EDITORIALE ȘI OPINII

Exercițiul protestului arată o lume urbană, cît se poate de modernă și de creativă, o parte a acestei țări care nu mai acceptă umilința în raporturile dintre cetățean și Putere.

PSD a preferat să se refugieze într-o narațiune dominată de conspirații, insinuări privind intervenții străine și interese politice obscure, cel puțin jignitoare, atunci cînd enormitatea lor nu le face amuzante.

Fostul președinte Nicolas Sarkozy va trebui să dea socoteală, în așa-numita „afacere Bygmalion“, cu privire la finanțarea campaniei electorale. El este acuzat de finanțare ilegală într-un dosar în care sînt anchetate alte 13 persoane pentru fals și uz de fals.

Interesant cît de mult seamănă, emoţional, ieşirile în stradă de bucurie, la fotbal, sau de supărare, la Guvern. Simplu spus, nu mai poţi să stai în casă. Te arde ceva, te scoală din ale tale, te injectează cu energie, erupe ceva în tine şi nu mai poţi rămîne locului, trebuie să mergi şi să te exprimi, să te întîlneşti, să empatizezi, să recunoşti în ochii lor aceeaşi ne-stare.

Se bate, mai ales în ultimii ani, multă monedă pentru mitul-clișeu al toleranței românești față de evrei.

Pot spune cu mîna pe inimă că, în cei doi ani cît am rămas la Externe, diplomații cei mai eficienți, mai „profesioniști“, mai înzestrați tactic și strategic mi s-au părut diplomații ruși și diplomații turci

Ieșiți în stradă, e timpul pentru o schimbare, dacă tineretul nu face nimic, bătrînii ne hotărăsc soarta! – i-a mobilizat Ombladon pe tineri la recentele manifestații din București.

Am fost oprit de zeci de ori la graniţe pentru ca nu sînt îndeajuns de tipic pentru un alb european. Odată, în Austria, eram împreună cu o prietenă blondă, blondă şi româncă.

Donald Trump are o familie (frumoasă) de imigranți (în SUA) pursînge: mama sa a venit din Scoția, bunicii paterni din Germania, iar el s-a căsătorit (avînd urmași în ambele situații!) cu două emigrante get-beget (din Cehia și, respectiv, din Slovenia). S-a întors oare, cu totul, lumea pe dos?

„Tocmai am revenit din Statele Unite și opinia mea este că avem un al treilea front care subminează Uniunea Europeană; el este Donald Trump“, sînt cuvintele lui Guy Verhofstadt.

Reapar termenii-cheie şi sintagmele intens vehiculate prin 1990 – destabilizare, instigatori, incitare la violenţă, manifestanţi plătiţi, blocarea carosabilului etc.

Și uite – surpriză! –, MCV-ul zice că cu „sistemul judiciar“ lucrurile ar mai fi cum ar mai fi, mai greu e cu cei care fac „legislația națională“ pe care acesta e dator să o pună în aplicare.

Ne-am obișnuit de mult cu manipulările și intoxicările. Dar acum autorii lor se pot simți încurajați, simțind că și dinspre Vest, și dinspre Est suflă același vînt al „post-adevărului“.

N-aș avea, mă grăbesc să spun, nici o insomnie dacă mi-ar dovedi cineva că arheologia nu e o știință.

Trump nu pare a avea grija de a evita cuvintele „paria“. Ce tehnici de interogare intensificată? Tortură, nene! Tortura merge…

Pentru că democrația e și… antielitistă, nu?! Nu sîntem toți la fel? Ce justificare are orice fel de elită într-o lume egală? Adică, în afară că vorbește frumos și a citit mai mult ca mine, ce are el în plus? Cu ce e mai bun ca mine?

Nu e întîmplător că 50.000 de oameni au manifestat într-o duminică seara în fața sediului CNA. O instituție care, în noiembrie, potrivit paginademedia.ro, casase 2000 de plîngeri pentru că nu și-a găsit timp să le discute în termenul legal.

La începutul săptămînii, Donald Trump a con­cediat-o pe ministra (interi­mară) a Justiției. Sally Yates a stîrnit mînia președintelui după ce a criticat, deschis, ordinul executiv cu privire la interzicerea intrării în SUA a cetățenilor provenind din mai multe state majoritar musulmane.

