Părinţii sînt Sistemul?

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

Ieșiți în stradă, e timpul pentru o schimbare, dacă tineretul nu face nimic, bătrînii ne hotărăsc soarta! – i-a mobilizat Ombladon pe tineri la recentele manifestații din București. Iar pe Internet circulă, viral, o „scrisoare către mama“. Orice psihanalist ar tresări, probabil, la acest titlu: de ce nu către tata, către figura autorității, principiul realității? Și răspunsul ar fi, din acest punct de vedere, destul de simplu: pentru că „mama“, figura maternă a principiului plăcerii, este, de fapt, vinovată, pentru că ne-a legănat copilăria, ne-a protejat adolescența, ne-a prelungit tinerețea în iluzia că nimic rău nu ni se poate întîmpla și acum, iată, a dat realitatea peste noi și ne-a făcut varză! Dincolo de aceste exegeze sofisticate, un lucru este însă clar: în fața realității vitrege, tinerii (unii tineri!) își descarcă frustrările tot în sînul protector al familiei: părinților, voi sînteți de vină!

Am scris în urmă cu multe luni două „pilule“ despre acest fenomen, uimit de faptul că părinții au ajuns să fie considerați „sistemul“ cu care trebuie să se lupte „noua generație“. Simt nevoia să reiau cîteva pasaje:

Cum și de ce s-a trecut (se trece) de la responsabilitatea personală a fericirii la responsabilizarea parentală a nefericirii? Inițial, nedumerirea mea a fost mult mai puțin radicală și mai confuză. Participînd întîmplător și pe viu, ca să spun așa, la mai multe evenimente „inspiraționale“ ale mediului de dezvoltare personală & co., m-a surprins, la un moment dat, o temă recurentă: dacă vreți să reușiți în viață trebuie să vă eliberați de părinți, generația părinților noștri nu a făcut decît să ne învețe ce nu e voie să facem, trebuie să învățați să faceți ce vreți voi etc. O vină parentală plutea vag în aer, generică și mai degrabă ideologică decît pur și simplu psihologică: generația părinților era în cauză și nu neapărat sau doar părinții personali…

Tot întîmplător, pe cînd îmi evaluam în minte aceste impresii, m-am întîlnit cu o prietenă antropoloagă și călătoare, stabilită de mult în Occident. Din vorbă în vorbă, a început să-mi povestească, ușor perplexă, despre o atitudine tot mai răspîndită în rîndul tinerilor occidentali: generația părinților noștri este cea care ne-a spoliat viitorul, așa că să facă bine acum să (ne) plătească. De pildă: au huzurit în epoca bunăstării fără să se gîndească la faptul că aceasta nu avea cum să dureze o veșnicie și că noi va trebui să achităm nota de plată; și-au luat o casă cu 30.000 și stau în ea bine-mersi, fără să le pese, în timp ce noi nu avem cum să ne mai luăm o casă, care costă acum 300.000; mama/bunica mai merg la coafor să-și vopsească părul cu 80 de euro, în timp ce eu nu-mi pot permite să merg să mă tund decît din an în Paști: ce-i mai trebuie cochetăria asta la 70 de ani, normal ar fi să mă ajute pe mine cu acești bani! De asemenea: părinții mei și-au luat mobilă nouă de grădină și ne au făcut nouă cadou mobila veche. Ce „cadou“ e ăsta? Le-am spus să facă bine să-și păstreze mobila lor veche, că pentru ei tot nu mai contează, și să mi-o lase mie pe cea nouă, că John și cu mine sîntem la început de viață și nu ne putem permite. Și exemplele curgeau. De la Yes, I can! se trecuse parcă, pe nesimțite, la Yes, I deserve it! – reflectam eu în sinea mea.

