Ochi pentru ochi

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Ochi pentru ochi jpeg

Noi sîntem altfel! Așa se răspun­de ori de cîte ori se contestă efi­ciența și intensitatea reacției in­sti­tuțiilor de forță ale unei democrații față cu ororile terorismului. Ei decapitează, aruncă oameni de pe clădiri, mutilează și torturează, ucid prin orice mijloace cetățeni pașnici – noi nu putem reacționa în același mod. Nu merge „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“. Cînd, în vremea administrației Bush, opinia publică a aflat că suspecții de terorism ori teroriștii dovediți sînt interogați folosindu-se metode brutale („waterboarding“, privare de somn, simularea unor agresiuni etc.), lumea civilizată s-a oripilat. A venit, imediat, replica: cum credeți că putem obține informațiile care ne apără de terorism de la asemenea oameni, rugîndu-i frumos? Conducînd sesiuni de conversații motivaționale? Corespondînd cu ei prin avocați? Imediat, s-a răspuns: dar noi ne conducem după legi, nu putem să nu ne mai respectăm legile, pentru că am nega dintr-odată tot ceea ce sîntem! La asta vine replica: și să știți că merge – foarte multe atacuri teroriste au putut fi oprite cu informațiile pe care le-am aflat în asemenea dure interogatorii. Iar forța lor a fost slăbită de acțiunile noastre pornite direct din ceea ce au spus teroriștii interogați. Dar, s-a răspuns, atunci cu ce le sîntem noi superiori? În plus, se știe că ceea ce spune un om sub presiune nu este întotdeauna adevărat: el spune exact ce vor să audă cei care îl interoghează și nu adevărul neapărat…

Este un dialog nesfîrșit tocmai pentru că, după cum lesne se poate vedea, una dintre părți vorbește despre ceva și alta despre altceva. Instituțiile specia­lizate vorbesc despre informații vitale care ne feresc de dezastrele puse la cale de teroriști, iar societatea civilă vorbește despre principii, legi, valori. Ar fi normal ca aceste două planuri să nu fie rupte unul de celălalt. Dar noi ne-am construit o lume (cea a valorilor) și, cu ea cu tot, trăim în alta, statistic dominată de tipul uman care nu dă două parale pe lumea construită de noi, dacă nu cumva o urăște direct.

Primul interviu pe care Donald Trump l-a acordat presei americane în calitate de președinte a șocat în multe privințe, dar poate că cea mai șocantă afirmație a lui a fost aceea că „tortura dă rezultate“. Administrația Bush inventase un concept mult discutat la vremea lui: tehnici de interograre intensificată (enhanced interrogation techniques). Mulți au spus că acest concept este un eufemism pentru tortură. Administrația a replicat la vremea aceea spunînd că tortura este altceva și tocmai de aceea au inventat acest nou concept. A început imediat o discuție de­spre ce înseamnă, de fapt, tortură. De la ce moment încolo presiunea unui interogatoriu devine tortură pentru cel interogat? Polemica s-a stins, încet-încet, odată ce președintele Obama a semnat ordine prin care acest gen de interogatoriu a fost oprit. Dar asta nu înseamnă că disputa a fost vreodată lămurită. Donald Trump, însă, în interviul amintit, nu se mai ascunde după cuvinte: el spune clar „tortura dă rezultate“. Mai mult, el spune explicit că în lupta cu terorismul va merge pe „ochi pentru ochi“. Trump nu pare a avea grija de a evita cuvintele „paria“. Ce tehnici de interogare intensificată? Tortură, nene! Tortura merge…

Cel mai ușor lucru este să protestăm indignați. Și, în planul valorilor lumii noastre, am fi perfect acoperiți – unii ar zice că am fi direct obligați să protestăm. Teroarea trebuie învinsă cu civilizația statului de drept – ce frumos sună, ce frumos ar fi! Dar ceea ce omitem este că o bună parte a poporului crede că grozăviile teroriste merită un răspuns perfect echivalent. Iar acest popor care crede așa nu este o adunătură de sălbatici – am comite o imensă eroare să-i considerăm, așa cum a făcut-o cineva, deplorabili. Și aici nu este vorba despre Trump însuși, ci chiar despre noi înșine. Ce preț sîntem gata să plătim pentru siguranța noastră? La această întrebare răspundem, în funcție de împrejurări, incoerent și contradictoriu. Nu-i așa că vrem o „poliție“ mai dură cînd dă cîte unul cu camionul peste oamenii strînși la un tîrg de Crăciun? Și nu-i așa că reproșăm „poliției“ că este inacceptabil de dură cînd citim că a pus la cazne pe cîte un puști care s-a vînturat pe site-uri islamiste și s-a dat pe Internet drept jihadist, dar n-a făcut mai mult decît atît? Ideal ar fi să avem o „poliție“ dură cu teroriștii, dar blîndă cu ceilalți – cred că cei mai mulți oameni sînt de acord cu acest lucru. Însă, realist, această asimetrie perfectă este imposibil de atins.

