Televiziuni şi trîmbiţe
E plin dă dăștepţi la Televiziunea cea Bună. E doamna Xulescu care le ştie pe toaaaateee şi mai e şi într-o formă de zile mari. Se luptă ca o eroină cu Puterea, cu Dujmanii, cu Mafia, cu Incompetenţa. Logica şi Bun-simţul le-a răpus de mult, aşa că doamna şi invitaţii dînsei se concentrează pe tradiţionalul pupat în cur al celor care îi plătesc şi pe scuipatul cu vigoare al celor care încă nu o fac. Mai toţi par a fi parte a unei lumi fantastice în care ei sînt luptătorii legendari pentru dreptate şi adevăr, călare pe varanul magic şi atotştiutor.
Îi ascult siderat şi mă întreb cum de nu le plesnesc căpăţînile din cauza disonanţelor cognitive. Toţi par incapabili de a-şi aminti propriile opinii de acum cîteva zile, luni sau ani, cînd cei pe care îi înfierează acuşi cu mult entuziasm revoluţionar erau prietenii sau partenerii de guvernare ai patronului televiziunii în cauză şi – bineînţeles – erau şi ei din tabăra luptătorilor neprihăniţi pentru eliberarea noastră, a tuturor, de corupţie.
Cel mai vocal în emisiune este unul dintre guru faimoşi ai democraţiei necorupte care bîntuie pe la toate Televiziunile cele Bune. A fost în puşcărie pentru corupţie, e un celebru colaborator al Securităţii şi bănuiesc că este invitat pentru experienţa sa cît se poate de practică în subiectul mîrlăniei. Desigur, a fost şi el senator, ca alţi patroni sau acţionari de televiziuni de ştiri, şi ei puşcăriabili. Omul ne spune că problema este că avem un prim-ministru care nu se potriveşte standardelor lui de onoare şi profesionalism. Mă aştept să văd stoluri de porci zburînd prin studio. Nu se întîmplă, aşa că trebuie să accept că discuţiile sînt reale.
Oameni care au fost angajaţi şi plătiţi de unii dintre cei mai toxici şi faimoşi hoţi ai României, oameni care nu au ezitat să-i sprijine în mod cît se poate de evident pe unii dintre cei mai penali politicieni, foşti securişti dovediţi, sînt cei care se poziţionează ca etaloane ale moralităţii şi eticii societăţii româneşti. Ei sînt cei care, în cel mai bun caz, influenţează, iar în cel mai rău caz, chiar creează opinia publică. Şi uite aşa, tot felul de baroni locali mafioţi şi, în marea lor parte, agramaţi devin faimoşi şi automat votabili.
Doamna Xulescu e celebră – asemenea colegilor ei – ca apărătoare a ţării de nemernici. Desigur, îşi dă cu părerea despre orice altceva, de la geopolitică pînă la fizica cuantică, pentru că poate. E vedetă de televiziune. Adică o tanti care primeşte o poală de bani din furăciunile patronului fără să facă practic nimic-nimic, în afară de a participa cu entuziasm la încălzirea globală, producînd o grămadă de vorbe, de obicei tîmpe. Deloc de ignorat este însă faptul că ea reprezintă o motivaţie serioasă pentru o mulţime de piţipoance cu talent de țațe pentru a ajunge lidere de opinie şi, de ce nu, pe listele de candidaţi ale partidelor politice. Doamna Xulescu are şi o mulţime de cópii (multe masculine) care, la fel ca ea, au făcut o carieră din faptul că ştiu – sau îşi imaginează că ştiu – o grămadă de lucruri absolut inutile despre o mulţime de mîrlani, pe care, în funcţie de vînt, varan sau ghiţă, i au lăudat sau i-au desfiinţat.
Un număr mare de posturi călduţe şi foarte bine plătite au fost create cu dedicaţie de diverşi miniştri şi ministre pentru guriştii care i-au propulsat şi pe ei, şi partidul din care fac parte în poziţii din care au putut avea controlul asupra banului public. În ministerul unde am lucrat, cel puţin patru dintre cele şase posturi de ataşaţi la ambasadele din străinătate au fost dedicate pilelor ministrei de metal. Doi dintre aceştia sînt foste trîmbiţe de televizor, care au ajuns peste noapte specialiştii României în muncă şi ne reprezintă, bineînţeles penibil, acolo unde sînt. Inflaţia de trîmbiţe şi vuvuzele care migrează din mocirla televiziunilor de ştiri în spaţiul politic sau al administraţiei publice are rezultatele aşteptate. Atîta timp cît carierele politice sînt construite pe abilităţile unei vuvuzele de succes este puţin probabil să avem o clasă politică cît de cît acceptabilă.
Ce anume îi aduce pe oamenii normali la cap la emisiunile înfiorătoare prezidate de papagali semeţi şi piţi cu ego-uri umflate este o întrebare la care îmi e greu să găsesc un răspuns. Cum ajung oameni relativ inteligenţi să devină portavocile unor corupţi sociopaţi şi cum îşi justifică aceştia degradarea şi, nu rareori, putrefacţia morală este o altă întrebare la care noi, ca societate, ar trebui să încercăm să găsim răspunsuri. Starea televiziunilor de ştiri româneşti este mult mai proastă decît a societăţii româneşti. Televiziunile aservite intereselor şobolanilor politico-economici au un efect devastator asupra noastră şi scad rapid apetitul pentru logică sau gîndire critică. Prostia, superagresivitatea şi scandalul permanent sînt, din păcate, legitimate de oameni cu bun-simţ care fie sînt în mod excepţional angajaţi ai Televiziunilor Bune, fie participă din cînd în cînd la emisiunile moderate de Xuleşti.
Iritantă este şi opinia cvasigeneralizată a elitelor de pe Facebook că nu e nimic de făcut, că oricum televiziunile sînt corupte şi că vina principală este a celor care sînt influenţaţi de trîmbiţaşii manipulatori, adică avem prea mulţi proşti care cască gura la televizor şi din cauza cărora ţara asta nu are nici o şansă. Soluţii există, dar problema este că le aşteptăm continuu să vină de la reîncarnarea lui Iisus în PSD sau PNL (USR-ul pare plin de atei). Între timp, noi stăm, cu talent, cu mîinile în calculatoare şi creăm standarde de perfecţiune din ce în ce mai severe pentru politicianul vrednic de votul nostru minunat.