Părinţii sînt Sistemul?

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

Ieșiți în stradă, e timpul pentru o schimbare, dacă tineretul nu face nimic, bătrînii ne hotărăsc soarta! – i-a mobilizat Ombladon pe tineri la recentele manifestații din București. Iar pe Internet circulă, viral, o „scrisoare către mama“. Orice psihanalist ar tresări, probabil, la acest titlu: de ce nu către tata, către figura autorității, principiul realității? Și răspunsul ar fi, din acest punct de vedere, destul de simplu: pentru că „mama“, figura maternă a principiului plăcerii, este, de fapt, vinovată, pentru că ne-a legănat copilăria, ne-a protejat adolescența, ne-a prelungit tinerețea în iluzia că nimic rău nu ni se poate întîmpla și acum, iată, a dat realitatea peste noi și ne-a făcut varză! Dincolo de aceste exegeze sofisticate, un lucru este însă clar: în fața realității vitrege, tinerii (unii tineri!) își descarcă frustrările tot în sînul protector al familiei: părinților, voi sînteți de vină!

Am scris în urmă cu multe luni două „pilule“ despre acest fenomen, uimit de faptul că părinții au ajuns să fie considerați „sistemul“ cu care trebuie să se lupte „noua generație“. Simt nevoia să reiau cîteva pasaje:

Cum și de ce s-a trecut (se trece) de la responsabilitatea personală a fericirii la responsabilizarea parentală a nefericirii? Inițial, nedumerirea mea a fost mult mai puțin radicală și mai confuză. Participînd întîmplător și pe viu, ca să spun așa, la mai multe evenimente „inspiraționale“ ale mediului de dezvoltare personală & co., m-a surprins, la un moment dat, o temă recurentă: dacă vreți să reușiți în viață trebuie să vă eliberați de părinți, generația părinților noștri nu a făcut decît să ne învețe ce nu e voie să facem, trebuie să învățați să faceți ce vreți voi etc. O vină parentală plutea vag în aer, generică și mai degrabă ideologică decît pur și simplu psihologică: generația părinților era în cauză și nu neapărat sau doar părinții personali…

Tot întîmplător, pe cînd îmi evaluam în minte aceste impresii, m-am întîlnit cu o prietenă antropoloagă și călătoare, stabilită de mult în Occident. Din vorbă în vorbă, a început să-mi povestească, ușor perplexă, despre o atitudine tot mai răspîndită în rîndul tinerilor occidentali: generația părinților noștri este cea care ne-a spoliat viitorul, așa că să facă bine acum să (ne) plătească. De pildă: au huzurit în epoca bunăstării fără să se gîndească la faptul că aceasta nu avea cum să dureze o veșnicie și că noi va trebui să achităm nota de plată; și-au luat o casă cu 30.000 și stau în ea bine-mersi, fără să le pese, în timp ce noi nu avem cum să ne mai luăm o casă, care costă acum 300.000; mama/bunica mai merg la coafor să-și vopsească părul cu 80 de euro, în timp ce eu nu-mi pot permite să merg să mă tund decît din an în Paști: ce-i mai trebuie cochetăria asta la 70 de ani, normal ar fi să mă ajute pe mine cu acești bani! De asemenea: părinții mei și-au luat mobilă nouă de grădină și ne au făcut nouă cadou mobila veche. Ce „cadou“ e ăsta? Le-am spus să facă bine să-și păstreze mobila lor veche, că pentru ei tot nu mai contează, și să mi-o lase mie pe cea nouă, că John și cu mine sîntem la început de viață și nu ne putem permite. Și exemplele curgeau. De la Yes, I can! se trecuse parcă, pe nesimțite, la Yes, I deserve it! – reflectam eu în sinea mea.

Săptămîna următoare am primit un comentariu interesant. Iată-l:

„Mă scuzați, domnule Mihăilescu, dar între timp realitatea lovește fără milă. Dacă părinții noștri au reușit fără prea mari eforturi să își ia un apartament, adică o cutiuță artificială pe verticală într-un bloc cu n cutiuțe, iată că noi nu mai avem nici luxul ăsta. În cel mai bun caz, ne putem plăti o chirie, pe care o schimbăm după cum bate vîntul schimbării, care ne mătură la intervale regulate. Acum care ar fi atitudinea potrivită? Să nu mai privim cu invidie la părinții noștri și să ne așezăm pe o bancă în parc, împăcați cu epoca și cu condițiile ei? Muncim la fel de mult, am terminat facultăți fără să plagiem nimic, nu am dormit nopțile pentru examen, și totuși priviți-ne… e vai de noi.“

Această percepție a „părinților“ pa­re să fie, de fapt, mult mai răspîn­di­tă. Astfel, la un sondaj Kruk din 2014, în jur de 50% din tineri au considerat că generația părinților lor a avut o situație financiară mai bună și își permitea mai mult decît ei (doar unul din cinci avînd opinia opusă) și că, bineînțeles, avea mai puține datorii decît tinerii de azi. Păi, să nu-i „invidiezi“?

