

„Cazul“ Casei Costa-Foru nu este, de fapt, unic. În fel și chip, și alte „grupuri de inițiativă“ încearcă în ultima vreme să facă lucruri similare. După momentul de revoltă „Salvați clădirea X!“, s-a trecut parcă la o altă lozincă, încă nerostită: Păstrați memoria locului X. Iar memoria se păstrează, o știm, prin repetarea Poveștii. Pare a fi o deplasare, considera Vlad Alexandrescu cu această ocazie, de la angoasa legată de salvarea patrimoniului material spre preocuparea față de patrimoniul „imaterial“.

Contextul acestor plauzibile mutații pare a fi însă mai larg. Pe de o parte, orice schimbare radicală de regim păstrează tentația Revoluției franceze de a inaugura un nou Timp printr-un calendar al anului I, și tot ce nu exprimă Timpurile Noi trebuie să cadă în uitarea non-timpurilor (echivalente non-locurilor despre care vorbește Marc Augé). Comunismul a trecut cu buldozerul timpurilor noi peste edificiile vechiului regim, iar postcomunismul a continuat opera de uitare a orașului prin distrugerile patrimoniale din ultimii ani. Regăsirea și refacerea memoriei devin, în toate aceste cazuri, reacția inevitabilă, mai tardivă sau mai rapidă. Pe de altă parte și în cu totul alt registru, mcdonaldizarea tehnologică a limbajului elimină povestea din comunicarea cotidiană: într-un sms, un selfie sau chiar un e-mail nu intră prea multe cuvinte. Reacția inevitabilă este tot o nevoie de „poveste“, căci „de n-ar fi, nu s-ar povesti“. Adevăr universal, valabil și dacă este citit invers: de nu s-ar povesti, e ca și cum n-ar fi… Marile narațiuni au murit, trăiască micile povești!

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.
1 dorin chiotea infectat cu covid varianta omicron 3 jpg jpeg
Continuă revolta la TVR. Chioțea: „Audiențele au fost de 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri”
Dorin Chioțea a spus că mutarea transmisiunilor directe pe alte canale ale televiziunii publice a dus la o scădere a audienței de 15 ori decât în zilele cu meciuri.
11174553 (1) jpg
Serbia - Elveția. Calificare spectaculoasă pentru elvețieni după un meci nebun
Viitoarea adversară a României din preliminariile Euro, Elveția, a reușit să revină de la 1-2 în partida cu Serbia și s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.