Cum putem trăi în post-adevăr, indiferent de Trump

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
Cum putem trăi în post adevăr, indiferent de Trump jpeg

Dacă tot am aflat că „post-adevărul“ este cuvîntul anului trecut și că anul acesta sub puterea lui vom trăi, merită să vedem ce avem de făcut în această (nouă?) circumstanță. Pledam, într-un articol recent, pentru împăcarea cu noua situație. Îmi amintesc primele momente de după confirmarea diagnosticului că trăim în post-adevăr: un cor enorm de voci revoltate s-a ridicat pe toată planeta intelectuală și a strigat că nu se poate accepta așa ceva, jos post-adevărul, vrem adevăr! Cam aceiași intelectuali care, dacă nu mă înșel, ne explicau că nu există adevăruri tari, ci doar adevăruri relative, că poate fi și așa, și alt-minteri, că adevărul meu trebuie să coabiteze cu adevărul tău și altele asemenea. Poate că am îmbătrînit și am trecut de vîrsta frumoasă și liberă a revoltelor în numele adevărului. M-am resemnat. Sînt dintre cei care cred că, dacă post-adevărul a ajuns să miște miliarde de oameni, este inutil să credem că i ne putem opune. Și, dacă tot vrem să ne punem contra post-adevărului, o facem în numele a ce? În numele adevărului, veți răspunde. Iar eu voi replica: în numele cărui adevăr? Al faptelor, veți spune. Și eu voi zîmbi, căci faptele sînt înșelătoare ca potecile unei păduri dese și neștiute. Nu credeți? Vi se pare că faptele sînt evidențe? Că sînt, cum zicea Durkheim, ca obiectele? Ia să vedem…

Las la o parte tenta evident partizană și ideologică a îngrijorării în fața post-adevărului, dar nu pot să nu o notez, totuși. Merită să nu uităm că spaima intelectualilor americani de post-adevăr a izbucnit ca un vulcan tînăr și feroce abia după alegerile prezidențiale de anul trecut, anume din cauza victoriei lui Donald Trump. Ideea generală a acestor oameni fini este că victoria lui Trump este un produs al post-adevărului. Dacă ar fi cîștigat Hillary Clinton, poate că această erupție de panică nu ar fi cuprins lumea. Mai toate discuțiile despre știrile false pe care le-am văzut în presa americană exemplifică fenomenul cu acele știri care l-au favorizat pe Trump. Rar, foarte rar sînt date exemple cu știri false care au favorizat-o pe Hillary Clinton. Sînt sigur că, dacă victoria era a candidatei democraților, nici un intelectual nu ar fi îndrăznit să spună că președinția ei se clădește pe post-adevăr. Dar mă grăbesc să precizez că, oricît de corectă ar fi, nu mi se pare foarte importantă această observație, pentru că dragostea oamenilor de adevăruri convenabil croite, adică de bucățele de adevăr întregite cu confirmări ale unor convingeri anterioare, nu a apărut în 2016, cu susținătorii lui Clinton și susținătorii lui Trump.

Impotantă, însă, mi se pare decizia celor de la Facebook de a introduce un ceva („algoritm“ i se zice) care să cerceteze știrile care circulă în rețeaua lor și să le elimine pe cele fără bază factuală. Facebook se simte, cumva, cu musca pe căciulă, căci el a fost cărăușul post-adevărului în lumea întreagă. Aici simt mai multe probleme decît în simplul fapt că cineva scrie pe Facebook că l-au luat extratereștrii și l-au călătorit dus-întors pe Marte. Ideea că o mașină poate controla conformitatea unor cuvinte cu realitatea factuală mi se pare de la bun început discutabilă, cel puțin. Mi se pare evident că nu o mașină, ci un om poate să facă acest lucru. Or, dacă un om va verifica cît de mult adevăr sau post-adevăr se află în ce a postat de Facebook un alt om, înseamnă că nu am rezolvat problema. Vă reamintesc că, anul trecut, Facebook începuse să facă acest lucru și a fost nevoit, după un timp, să concedieze rapid echipa care lucra la verificarea faptelor pentru că s-a dovedit că favoriza o anumită parte a spectrului ideologic – nu spun care, că nu are importanţă acum. Cel care verifică este și el om, cu nimic mai imun la post-adevăr decît cei ale căror postări le verifică. Veți zice că proceduri, training-uri și selecții pot, totuși, clădi o oarecare obiectivitate într-un controlor de acest gen. Eu nu prea cred.

