Cuante de cercetare

Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Cuante de cercetare jpeg

Nu e întotdeauna clar care sînt competențele specifice ale istoricilor și ale altor cercetători din științele umaniste (cei care nu predau, așadar). Într-o formă mai rudimentară, asta se vede în întrebări de genul „ce știu ei să facă, de fapt“, „concret, care-i meseria lor“ sau, în eurolimba de lemn, „ce abilități cuantificabile au“. De obicei întrebările astea vin de pe piața muncii, în orice caz din exteriorul profesiei. Faptul că uneori ele sînt puse cu o agresivitate neroadă nu trebuie să le afecteze legitimitatea.

Finanțarea cercetării umaniste este o investiție pe termen lung pe care o țară o face în calitatea și diversitatea vieții ei intelectuale, cu convingerea că asta va contribui indirect și la o piață liberă a ideilor, stabilitatea democrației, poziționare internațională etc. Nu li se cere cercetătorilor, deci, să fie rentabili sau să meșterească ceva colorat de pe azi pe mîine. Pe de altă parte, e ceva de învățat din această desconsiderare de pe poziții materialiste a muncii de cercetător. Cred, de pildă, că una din cauzele ei este prezența anemică a cercetătorilor în viața cetății. Dacă te-ai întîlni mai frecvent cu ei ca invitați ai jurnaliștilor, oferind o părere expertă și inteligibilă, sau ținînd conferințe în licee, sau adunați în ligi cu inițiative vizibile, lumea ar ști de unde să-i ia și n-ar mai crede că ei stau și reflectează într-o hrubă.

Nu doar publicul e puțin nelămurit cu privire la cercetători. Și establishment-ul pare a avea neclarități referitoare la competențele lor. Iau ca exemplu istoricii, deși cred că se aplică și altor cercetători. Vîrfurile publice ale domeniului oferă adesea răspunsuri ex cathedra, unii le-ar zice chiar înțepate, la întrebarea ce definește, pînă la urmă, un istoric. Scos la înaintare e de obicei „spiritul critic“, foarte dezvoltat, al istoricului, competența supremă prin care el se deosebește de alți muritori naivi. Istoricul are niște ochelari speciali de citit printre rînduri sau se uită drept în ochii documentului, care pleacă primul ochii, rușinat că a înflorit lucruri. Dar dacă în acest spirit critic stă într-adevăr diferența specifică a istoricului, poate n-ar strica să existe cursuri numite chiar așa în anii de facultate la istorie, apoi la master și mai tîrziu la doctorat, ținute de specialiști în spirit critic. Curios însă, asemenea cursuri practic nu există. Nici asemenea catedre. Dacă cineva acolo sus chiar crede în preeminența spiritului critic ca o calitate definitorie și sine qua non a istoricului (cum și este), de ce nu se reflectă asta formal în structura uceniciei lui? Nu te împiedică bineînțeles nimic să furi spirit critic de la un profesor înzestrat cu așa ceva și care ți predă, punctual, quinquennium Neronis sau vizirii Köprülü. Dar cine știe să fure spirit critic, de obicei are deja. O altă competență a istoricului, pomenită cu multă evlavie, este forța sa comparatistă, capacitatea sa de a sesiza paralele între fenomene din societăți diferite, avataruri ale unor nexuri cauzale de la o epocă la alta, știu eu, cauze similare pentru prăbușirea civilizațiilor. Nici asta nu are nici o acoperire formală în anii de pregătire. Nu se oferă cursuri de metodologie a comparației istorice sau măcar de inventariat școlărește analogii interesante, și ele oricum n-ar putea fi ținute decît de profesori care au cu totul alte spe­cializări.

În fine, și la nivel individual există printre cercetători, cred, destulă nesiguranță referitoare la competențele profesionale. E important pentru fiecare specialist – mai ales cel din mîinile căruia nu ies un pacient vindecat, o chiuvetă reparată sau un film montat – să reflecteze la ce știe să facă. Impresia mea e că mulți cercetători (inclusiv istorici și arheologi) au sentimentul neexprimat că abilitățile lor profesionale – așadar dincolo de „o minte deschisă“, „dorință de cunoaștere“ etc. – sînt în realitate nesubstanțiale, iar asta duce nu rareori la un complex de inferioritate manifestat în aroganță și secretoșenie. Printre cauze sînt probabil și competiția mereu frustrantă cu cercetătorii occidentali și subrecompensarea, dar încă mai rău, subutilizarea lor de către societatea în care trăiesc; o alta, deja menționată, este pregătirea universitară în științele umaniste, care nu strălucește prin metodă și se concentrează pe detalii pe care nu e clar ce și dacă le aduce ceva laolaltă, și, în fine, faptul că numeri pe degete specialiștii de prim rang care în același timp să aibă talentul și cheful să creeze o școală în jurul lor. Chiar și pe cercetătorii temeinici și, ca să zic așa, cu optimism epistemologic, așadar cei dispuși să-și împărtășească rezultatele cu bucurie și cu un fel de failibilitate asumată, îi încearcă mereu, la noi, o anumită nesiguranță nemărturisită. Nu mă refer la nesiguranța OK, a dubiului cartezian, ci pur și simplu la o aprehensiune recurentă: sînt la zi cu documentația? oare așa se face ceea ce am făcut eu? nu voi fi expus ca impostor de vreo recenzie nemiloasă? Cercetătorii noștri compensează lucrînd cu disperare, compensează jucînd pe toate posturile, iar uneori compensează atît de mult încît ies din teren și pleacă din țară. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?