Homo academicus

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Stînd de vorbă cu un coleg clasicist despre soarta noastră comună de truditori pe ogoarele universității, m-am trezit la un moment dat întrebîndu-l de ce și-a ales meseria pe care o practică. Mi-a răspuns că l-a atras ideea unei profesiuni în care să înveți toată viața.

E firesc să te întrebi, din cînd în cînd, de ce ai făcut ce ai făcut. Și eu mi-am dorit, ca tînăr absolvent, să pot preda la universitate – deși, la vremurile cu pricina, o atare perspectivă se arăta cît se poate de problematică. Pe mine cred că mă mîna în primul rînd nevoia de libertate – pentru că așa percepusem, ca student, Facultatea de Litere, sau cum se va fi numit pe atunci, ca un spațiu al libertății fără egal în tot ce întîlnisem în România totalitarismului ceaușist.

Mă întreb și acum adesea de ce mi-am dedicat ultimii treisprezece ani – a.m.r. 3! – unor responsabilități administrative în universitate și, din păcate, singurul răspuns onest pe care mi-l pot da este: din naivitate. Nu știu cum să denumesc altfel o motivație care, în mod cert, nu are de a face cu gustul puterii, nici cu satisfacțiile financiare, ci mai degrabă cu credința că instituția în care lucrez, facultatea, universitatea, are o misiune specială, la îndeplinirea căreia aș putea să-mi aduc obolul. Iar această misiune, definită în termeni personali, ar putea suna cam așa: conservarea/perpetuarea/emularea/promovarea etc. unui anumit tip uman, pe care îl denumesc, în lipsă de altceva mai bun, homo academicus.

Homo academicus nu este un titlu pe care îl obții trecînd diverse probe, încununat cu vreo diplomă oarecare. Calitatea respectivă nu o obții nici în urma străbaterii cursei cu obstacole a suișului în ierarhia gradelor didactice. De fapt, habar n-am cînd și cum poate deveni cineva homo academicus. Poate unii chiar se și nasc așa. Cert e că, din punctul meu de vedere, homo academicus reprezintă un prototip uman, ce nu are de a face cu locul în care cineva poate fi aruncat pe tabla de șah a nomenclatorului pozițiilor sociale și profesionale. E un prototip deeopotrivă al lumii reale și al celei la care visezi, o specie umană a cărei încarnare o poți întîlni, cînd și cînd, în ocazii fericite. Iar universitatea, în umila și naiva mea părere, ar trebui să fie gazda lui predilectă.

Homo academicus este acel tip uman al cărui reper existențial cardinal îl constituie două valori conjugate: adevărul și libertatea. Faptul că aceste valori nu sînt doar alăturate, urcate ambele în topul preferințelor, ci și, cum spuneam, conjugate, corelative, că se definesc una prin cealaltă, este, cred, crucial pentru a înțelege ce este un homo academicus.

Este nevoie, pentru accederea la această condiție, de asumarea convingerii că adevărul însuși nu poate fi gîndit în absența libertății cugetului care îl certifică. Altfel spus, adevărul nu este și nu poate obiectul posesiei vreunui ins anume. Afirmarea, probarea, demonstrarea lui – da. Adevărul, ca atare, nu. În raport cu el, ne aflăm poziția umilă de perpetui aspiranți. Poate că teoria „failibilității“ lansată de Karl Popper exprimă cel mai bine acest sentiment, instituționalizat, acum multe secole, sub forma universității: adevărul se află întotdeauna între noi și, totodată, deasupra noastră.

Dintre atît de multele și de divergentele definiții posibile ale libertății, homo academicus tinde să le selecteze pe acelea care fac pereche bună cu perechea ei corelativă: adevărul. Cu alte cuvinte, prevalează convingerea că libertatea nu se primește, ci se obține prin exercițiul propriei maieutici, proiectate, cel mai adesea, ca traseu existențial.

Universitatea n-a fost și nici nu este reședința exclusivă a lui homo academicus, după cum nici acesta n-a fost niciodată singur rezident al campusurilor universitare. Istoria poartă mărturie despre numeroase derapaje și abdicări, iar prezentul e departe de a proiecta imaginea unor Cîmpii Elizee instituțiilor de învățămînt superior. Totuși, în varietatea acestui habitat mi-a fost dat, de mai multe ori, să-l întîlnesc pe homo academicus în sala de curs sau pe culoarele facultății, în ipostază de profesor, de doctorand sau chiar de student la licență. Și n-am decît să le mulțumesc celor care mi-au oferit această delectare, această speranță.

În lumea de azi, homo academicus ar trebui inclus în lista speciilor amenințate. Iar amenințările vin, în principal, din două direcții: dinspre economic, pe plan internațional și, în plus, dinspre politic, în lumea noastră cea românească.

N-am să vorbesc aici despre cele mult promise, niciodată realizate 6 procente din PIB pentru educație, nici despre matrapazlîcurile legislative menite să asigure eternizarea în funcție a vreunui rector. S-a vorbit din belșug în presa noastră despre astfel de lucruri – chiar dacă, cel mai adesea, fără nici un rezultat. Aș vrea să semnalez un singur lucru: faptul că economicul, pe de o parte, și politicul, pe de cealaltă parte, tind să-și infuzeze propriile valori în spațiul universitar – eficiența și, respectiv, puterea – ruinînd, treptat, binomul axiologic din care se nutrește homo academicus. Mă uit cu oarecare stînjeneală la „colecționarii de puncte“ pe care-i văd crescînd în jurul nostru, intra muros, la tot mai evidenta corporatizare a regulilor de practicare a meseriei, ca și la tot mai cinicele bătălii pentru putere, uneori cu mize absolut derizorii, ce invadează arena universitară. Și mă mîngîi cu ideea, poppereană, că poate greșesc. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un cântăreț o murit pe scenă în timp de cânta la chitară: bărbatul a căzut ca secerat după ce s-a electrocutat
Cântărețul brazilian Ayres Sasaki a murit în timpul unui spectacol live la un hotel din orașul Salinopolis din nordul Braziliei. Muzicianul în vârstă de 35 de ani a fost electrocutat.
image
Caz bizar în Canada: un cuplu a fost găsit mort pe „Insula Cimitirului” în timp ce încerca să traverseze Oceanul Atlantic
Cadavrele unui cuplu care a traversat Oceanul Atlantic într-o călătorie cu barca au fost găsite pe o barcă de salvare care a eșuat pe o insulă canadiană îndepărtată, la aproape șase săptămâni după ce au fost văzuți ultima dată.
image
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Milioane de americani merg în vacanțe la mare și caută soare, nisip și mare. Mulți însă nu își dau seama cât de periculos poate fi să sapi o groapă banală în nisip.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.