Finalele de la AO sînt doar un vis din care ne vom trezi. Roger şi Serena nu sînt eterni. Din păcate. Sînt doar nişte oameni cu o pasiune şi o ambiţie excepţionale. Senzaţia e că, în afară de talentul argăsit cu multă muncă, iubesc enorm ceea ce fac.

Europenii nu sînt foarte fericiți cînd sînt antiamericani, așa cum au fost cei mai mulți dintre vechii aliați ai Americii, de cînd s-a declașat războiul în Irak.

Sîntem ceea ce citim, respectiv sîntem modelați de limba și de literatura cu care intrăm în viață. E vorba, în fond, de un Bildungsroman, adică de povestea alcătuirii lăuntrice a oricărui om, în contact cu stihia inevitabilă a limbii sale materne și a culturii sale naționale.

„Acum, aceşti oameni care încalcă aceste reguli primesc onoruri! Pe ce lume trăim?“ – se întreabă, consternat, Ernu. Tranziția însăși devine de neînțeles fără aportul „bandiților“. O lume fără scăpare? Cîtuși de puțin!

Sfinţi există peste tot, inclusiv la televiziuni: Sfîntul Gâdea – apostolul tătucului Dragnea şi preaslujitorul Varanului, Sfînta Grecu şi Sfîntul Ciuvică, şi ei preaslujitori ai celebrului puşcăriaș, Sfîntul Turcescu – apostolul Zeului Băsescu…

Citindu-i opțiunea pentru numărul preferențial, IS 73 PSY, tipul respectiv a clătinat reprobativ din cap, murmurînd: „Nu, nu se poate. Nici chiar așa!“

Nu e lovită camarila şefului de facto al Guvernului de orbire sau demenţă? Atunci va înţelege toate acestea şi se va potoli rapid. Dacă nu, nu. Orice ar face, însă, de duminică a înţeles că nu-i de glumă.

De fapt, chiar dacă la un moment dat metafora pupăză pe colac nu mai este înţeleasă ca atare de vorbitori, tiparul nu se pierde. Echivalentele sale transparente, curente în limbajul colocvial-argotic de azi, sînt bomboana pe colivă sau cireaşa pe tort.

Ce nu înțelege domnul Dragnea sau se preface că nu înțelege – nu știu care variantă e preferabilă – e că tocmai ăsta a fost motivul principal al protestului. Am vrea să fim și noi lăsați să citim. Am vrea să ni se dea și nouă dreptul să înțelegem. Am vrea să putem asculta și noi părerea celor competenți.

Intrarea României în război a fost urmată de cîteva catastrofe militare, așa că în cîteva luni Casa Regală și populația s-au retras într-o dezordine cumplită în Moldova, unde muntenii n au fost întîmpinați cu o bucurie deosebită, cum ne place să credem. Rămăseseră urmele unei antipatii după ceea ce numim astăzi „mica Unire“.

În urmă cu peste două decenii, fiind pentru prima oară la New York, inspirata mea gazdă a ținut neapărat să-mi arate Trump Tower, zgîrie-norul emblematic al miliardarului. De ce? Pentru a mă face să înțeleg că pînă și în țara meritocrației banii nu ajung întotdeauna pe mîinile celor mai deștepți sau mai buni dintre cetățeni sau că și în America există bogătași de un prost-gust desăvîrșit

Fals este și unul din cele mai celebre busturi ale lui Caesar, apărut pe coperta multor monografii și luat de British Museum în 1818.

Și atunci, la ce va folosi acest „fact check“? De-aia zic, în loc să ne consumăm în lupta inutilă împotriva post-adevărului, poate că este mai înțelept să vedem cum putem trăi cu el.

„Vorbește, bă, mai pe-nțelesul omului!“ Sînt vorbe în care se ascund, de fapt, o istorie a urii față de sofisticare, dar și eșecul unor sisteme de educație și modele de instituții academice. Există cîteva locuri din lume, unde ideea de educație încearcă să schimbe direcția acestui mers al istoriei.

Disprețuind oamenii care nu ies în stradă nu se poate obține așa ceva. Înjurînd protestatarii, cu atît mai puțin. Așa cum nu se poate obține nici echivalînd corupția cu forțarea semaforului. Și nici ignorînd milioanele de oameni care aleg să vadă din programul PSD pensia mai mare și nu asocierea cu tot felul de hoți cu gulere albe.