Nu! Pentru că nu sînt de invidiat; apoi, pentru că tinerii „invidioși“ de azi vor fi la rîndul lor părinții „invidiați“ de mîine; de asemenea, pentru că acești părinți constituie „generația sandwich“, responsabilă nu doar de copii și nepoți, ci și pentru propriii părinți; dar mai ales pentru că asta nu face decît să preia în familie o problemă a societății, redistribuind în spațiul domestic o vină pe care nimeni nu vrea să și-o asume în spațiul public. Culpabilizarea părinților nu face astfel decît să exonereze, naiv, responsabilitatea politicului și să blocheze, inconștient, mobilizarea socială.

Problema fundamentală este una de sistem, nu de „familie“. Psihologic, ea se traduce prin nevoia unui vinovat, a unei entități care să poarte vina pentru „marea criză“. Nu doar criza economică, nu doar criza geopolitică, nu doar criza unității europene sau aceea a refugiaților, și nici măcar criza egalității de șanse, ci trăirea individuală a tuturor acestora la un loc: criza speranței. În fața lipsei existențiale de perspectivă, bunici, părinți și copii trăiesc cu toții, și fiecare în felul său, perplexitatea neputinței și nevoia unei explicații pe măsură: cine e de vină pentru toate acestea? De ce mi se întîmplă mie toate acestea?

„Părinții“ sînt doar ultimul chei al unei derive a responsabilității. În mod simptomatic și pervers, aceștia sînt puși în aceeași categorie cu imigranții care ne iau locurile de muncă, cu șomerii și asistații care huzuresc pe banii noștri de contribuabili și cu toți acești săraci care lenevesc pe munca noastră de popor harnic: ei sînt adevărații responsabili!

Acum, părinții au devenit grea­ua moș­te­nire a societății, co­la­bo­ra­țio­­niști ai Sistemului: votează a­iu­rea, sînt nepăsători la corupție și, astfel, „ne hotărăsc soarta“. Da, este adevărat că 54% din „părinții“ de 55-64 de ani au votat cu PSD, dar și „tinerii“ de 24-35 de ani au votat mult mai mult PSD decît USR. Și, oricum, nu asta e problema. A face din „părinți“ actori politici determinanți înseamnă a ieși din politic, a renunța la lupta politică reală, în favoarea unor defulări domestice fantasmate: să ieșim în stradă ca să ne pedepsim părinții? Cum se exprima, plastic, Radu Călin Cristea, asta înseamnă să faci politică în spielhosen!…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un Boeing 737 Max 8 a căzut în gol peste 7.000 de metri: 13 oameni au ajuns la spital
Un zbor Korean Air cu destinația Taiwan a trebuit să se întoarcă după ce a fost detectată o defecțiune la presurizare. Datele de zbor arată că avionul a coborât peste 7,6 km într-o perioada de circa cinci minute, la scurt timp după decolare.
image
Dezvăluiri despre accidentul de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Patronul a murit sub ochii soției
Ies la iveală noi detalii despre cumplitul accident de muncă de la Ibănești. Cei patru muncitori au murit din cauza unor cantități mari de amoniac și acid sulfuric de pe fundul bazinului pe care trebuiau să-l curețe. Unul dintre angajații morți avea un bebeluș de numai o săptămână.
image
Vacanță de coșmar pentru o familie de români care a mers în Grecia cu mașina: a rămas fără BMW, bani și documente. „A intrat peste noi în casă”
O familie de români, care a mers cu mașina în vacanță în peninsula Halkidiki, Grecia, a trecut prin clipe de coșmar. Le-a fost furată mașina din parcare, în care aveau documente, bunuri și bani. „A intrat peste noi în casă”, a povestit proprietara mașinii.

HIstoria.ro

image
Bătălia plajelor. Debarcarea din Normandia
Pregătirea de foc a început la ora 5:50, iar 40 de minute mai târziu, primele unități terestre americane au început debarcarea pe plajele Utah și Omaha.
image
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti bulversează redacția unei reviste de mondenități
Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminţi.
image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.