Homo academicus

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Stînd de vorbă cu un coleg clasicist despre soarta noastră comună de truditori pe ogoarele universității, m-am trezit la un moment dat întrebîndu-l de ce și-a ales meseria pe care o practică. Mi-a răspuns că l-a atras ideea unei profesiuni în care să înveți toată viața.

E firesc să te întrebi, din cînd în cînd, de ce ai făcut ce ai făcut. Și eu mi-am dorit, ca tînăr absolvent, să pot preda la universitate – deși, la vremurile cu pricina, o atare perspectivă se arăta cît se poate de problematică. Pe mine cred că mă mîna în primul rînd nevoia de libertate – pentru că așa percepusem, ca student, Facultatea de Litere, sau cum se va fi numit pe atunci, ca un spațiu al libertății fără egal în tot ce întîlnisem în România totalitarismului ceaușist.

Mă întreb și acum adesea de ce mi-am dedicat ultimii treisprezece ani – a.m.r. 3! – unor responsabilități administrative în universitate și, din păcate, singurul răspuns onest pe care mi-l pot da este: din naivitate. Nu știu cum să denumesc altfel o motivație care, în mod cert, nu are de a face cu gustul puterii, nici cu satisfacțiile financiare, ci mai degrabă cu credința că instituția în care lucrez, facultatea, universitatea, are o misiune specială, la îndeplinirea căreia aș putea să-mi aduc obolul. Iar această misiune, definită în termeni personali, ar putea suna cam așa: conservarea/perpetuarea/emularea/promovarea etc. unui anumit tip uman, pe care îl denumesc, în lipsă de altceva mai bun, homo academicus.

Homo academicus nu este un titlu pe care îl obții trecînd diverse probe, încununat cu vreo diplomă oarecare. Calitatea respectivă nu o obții nici în urma străbaterii cursei cu obstacole a suișului în ierarhia gradelor didactice. De fapt, habar n-am cînd și cum poate deveni cineva homo academicus. Poate unii chiar se și nasc așa. Cert e că, din punctul meu de vedere, homo academicus reprezintă un prototip uman, ce nu are de a face cu locul în care cineva poate fi aruncat pe tabla de șah a nomenclatorului pozițiilor sociale și profesionale. E un prototip deeopotrivă al lumii reale și al celei la care visezi, o specie umană a cărei încarnare o poți întîlni, cînd și cînd, în ocazii fericite. Iar universitatea, în umila și naiva mea părere, ar trebui să fie gazda lui predilectă.

Homo academicus este acel tip uman al cărui reper existențial cardinal îl constituie două valori conjugate: adevărul și libertatea. Faptul că aceste valori nu sînt doar alăturate, urcate ambele în topul preferințelor, ci și, cum spuneam, conjugate, corelative, că se definesc una prin cealaltă, este, cred, crucial pentru a înțelege ce este un homo academicus.

Este nevoie, pentru accederea la această condiție, de asumarea convingerii că adevărul însuși nu poate fi gîndit în absența libertății cugetului care îl certifică. Altfel spus, adevărul nu este și nu poate obiectul posesiei vreunui ins anume. Afirmarea, probarea, demonstrarea lui – da. Adevărul, ca atare, nu. În raport cu el, ne aflăm poziția umilă de perpetui aspiranți. Poate că teoria „failibilității“ lansată de Karl Popper exprimă cel mai bine acest sentiment, instituționalizat, acum multe secole, sub forma universității: adevărul se află întotdeauna între noi și, totodată, deasupra noastră.

Dintre atît de multele și de divergentele definiții posibile ale libertății, homo academicus tinde să le selecteze pe acelea care fac pereche bună cu perechea ei corelativă: adevărul. Cu alte cuvinte, prevalează convingerea că libertatea nu se primește, ci se obține prin exercițiul propriei maieutici, proiectate, cel mai adesea, ca traseu existențial.

Universitatea n-a fost și nici nu este reședința exclusivă a lui homo academicus, după cum nici acesta n-a fost niciodată singur rezident al campusurilor universitare. Istoria poartă mărturie despre numeroase derapaje și abdicări, iar prezentul e departe de a proiecta imaginea unor Cîmpii Elizee instituțiilor de învățămînt superior. Totuși, în varietatea acestui habitat mi-a fost dat, de mai multe ori, să-l întîlnesc pe homo academicus în sala de curs sau pe culoarele facultății, în ipostază de profesor, de doctorand sau chiar de student la licență. Și n-am decît să le mulțumesc celor care mi-au oferit această delectare, această speranță.

În lumea de azi, homo academicus ar trebui inclus în lista speciilor amenințate. Iar amenințările vin, în principal, din două direcții: dinspre economic, pe plan internațional și, în plus, dinspre politic, în lumea noastră cea românească.

N-am să vorbesc aici despre cele mult promise, niciodată realizate 6 procente din PIB pentru educație, nici despre matrapazlîcurile legislative menite să asigure eternizarea în funcție a vreunui rector. S-a vorbit din belșug în presa noastră despre astfel de lucruri – chiar dacă, cel mai adesea, fără nici un rezultat. Aș vrea să semnalez un singur lucru: faptul că economicul, pe de o parte, și politicul, pe de cealaltă parte, tind să-și infuzeze propriile valori în spațiul universitar – eficiența și, respectiv, puterea – ruinînd, treptat, binomul axiologic din care se nutrește homo academicus. Mă uit cu oarecare stînjeneală la „colecționarii de puncte“ pe care-i văd crescînd în jurul nostru, intra muros, la tot mai evidenta corporatizare a regulilor de practicare a meseriei, ca și la tot mai cinicele bătălii pentru putere, uneori cu mize absolut derizorii, ce invadează arena universitară. Și mă mîngîi cu ideea, poppereană, că poate greșesc. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.