Vulgarizarea catastrofei

Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

A existat o vreme, pînă nu foarte demult, în care oamenii credeau că orice stihie, orice catastrofă, orice prăbușire a lumii erau pedepse pe care Divinitatea le abătea asupra noastră, pentru a ne corecta. Odată cu apariția științei moderne, cum ar zice Freud, aceasta se autonomizează, se universalizează și se vulgarizează. Divinitatea și instituțiile sale devin frecventabile în virtutea obiceiului reflex și din ce în ce mai puțin în spiritul unei forme de trăire a unui sentiment profund religios. Cu toate astea, știința nu e o jivină care ciugulește, de atîția ani, ficatul Bisericii. Are și instituția de reprezentare a Divinității în lume partea ei de vină, pentru procesul ăsta de dezvrăjire, pentru trecerea la cele fizice, chimice și matematice, în defavoarea celor sfinte. Și nici măcar despre vină nu e vorba, ci despre un drum al lumii, o cale a omului, o alegere a ființei. Că e mai mult sau mai puțin conștientă alegerea asta, că lucrurile sînt infinit mai nuanțabile, că albul și negrul nu îmbracă toate tipurile de realitate, toate astea sînt la fel de valabile pentru orice. E limpede însă că, azi, pentru cei mai mulți dintre noi, catastrofa, de orice fel va fi fiind ea, e ceva explicabil, cu cauze și efecte, cu structură precisă și cu un arsenal de cunoaștere în preajma ei, care o face transparentă, lizibilă și inteligibilă pentru oricine are chef să înțeleagă.

În absența din ce în ce mai îndelungată a voinței divine din vocabularul nostru – și, mai ales, din felul nostru de a vedea lumea – punem responsabilitatea sau cauzele catastrofei exclusiv pe seama omului, a semenilor. Pe măsură ce progresul din peștera științelor electrifică traseele și pune totul la dispoziția circulației turiștilor, ideea de catastrofă se democratizează și devine o responsabilitate a unora dintre noi. A celor care nu sînt conștienți de anumite lucruri și nu pot să păstreze niște tipuri de valori, traduse în cîteva feluri de comportamente, considerate corecte, sigure, uneori chiar salvatoare. Cert e că, oricum am vedea lumea, prin chipul Divinității sau prin superochelarii inteligenți de la Google, catastrofa întotdeauna are niște vinovați. Ei sînt fie „necredincioșii“ și „păcătoșii“ din vechea ordine a gîndirii, fie „inconștienții“ și „iresponsabilii“ de azi. Întotdeauna vinovații sînt „ceilalți“, „alții“, „ăia“, „ei“. Pe unii nu i mai rabdă Divinitatea și-i pedepsește aspru, în toate felurile, pe alții nu-i mai rabdă Pămîntul, care se prăbușește sub fundurile lor obeze și indiferente. Catastrofa s-a democratizat. Nu mai e o pedeapsă a unei Divinități răzbunătoare sau dojenitoare, ci o destinație inevitabilă, spre care ne îndreptăm obiectiv, științific, temeinic, cu lecțiile făcute.

Există însă și o democratizare a democrației. Cum altfel?! Numai că acest proces psihologic și social păstrează în el atît urme vagi ale vechii perspective asupra lumii, cît și achizițiile recente. E ceva perfect normal, care conține multe dintre datele esențiale ale istoriei sale, amestecate într-un cocktail tipic pentru vîrsta gîndirii pop de azi. Un „azi“ în care unii – sigur, întotdeauna „alții“, evident că nu noi! – gîndesc cam așa: „Democrația nu e pentru oricine. Nu le-o poți băga pe gît troglodiților. Plus că democrația înseamnă ordine, lege, disciplină. Toate astea nu mai sînt posibile. Dacă democrația e valabilă pentru toată lumea, a ajuns să și arate exact ca toată lumea. Ferfeniță. Fragmentată în mii de definiții, care mai de care mai personale, mai ușchite, mai artistice sau mai patologice. Practic, democrația nici nu mai are definiție, așa cum nici unul dintre noi nu vrem să avem, ci să fim unici, inimitabili, prezențe irepetabile. Democrația nu mai are chip, ci nenumărate variante. E drept, noi n-am prins chipul acela auroral, dacă va fi existat vreo­dată, dar ce-am prins acum e o caricatură a ceea ce trebuie să fi fost cîndva. Cum ziceam, dacă o fi fost. Nici nu contează asta. Ce contează e că nu se poate s-o ducem bine toți. Democrația nu e pentru toată lumea. Așa nu se mai poate! Nu ne putem îngrămădi toți în noțiunea asta, pentru că, pînă la urmă, trebuie să o și concretizăm cumva. Iar asta nu se poate cu toată lumea, pentru că… pur și simplu nu e loc pentru toți. Sîntem prea mulți, iar unii nu înțeleg că trebuie să fie ordine și disciplină. Democrația nu e că fiecare face ce vrea. Nu veni tu la mine în casă, să aranjezi cum îți place ție. În ultimă instanță, te-am primit. Respectă-mă și acceptă-mi valorile, ca să le accept și eu pe ale tale. Nu poți? Atunci ieși afară și încearcă în altă parte! Vrei să intri cu forța? Atunci o să mă apăr.

Iar apărarea e de toate felurile. În general, trebuie să vină cineva să ne apere. Un personaj providențial. Nu-l iubim, pentru că nu e cazul în situații de-astea. E aducătorul unei catastrofe. Dar e singura cale care ne poate „salva“. Singura care poate restaura ordinea și disciplina. Și, mai ales, felul nostru contemporan și îndestulat de a fi. Ca să nu ne opintim conștiințele și să nu ne mînjim mîinile cu sînge mai mult sau mai puțin metaforic, îl mandatăm pe unul dintre noi să facă asta. Să producă frumușel catastrofa. Să fie „nebunul“ care ne salvează. Declarativ, nu sîntem de acord cu el. Dar în cabina de vot sîntem singuri. E un spațiu intim. Numai bun pentru cele mai perverse gînduri. 

(continuarea în numărul viitor)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cum îi țepuiesc șoferii de Bolt pe turiști pe aeroportul din capitala Azerbaidjanului. Pățania unei familii de români
Eliza și Ioan, doi români din Galați care au călătorit în peste 40 de țări de pe patru continente, au avut recent o experiență foarte neplăcută cu șoferii de Bolt de la aeroportul din Baku, capitala Azerbaidjanului. Șoferii de acolo sunt deja cunoscuți pentru faptul că țepuiesc des turiștii.
image
Amezi uriașe pentru folosirea apei potabile la grădină și piscină. „Eu consum pentru piscină și la două sate mai jos n-au apă nici să bea”
În timp ce unii români consumă o cantitate uriașă de apă în perioadele caniculare, folosind-o la udatul legumelor din grădini și sere sau la umplerea piscinei, alții nu au apă de băut. Legea Apelor prevede amenzi între 25.000 și 30.000 de lei pentru folosirea nerațională a apei.
image
Taberele școlare. „Rețeaua timpului liber“, deschisă în comunism pentru toți copiii merituoși
Adevărate aventuri într-o vreme în care distracțiile erau puține, iar micile-mari bucurii mai apreciate, taberele școlare erau prezente în toate județele, cele mai multe fiind finanțate de Stat.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.