În ceea ce-l privește pe președintele Statelor Unite, atît cei furioși pe alegerea lui, cît și cei fericiți să-l vadă în Biroul Oval nu-și mai acordă răgazul reflecției. Cu riscul de a fi acuzat de ambele părți (firesc, pentru că nu mă număr nici printre unii, nici printre ceilalți), încerc să l văd ca pe un reprezentant al tumultuosului nostru Zeitgeist. De foarte multe ori, liderii politici sînt cu mult mai puțin decît ceea ce reprezintă, iar Trump este cu mult mai puțin decît ceea ce urăsc unii și adoră ceilalți. De altfel, foarte rar istoria a consemnat personalități care au putut traduce în propria lor personalitate măreția ideilor cu care îi încarcă adepții și opozanții. Pentru cei care l-au ales în America și cei care îl admiră peste tot în lume, Donald Trump este răspunsul pe măsură dat unui gen de agresiune numită, foarte general, „corectitudinea politică“. Sînt oameni care au resimțit atît de dureros arcanele și activismul „corectitudinii politice“, încît au răspuns cu Trump. Ochi pentru ochi. Na! Cei care nu l-au ales în America și care îl detestă peste tot în lume văd în el răul absolut, abominabilul încarnat. Cu tupeu, Trump joacă exact acest rol. Nu vrea nici să i dezamăgească pe susținători, dar nici să le dea prilej de plăcute surprize detractorilor. În orice caz, de acum înainte discuția despre cum de a ajuns Donald Trump președinte nu mai are utilitate practică. De acum înainte trebuie să ne întrebăm cum de face ceea ce face. Mai precis, cum de zice ceea ce zice? Cum de un președinte american zice că „tortura merge“?

Riscăm, însă, un exercițiu de ipocrizie. Am fost multă vreme învățați că un om ajuns într-o asemenea înaltă funcție nu are voie să zică tot ce are în gușă. Oi fi crezînd tu că tortura merge, dar nu poți să zici așa ceva! Chiar dacă, alături de tine, zeci de milioane de oameni – alegătorii tăi – cred și zic asta. Înalta funcție, așadar, te obligă la un dans al vorbelor. Sînt mulți oameni care cred chiar că talentul de a livra vorbe aburoase este marca unui mare om de stat. Dimpotrivă, să zici pe loc ce ai în cap este, în politica mare, o neghiobie. Mă întreb dacă această prejudecată mai are vreun rost în lumea în care trăim, adică o lume în care cultivăm cu sfințenie dreptul oricui de spune ce vrea – se cheamă libertate de exprimare și ținem enorm la ea. Așa educăm copiii, așa îi sfătuim pe tinerii aflați într-un dubiu, așa recunoaștem curajul: să spui ce crezi și nu ce trebuie! De ce să pretindem unui om pe care l-am ales să fie altfel? Cu atît mai mult cu cît l-am ales și pentru că, în campania electorală, de pildă, chiar a spus ce voia să spună și ne-a plăcut ce a spus, că de-aia l-am ales.

Un articol recent din revista The Nation se intitulează, mai mult decît sugestiv, „Donald Trump este un simptom al părții întunecate a Americii“. Cu asemenea titlu explicit, nu are sens să vă mai spun ce conține articolul. Da, și eu cred că Donald Trump este un simptom. Adaug că nu doar al Americii și nu sînt atît de sigur că al părții întunecate. Logica maniheistă a luminii și a întunericului nu doar că nu ne ajută, dar ne duce direct în eroare cînd vine vorba despre Trump. Acele „părți“ care produc simptomul Trump nu sînt ale întunericului, după cum nici acele părți care produseseră simptomul Obama nu erau ale luminii. Politica este un teritoriu al penumbrelor și al griurilor de tot felul. Să încerci să vezi ce este „luminos“ în partea Americii care l-a propulsat pe Trump în Biroul Oval nu este propagandă, ci înțelegere. Căci Trump, chiar și cînd spune lucruri respingătoare, cum ar fi acela că tortura merge, exprimă ceva ce este fundamental adevărat și evident în oameni. Iar logica „ochi pentru ochi“ este, de fapt, în soft-ul omenesc. Nu vorbim noi mereu despre simetrie, echivalență, fiecare să ia ce merită, după faptă și răsplată? Ei bine, pentru cei mai mulți dintre noi, toate aceste principii chiar asta înseamnă: ochi pentru ochi, spus pe șleau.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

 Khaby Lame Captură video
De la muncitor sărac la cel mai urmărit influencer TikTok: povestea de succes a lui Khaby Lame
Khaby Lame, un tânăr de 22 de ani, a ajuns să fie cel mai urmărit influencer de pe TikTok.
Submarinul nuclear Belgorod FOTO Profimedia
Rusia a mobilizat submarinul nuclear pentru a testa o torpilă. Poate provoca un tsunami radioactiv
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a atenționat statele sale membre asupra mobilizării submarinului nuclear rus „K-329 Belgorod”.
vladimir putin Sursă: Profimedia
Cu un calorifer pe post de mustață: Putin, ridiculizat de o revistă poloneză FOTO
Vladimir Putin, președintele rus care a provocat criza energetică în întreaga Europă, a fost ridiculizat duminică pe coperta uneia dintre cele mai cunoscute reviste poloneze, potrivit Nexta.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.