„Cine minte-şi rupe-un dinte“

Așa ziceam noi – prietenii mei și cu mine – în liceu, pe vremea odioasei dictaturi. Azi, cine minte are parte de un zîmbet – rînjet? – de invidiat de către cei mai prestigioși producători de pastă de dinți. Cu scuzele de rigoare față de cititori, voi folosi spațiul rubricii mele în primul rînd pentru o serie de citate. Merită să fie (re)citite și să se reflecteze asupra lor.

Iată-le:

„Guvernul susține valorile fundamentale ce consacră următoarele principii:

● România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme.

● Statul este organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, politica dialogului și cooperării promovată de Ministerul Justiției între cele trei puteri în intervalul 2013-2015 urmînd a fi continuată și dezvoltată.

● Statul român are obligația de face cunoscută LEGEA tuturor beneficiarilor săi, asigurînd astfel înțelegerea normei ca prima premisă a aplicării corecte și a prevenirii încălcării legii, încheierea de parteneriate cu toate profesiile juridice urmînd a juca un rol important în acest proces.

● Justiția se înfăptuiește în numele legii, iar Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, este chemat să asigure condițiile de imparțialitate și responsabilitate ale acestui serviciu public esențial pentru democrația din România.

● La zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are capacitatea de a contribui la crearea unui spațiu juridic european bazat pe încredere reciprocă și eficiență în fața provocărilor viitorului.“

Ați ghicit? Sînt din programul electoral al PSD, cel despre care am auzit spunîndu-se pe o mie de voci că a cucerit inimile electoratului. Lucru temeinic, nu glumă!

Cu deformația mea profesională de filolog, încerc să mă uit mai îndeaproape la unele cuvinte/sintagme/propoziții/fraze. Nu la toate. Măcar la cîteva.

De pildă, la „demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic“ care, în concepția ofertanților, reprezintă „valori supreme“.

Mă întreb și eu cum e cu „demnitatea omului“ atunci cînd niște zeci de mii de cetățeni ai României au fost taxați, de oficiali ai PSD sau de răspîndaci ai unor trusturi mass-media afiliate, drept „naziști“, agenți ai unei noi „mineriade“, complotiști ai unei „lovituri de stat“, „iohanniști“ – termenul pare să fi fost ridicat între timp la rangul unui epitet de rușine –, „manipulați“ sau „pițipoance“, pentru simplul delict de a fi fost de altă părere decît guvernanții într-o chestiune ce ține, fără doar și poate, de simțul dreptății. Cum e cu „drepturile și libertățile cetățenilor“ cînd ți se spune, pe aceleași canale, că dreptul de a ți spune opinia trebuie mai întîi autorizat de către cei cu care nu ești de acord și că ai deplina libertate să protestezi… după patru ani. Despre „libera dezvoltare a personalității umane“ ce să mai spun? Majoritatea celor care au participat la recentele mitinguri împotriva proiectului PSD al ordonanțelor de urgență privind amnistia și grațierea erau, deloc surprinzător, tineri. Cred că preumblarea în frig și strigătul de-a surda sînt modalități optime de a-ți dezvolta personalitatea.

„Pluralismul politic“ a rămas, nu mai e cazul să comentez, principalul inamic al PSD în proiectul instaurării unei democrații sans frontières.

Am văzut și cum s-a concretizat „politica dialogului“ pe care PSD-ul se lăuda că o va continua și aprofunda în raport cu predecesorii – adică cu ei înșiși. „Dezbaterile“ organizate de guvernanți pe tema amnistiei și grațierii au fost cea mai „originală“ formă de dialog pe care mi-a fost dat să o văd în istoria postdecembristă a României. Despre „principiul separației și echilibrului puterilor“ putem afla multe de la niște lideri de partid convinși că Justiția are ca scop central „fabricarea de dosare“ pentru liderii politici care îi sînt dezagreabili. Un echilibru, într-adevăr, remarcabil: noi sau voi?

Despre rolul CSM ca „garant al independenței Justiției“ iarăși e de prisos să mai consumăm vorbele, de vreme ce și instituția cu pricina, ca și Procuratura Generală, ca și antipaticul DNA, ca și…, ca și…, pesemne din deficiențe de moment ale politicii de cadre PSD-iste, au căzut în aceeași culpă de a nu fi de aceeași părere.

Programul electoral atrăgea totodată atenția asupra nevoii ca cetățenii României să fie ajutați să cunoască LEGEA (chiar așa, scris cu majuscule!), dar uita să menționeze pe care dintre ele: pe cea de ieri, de azi sau de mîine? Mai mult încă, ni se promitea să nu mai fim doar niște „executanți“ ai directivelor europene în materie de Justiție, ci să ajungem să dăm UE un sprijin pentru „crearea unui spațiu juridic european bazat pe încredere reciprocă și eficiență în fața provocărilor viitorului“. Fără comentarii.

Au mai fost și alți răuvoitori care au atras atenția că niște cuvinte precum „amnistie“ sau „grațiere“ nu figurau defel în programul electoral PSD-ist. Ei bine, se înșelau, pentru că în același document putem citi:

● „Se va realiza o analiză riguroasă la nivelul penitenciarelor care va viza elaborarea unui program de măsuri ime­diate de natură legislativă și administrativă. Scopul este crearea de condiții care să respecte statutul și demnitatea umană și să evite sancționarea României de către organismele internaționale.“

Învîrtitorii de cuvinte și-au făcut bine datoria, însă nu perfect. Unde e „analiza riguroasă“? Unde sînt „măsurile de natură (…) administrativă“? Nu avem nici măcar raportul Administrației Penitenciarelor pe 2016 pe masă. Avem, în schimb, un cor al aplaudacilor care plîng de soarta pușcăriașilor, victime ale statului de drept (am auzit că o asociație care s-a prezentat la consultări chiar așa se numea) și ale odioaselor lui instrumente. Mai citim, mai încolo, în același program:

● „Luînd în calcul progresele României și atingerea benchmark-urilor, reperele inițiale ale MCV, Guvernul și CE vor coopera pentru ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii. Este importantă și transpunerea cu prioritate în legislația națională a directivelor europene care privesc sistemul judiciar.“

Și uite – surpriză! –, MCV-ul zice că cu „sistemul judiciar“ lucrurile ar mai fi cum ar mai fi, mai greu e cu cei care fac „legislația națională“ pe care acesta e dator să o pună în aplicare. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.