De ce ar fi Trump duşmanul uniunii Europene?
„Tocmai am revenit din Statele Unite și opinia mea este că avem un al treilea front care subminează Uniunea Europeană; el este Donald Trump“, sînt cuvintele lui Guy Verhofstadt, liderul ALDE (liberalii europeni), parte dintr-un discurs rostit la grupul de reflecție londonez Chatham House, potrivit Reuters. Iar celelalte două amenințări sînt, în opinia liderului liberal, fundamentalismul islamic și Vladimir Putin.
Avertismentul lui Verhofstadt a venit la puțin timp de la ordinul executiv prin care președintele american Donald Trump a interzis intrarea pe teritoriul Statelor Unite a cetățenilor proveniți din şapte state majoritar musulmane. E greu de evaluat pe moment care va fi impactul acestei măsuri asupra siguranței Statelor Unite. Dar ne putem gîndi încă de pe acum la influența nefastă pe care o poate avea asupra teritoriului european. Și nu doar pentru că ordinul ar putea fi discriminatoriu sau în discordanță cu convențiile internaționale.
De fapt, Trump dă o nesperată mînă de ajutor propagandei islamiste, într-o perioadă în care organizația teroristă Stat Islamic pierde teren pe teatrele de luptă. Recrutorii islamiști nu vor scăpa ocazia să pună decizia de la Washington în contextul jihadului și al ciocnirii religiilor, cerînd răzbunare pe creștinii răuvoitori. Iar Europa este, prin forța lucrurilor, cea mai expusă.
Apoi, fiecare lovitură dată în Europa de către vreun atacator singuratic, în numele Statului Islamic, servește indirect propagandei ruse – Occidentul slab, desacralizat și care își pierde identitatea. Și, bineînțeles, salvarea care poate veni doar din partea Rusiei – cea macho și viguroasă. Fără a cădea în conspiraționism și fără a da apă la moară teoriilor care susțin existența unei relații cu mult prea profunde între Trump și Vladimir Putin, rămîne să ne întrebăm de ce și-ar dori cu atîta ardoare președintele american răul Uniunii Europene.
Dacă America a fost și este mare – din 1991 încoace este singura superputere globală –, aceasta se întîmplă și pe baza unui puternic parteneriat transatlantic. Și atunci, să fie oare la mijloc doar o îngustă gîndire de afaceri? De-abia intrat în funcție, Donald Trump nu și-a ascuns admirația pentru Marea Britanie și susținerea pentru Brexit. Premierul britanic Theresa May a fost primul lider de pe continentul european care a efectuat o vizită la Washington. Trump îi promisese un acord comercial separat – o șansă nesperată pentru Londra, după ce a devenit clar că Brexitul va fi unul dur, iar Marea Britanie nu va mai beneficia, decît cel mult într-o măsură limitată, de avantajele prezenței pe piața unică europeană. Cu alte cuvinte, Marea Britanie își pune speranțele într-un lider care nu face un secret din dorința sa de a limita sau chiar de a arunca în aer comerțul global. Dar pentru un rechin precum Donald Trump, este cît se poate de clar cine are mai multă nevoie de cine în această poveste. Și va profita din plin de poziția sa avantajoasă.
Cîndva, în Imperiul Britanic, soarele nu apunea niciodată și Londra putea dicta regulile comerțului peste mări. Dacă Brexitul s-a făcut cu gîndul la acele vremuri, atunci a fost o greșeală. Acele vremuri nu se mai pot întoarce, lumea s-a schimbat și Marea Britanie nu mai este azi atît de mare încît să conducă jocul. Cît despre Donald Trump, lui îi dă mîna să țină calde niște negocieri pentru un acord de liber schimb cu Londra, cîtă vreme îi pot cădea în plasă și alți peștișori – Franța doamnei Le Pen, de exemplu. Pentru că lidera Frontului Național a promis și ea părăsirea Uniunii Europene, în caz că va cîștiga alegerile. Iar Trump este pentru ea prieten și far. Sau Olanda lui Geert Wilders. Sau, de ce nu, o Italie dominată de Liga Nordului și căzută în disperare după anii lungi de criză și lipsită de ajutorul partenerilor în criza refugiaților.
Exportator net în Statele Unite, cea mai mare piață integrată a lumii și cel mai mare comerciant, ca să nu mai vorbim că e și cel mai mare donator pentru dezvoltare în regiunile sărace, Uniunea Europeană este genul de entitate care nu are de ce să existe în jocul de Monopoly al lui Donald Trump. Mai ales că este și singurul loc din lume unde standardele de construcții și dezvoltare imobiliară nu i au permis magnatului să aibă succes. Nu poate uita cum a plecat, în mai multe rînduri, cu coada între picioare din Germania, unde mai multe administrații publice au respins planurile sale.
Din punctul de vedere al Rusiei, statele membre pot fi puse cu botul pe labe, unul cîte unul, prin șantajul energetic sau prin readucerea la viață a unor monștri ai istoriei. Nu însă și o Uniune Europeană solidară. Uniunea Europeană, cu sistemul ei de libertăți, cu modelul ei social și domnia legii, este exact ce nu vrea să vadă Vladimir Putin în vecinătatea lui. Și asta pentru a nu da prea multe idei unui popor pe care-l menține sub un control strict și sub o propagandă neîncetată.
Presa internațională face în aceste zile tot felul de legături între arestările unor înalți responsabili din sectorul IT rusesc sau moartea unui șef din KGB și atacurile cibernetice asupra Statelor Unite ori dosarul cu o pronunțată tentă sexuală privindu-l pe Donald Trump. E greu de spus cît adevăr se află în aceste dezvăluiri. Dar chiar și fără asemenea aspecte tenebroase, fie și numai pragmatismul îi poate împinge pe liderii de la Washington și Moscova să lucreze, împreună și separat, împotriva Uniunii Europene.
Răspunsul Europei se află mai întîi de toate în mîinile cetățenilor săi. Iar olandezii și francezii sînt primii chemați să spună dacă se predau sau nu.
