CETA – mai mult decît vize!
Vestea bună este că, pînă la urmă, acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) s-a semnat, după ce valonii au ridicat obiecțiile. În România, subiectul a fost discutat mai ales din perspectiva ridicării vizelor de călătorie, dar, în realitate, consecințele sînt cu mult mai profunde.
Desigur, a discuta despre fondul acordului e o chestiune dificilă – vorbim despre mai bine de 2300 de pagini, dintre care cele mai multe conțin termeni tehnici. Unul dintre subiectele fierbinți a fost cel al instanțelor care ar urma să judece litigiile comerciale dintre state și marile companii. În versiunea finală a CETA, instanțele vor fi alcătuite din 15 judecători plătiți de statele semnatare. Nu, nu este vorba despre curți private. Iar valonii au obţinut, în plus, posibilitatea de a se adresa, în ultimă instanță, Curții Europene de Justiție.
Va deschide acordul poarta Europei pentru organismele modificate genetic? Nu, acestea vor rămîne în continuare prohibite în Uniunea Europeană. Este adevărat, concurența pe piața produselor agricole va deveni și mai puternică. După cum relatează presa europeană, CETA va permite importul suplimentar a 45.000 de tone de carne de vită și 75.000 de tone de carne de porc. Aceasta ar putea fi o problemă pentru fermierii europeni. Va intra însă în Europa carne cu hormoni, produsă în Canada? Nu, aceasta va rămîne interzisă pe teritoriul Uniunii. Și tocmai o astfel de interdicție va împiedica, de fapt, Canada să exporte deocamdată la capacitate maximă în Europa. Va avea nevoie de ani buni pînă să-și dezvolte o industrie competitivă a cărnii fără hormoni.
O problemă care va genera ample discuții în viitor este cea legată de produsele cu denumire de origine – dincolo de Ocean, unii producători și-au înregistrat produse fabricate local, după numele originalelor europene. Șunca de Parma sau brînza feta, de exemplu. Culmea, adevărații producători, europeni, pot fi considerați pe piețele americane drept… falsificatori! Acordul recunoaște acum peste 120 de produse europene de origine controlată – puțin, față de peste 1400 de astfel de produse înregistrate la nivel european. Au fost luate în considerare produsele cele mai cunoscute, dar negocierile la acest capitol vor continua.
În sfîrșit, trebuie spus că, de acum înainte, firmele canadiene vor putea participa la licitațiile de achiziții publice – după cum scrie presa franceză, nu fără o urmă de îngrijorare, Bombardier va avea același statut ca și Alstom. Dar va fi valabil și pe piața canadiană a achizițiilor publice.
Să privim și către experiența acordului comercial cu Coreea de Sud, intrat în vigoare în 2011. A fost, pînă la urmă, în avantajul Uniunii Europene. Exporturile pe piața sud-coreeană au crescut, ceea ce a dus la crearea a noi locuri de muncă. Dincolo de aspectele tehnice, n-ar fi rău să ne întrebăm ce s-ar fi întîmplat dacă belgienii francofoni s-ar fi ținut tare și acordul ar fi picat cu totul sau, cel mai probabil, ar fi fost amînat pe termen nedefinit.
Construcția democratică europeană, în care fiecare poate avea un cuvînt de spus, principiul compromisului între parteneri, ca opus al dictatului celor puternici asupra celor slabi, toate acestea fac parte din sublimul Europei. Dar o prăbușire a acordului ar fi însemnat că Uniunea Europeană nu mai putea fi considerată un partener de discuții credibil. Cum să discuți cu Comisia, cu Parlamentul European și apoi totul să se prăbușească fiindcă o provincie – nici măcar un stat – decide să spună nu? Cum să mai iei în serios Uniunea Europeană? Ar fi fost un semnal că Uniunea Europeană, cea mai mare economie a lumii, cea mai mare piață integrată a lumii, cel mai mare comerciant al lumii, cu ai săi 508 milioane de consumatori cu venituri în general ridicate, se închide în sine din cauza fricii de globalizare a unei provincii cu 4 milioane de locuitori.
Chiar și așa, lecțiile acordului cu Canada rămîn în picioare. Mai întîi că negocierea unor astfel de acorduri trebuie să ofere gradul cel mai ridicat de transparență posibil. Că este nevoie de campanii susținute de informare și dezbateri în rîndul cetățenilor. Și să fie campanii sincere, lipsite de morga sau de formalismul cu care, adesea, oficialii europeani înțeleg să trateze astfel de lucruri. Dacă nu se va întîmpla asta, atunci vor avea grijă extremiștii să livreze opiniilor publice formulele lor ridicol de simple, manipulatoare și adesea neadevărate.
În al doilea rînd, trebuie gîndit un mecanism de luare a deciziilor care să evite, totuși, posibilitatea ca un număr mic de cetățeni ai Uniunii să decidă ei înșiși în numele tuturor, cel mai adesea din motive de politică internă sau locală. Iată un subiect care s-a mai discutat cu ocazia unor referendumuri discutabile. Cum a fost cel din Olanda privind acordul de liber schimb cu Ucraina. Sau chiar cel din Ungaria privind primirea refugiaților. Ar fi o greșeală ca Bruxelles-ul să „vîndă“ opiniilor publice acest acord ca pe un produs de PR. Nu, nu trăim în cea mai bună lume posibilă și nici acest acord nu este perfect. Este însă o soluție mai bună decît izolarea, în iluzia că astfel fenomenul globalizării va trece pe lîngă noi fără să ne afecteze.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