Jucătoarele cu cetăţenie română au făcut la un moment dat un salt grupat înainte. Iar noi le-am urmat emoţional, fireşte. Acum s-au mai potolit. Noi plutim în inerţia cosmică a entuziasmului. Aceste fete nu evoluează însă în vid. Sînt și ele determinate de rădăcini, au mame, taţi, fraţi şi surori, prieteni. Duc mereu o mică Românie în bagaje, ca un dulce lest.

Sfîrșitul luptelor din Alep nu va pune capăt războiul sirian, în ciuda armistițiului proaspăt încheiat pe întinsul întregii țări. Și nici nu va alina suferința populației orașului, în cea mai mare parte dislocată.

Lipsa de relevanţă a clivajului stînga-dreapta se vede şi la nivelul guvernării, în măsurile luate de Cabinetul, presupus de dreapta, condus de Tăriceanu.

Apar, adesea, în presă, referințe „pravoslavnice“ culese din marii duhovnici ai neamului. E limpede că nu evlavia, nu dreapta credință sînt motivația acestor referințe, ci pofta de breaking news, nevoia de rating, tactica – vinovată – a seducerii cititorilor prin știri manipulatorii, prin bîrfă pompoasă, prin stimularea celei mai impure zone a curiozității lor.

Huffington Post a avut ideea genial-amuzantă de a colecta de pe Twitter aproximativ opt milioane de bios-uri ale cetățenilor americani, fani Trump sau Clinton, și să se uite la ce le pot spune aceste mici autoprezentări de 160 de caractere despre „profilul“ celor două electorate.

Rîd. Sînt beţi. „Băieţei“, gîndeşte ea. E tristă. E tristă de atît de mult timp, încît pare că nu prea are sens să şi-o spună. E amantul ei, care încearcă să fie haios. Nu prea îi reuşeşte. Nevastă-sa e la cinci metri mai încolo.

Din scrisori rezulta că taică-meu era căutat de SRI, CIA și KGB pentru activitate anarhistă pe plan internațional. În plus, asupra lui mai plana și suspiciunea de terorism islamic…

De ce nu ne-am imagina o construcție europeană înnoită, cu Germania ca motor economic și Franța ca lider în domeniul strategic și al politicii globale?

Cea mai semnificativă mi se pare tratarea unei modificări inocente, prin care Creangă introdusese în textul său un termen de origine turcească, rămas pînă azi mijloc de exprimare a dubiului în limbajul familiar-argotic: sanchi.

Vrem învățămînt de calitate. Dar știm ce-i aia?

Pe 4 octombrie 2016, ziarul Gândul scria că iarna 2016-2017 va fi cea mai friguroasă „din ultimul secol“.

Celor care doresc să aprofundeze subiectul, le recomand articolul meu „Chanel, Coco și Stravinski, Igor: Abdekunkus, the clarion call și fireturile lui Caravaggio. Este 1920 în trecut sau în viitor?“. Nu pot să vă spun despre ce e vorba în el, nici măcar foarte pe scurt, pentru că spațiul tipografic e extrem de prețios, pot să zic totuși că aduce o contribuție importantă la ceea ce aș numi anapodologie științifică. Pentru că așa ca pînă acum nu se mai poate!

Meryl Streep l-a șarjat pe Trump vorbind de pe o scenă. Direct, emoționant, convingător, autentic. Streep a ridicat sala în picioare (nu i-a fost greu, toți de acolo erau admiratorii ei – la fel ridică și Trump în picioare o sală de rednecks din Alabama, ca să fim onești) și a trimis vorbele, cu tot cu încărcătura lor emoțională, direct în inimi.

Libertatea nu mai e interesantă, cîtă vreme propune exerciții serioase de înțelegere. Confortul e mult mai sexy. În ciuda tuturor marilor rezultate ale puterii de creație a ființei umane, în pofida fabuloaselor orizonturi pe care imaginația le poate plăsmui, există momente cînd peste lume plutește un gînd al deșertăciunii.

PSD pare că insistă să creeze o Românie veșnică provincie în care lipsa de viziune, ambiții și curaj poartă, cu emfază, numele ușor ofensiv de Grădina Maicii Domnului. Ceea ce face partidul de guvernămînt, azi, e să se împrumute la bancă pentru a juca la Loto.

Trenul e vopsit în culorile drapelului sîrb şi e inscripţionat cu sloganul „Kosovo e Serbia“, tradus în mai multe limbi, inclusiv în albaneză. Vagoanele de călători, nou-nouţe, sînt decorate cu imagini ale bisericilor şi mînăstirilor ortodoxe sîrbe din Kosovo.