Săptămîna următoare am primit un comentariu interesant. Iată-l:

„Mă scuzați, domnule Mihăilescu, dar între timp realitatea lovește fără milă. Dacă părinții noștri au reușit fără prea mari eforturi să își ia un apartament, adică o cutiuță artificială pe verticală într-un bloc cu n cutiuțe, iată că noi nu mai avem nici luxul ăsta. În cel mai bun caz, ne putem plăti o chirie, pe care o schimbăm după cum bate vîntul schimbării, care ne mătură la intervale regulate. Acum care ar fi atitudinea potrivită? Să nu mai privim cu invidie la părinții noștri și să ne așezăm pe o bancă în parc, împăcați cu epoca și cu condițiile ei? Muncim la fel de mult, am terminat facultăți fără să plagiem nimic, nu am dormit nopțile pentru examen, și totuși priviți-ne… e vai de noi.“

Această percepție a „părinților“ pa­re să fie, de fapt, mult mai răspîn­di­tă. Astfel, la un sondaj Kruk din 2014, în jur de 50% din tineri au considerat că generația părinților lor a avut o situație financiară mai bună și își permitea mai mult decît ei (doar unul din cinci avînd opinia opusă) și că, bineînțeles, avea mai puține datorii decît tinerii de azi. Păi, să nu-i „invidiezi“?

Nu! Pentru că nu sînt de invidiat; apoi, pentru că tinerii „invidioși“ de azi vor fi la rîndul lor părinții „invidiați“ de mîine; de asemenea, pentru că acești părinți constituie „generația sandwich“, responsabilă nu doar de copii și nepoți, ci și pentru propriii părinți; dar mai ales pentru că asta nu face decît să preia în familie o problemă a societății, redistribuind în spațiul domestic o vină pe care nimeni nu vrea să și-o asume în spațiul public. Culpabilizarea părinților nu face astfel decît să exonereze, naiv, responsabilitatea politicului și să blocheze, inconștient, mobilizarea socială.

Problema fundamentală este una de sistem, nu de „familie“. Psihologic, ea se traduce prin nevoia unui vinovat, a unei entități care să poarte vina pentru „marea criză“. Nu doar criza economică, nu doar criza geopolitică, nu doar criza unității europene sau aceea a refugiaților, și nici măcar criza egalității de șanse, ci trăirea individuală a tuturor acestora la un loc: criza speranței. În fața lipsei existențiale de perspectivă, bunici, părinți și copii trăiesc cu toții, și fiecare în felul său, perplexitatea neputinței și nevoia unei explicații pe măsură: cine e de vină pentru toate acestea? De ce mi se întîmplă mie toate acestea?

„Părinții“ sînt doar ultimul chei al unei derive a responsabilității. În mod simptomatic și pervers, aceștia sînt puși în aceeași categorie cu imigranții care ne iau locurile de muncă, cu șomerii și asistații care huzuresc pe banii noștri de contribuabili și cu toți acești săraci care lenevesc pe munca noastră de popor harnic: ei sînt adevărații responsabili!

Acum, părinții au devenit grea­ua moș­te­nire a societății, co­la­bo­ra­țio­­niști ai Sistemului: votează a­iu­rea, sînt nepăsători la corupție și, astfel, „ne hotărăsc soarta“. Da, este adevărat că 54% din „părinții“ de 55-64 de ani au votat cu PSD, dar și „tinerii“ de 24-35 de ani au votat mult mai mult PSD decît USR. Și, oricum, nu asta e problema. A face din „părinți“ actori politici determinanți înseamnă a ieși din politic, a renunța la lupta politică reală, în favoarea unor defulări domestice fantasmate: să ieșim în stradă ca să ne pedepsim părinții? Cum se exprima, plastic, Radu Călin Cristea, asta înseamnă să faci politică în spielhosen!…

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Vladimir Putin FOTO SHUTTERSTOCK
Scenariul în care regimul lui Putin ar cădea: ce ar putea urma pentru Rusia
Decretarea mobilizării parțiale a slăbit susținerea regimului lui Putin, iar dacă armata Rusiei va suferi o altă înfrângere majoră cel mai probabil soarta lui este pecetluită, scrie Anatol Lieven.
Regina Margareta a Danemarcei FOTO Getty Images jpg
Regina Margareta a Danemarcei și-a deposedat patru nepoți de titlurile regale
Regina Margareta a Danemarcei, singura regină a Europei și cel mai longeviv monarh de pe continent, și-a deposedat patru dintre cei opt nepoți ai săi de titluri, a anunțat palatul.
gazoduct 3
Ciucă, prezent la inaugurarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria. Ce importanță are gazoductul pentru România
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că va participa, sâmbătă, la Sofia, la inaugurarea interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria. La eveniment vor participa mai mulți oficiali, printre care și CE.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.