Să luăm exemple concrete. Se face mare caz de o știre falsă din campania americană: „dacă Trump cîștigă alegerile, Obama se va muta în Canada“. Cum poate o mașină, un „algoritm“, să verifice așa ceva? Evident, este nevoie de cineva (un om) care să sune biroul de presă de la Casa Albă și să întrebe. Asta este, însă, simplu. Ce te faci cu știrea, tot din campania electorală și tot falsă: „În curînd, Trump va scoate documente compromițătoare despre Obama – s-a terminat cu Obama, rușii i-au transmis lui Trump tot ce știu despre el și Trump îl va face praf“. Pe asta cum o mai verifici? Dacă Trump avea asemenea documente, era sigur că le va scoate la iveală cînd vrea el și nu cînd îl întreabă controlorul de adevăr de la Facebook. Dacă nu le avea, iarăși, va juca această informație după cum socotește că îi va fi de folos și nu după cum vrea Facebook să fie sigur că transportă prin lume adevărul și numai adevărul. Sau știrea că Hillary Clinton este foarte bolnavă. Indiferent dacă era adevărată sau nu, e limpede că în campanie echipa ei va spune că nu este. Și cum răspunsul obligatoriu este acesta, evident că unii îl vor crede, alții nu. Și ajungem imediat la aceeași diviziune a adevărului între tabere. Fiecare va crede ce vrea să creadă. Și atunci, la ce va folosi acest „fact check“? De-aia zic, în loc să ne consumăm în lupta inutilă împotriva post-adevărului, poate că este mai înțelept să vedem cum putem trăi cu el.

Îmi ajunge sub ochi un articol, apărut în The Chronicle of Higher Education la începutul acestui an, scris de Daniel T. Rodgers, profesor emerit de istorie la Princeton. Se știe că una dintre strategiile cu care intelectualii te farmecă este aceea de a-ți dovedi că ceea ce trăiești tu acum nu e nou. Nu ești primul care are această problemă. Au mai fost și mulți alții înaintea ta. Sau, în altă variantă: ceea ce trăiești acum, înspăimîntat, e chiar normalitatea. Așa trăiești de cînd ai venit pe lume, dar nu știi. De ce te temi? De ce îți faci probleme? Ambele variante sînt, desigur, însoțite de docte și subtile argumente, exemple, raționamente. Așa și articolul profesorului Rodgers. El zice că, desigur, e grav ceea ce trăim, dar nu e nou și nici neobișnuit. Articolul amintește de vremuri pe care eu nu le-am apucat, dar despre care am citit. La începutul anilor 1960, dezvoltarea științelor umaniste a impus oricărui „umanist“ îndoiala față de propria metodă drept standard de validare. Erai valid doar dacă te îndoiai de propria cercetare după ce o făceai! Tot atunci, lumea a aflat că tot ceea ce credea că este natural nu era natural, ci un construct socio-cultural. Sexul, rasa, etnia, credința religioasă – bazele identității oricărui om în lume – nu sînt fixe, sigure, stabile, căci ele sînt creația societății și tot ce e creat de societate este nesigur, schimbător, continuu instabil. Așadar, faptul că, vorba anticului, sînt bărbat, iar nu femeie, român, iar nu neromân, creștin, iar nu necreștin nu este ceva fundamental adevărat. Bine scuturat și regarnisit, pot fi exact contrariul. Sau, mai tare, pot fi exact orice. În articolul său, profesorul Rodgers ajunge repede la politică și spune, cu îndreptățire, că avalanșa de minciuni în care trăim nu este nouă. Întotdeauna politicienii au mințit. Au fost cazuri în care au mințit nobil – din rațiuni de stat. După cum au fost cazuri în care au mințit ticălos – pentru propriul beneficiu egoist. Apoi, jumătățile de adevăr au fost și ele în lume de cînd lumea. Mobilizarea politică a maselor se face, mai ales, cu jumătăți de adevăr. În fine, articolul se încheie mobilizator și anost, profesorul spunîndu-ne că trebuie să revenim la adevăr, că trebuie să deprindem iarăși exercițiul critic-analitic, bla-bla-bla. Însă, din acest articol aflu că, în acei ani 1960, Kurt Vonnegut ar fi scris undeva fraza, colosală prin simplitatea ei: „Don’t truth me and I won’t truth you“, pe care nu prea știu cum să o traduc pentru a nu pierde nimic din sensurile ei tăioase. Dar cu care închei acest text, pentru că am ajuns unde voiam să ajung: la formula care face viața civilizată posibilă în epoca post-adevăr. Asta e: „Don’t truth me and I won’t truth you“.

Foto: wikimedia commons

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.