Subtilităţi codificate
Am mai scris despre conotațiile subtile ale numerelor de înmatriculare românești așa-zicînd „preferențiale“ (acele vanity plates, „plăcuțele vanității“, din terminologia americană contemporană). Revin la temă, șocat de ceea ce i s-a întîmplat recent unui prieten de-al meu (anglist) la Biroul de Înregistrări Autovehicule, unde s-a prezentat, disciplinat, pentru a înmatricula noua mașină a soției sale. Doamna în cauză este psiholog. Prin urmare, a decis să-și particularizeze profesia, elegant, pe numărul autoturismului, prin abrevierea PSY. Igrecul final nu reprezenta un moft, ci o măsură de precauție. Șoferița s-a gîndit că, în jungla noastră automobilistică pronunțat patriarhală, un PSI asociat unei femei în spatele volanului ar fi stîrnit și mai tare misoginismul rutier, trimițînd, voalat, la sfidătorul Pisi și zburlind prezumtiv, din start, cohorta masculină de pe șosea. PSY de la psychologist. Iată o rezolvare anglofonă a situației, de care soțul – profesor de literatură engleză – nu putea fi decît încîntat! Reușește așadar bietul om să ajungă finalmente, după o așteptare de ore în șir la o coadă turbulentă, în fața funcționarului însărcinat să-i preia dosarul de înregistrare a mașinii, unde are parte de o surpriză colosală. Citindu-i opțiunea pentru numărul preferențial, IS 73 PSY, tipul respectiv a clătinat reprobativ din cap, murmurînd: „Nu, nu se poate. Nici chiar așa!“ „Ce s-a întîmplat? Ce nu e în regulă?“, a întrebat, îngrijorat, amicul meu care nu ar mai fi putut sta încă o dată la rînd nici dacă l-ai fi supus la torturi medievale.
„Dumneavoastră nu cunoașteți noile reglementări rutiere privitoare la înmatricularea autovehiculelor!“, l-a apostrofat direct funcționarul, măsurîndu-l totodată, din cap pînă în picioare, cu o căutătură de dispreț suveran. „Înțeleg că aveți o meserie neobișnuită și un statut delicat“, a continuat el, „însă nici măcar în astfel de condiții nu vă pot permite să încălcați legea.“ Anglistul avu senzația alunecării într-o dimensiune suprarealistă a propriei existențe. Se simțea siderat. De unde știa polițistul profesia lui? Din acte nu reieșea acest amănunt. Se revenise într-un sistem totalitar în care autoritățile te radiografiau în detaliu, identificîndu-te instantaneu, eventual, după aerul expirat? Și ce ar fi fost atît de neobișnuit și de delicat în condiția de profesor, raționă prietenul meu, uimit desigur în continuare că meseria îi fusese ghicită atît de rapid? Nu-i era oare străin ipochimenului de la ghișeu? Dorea cumva să-i plătească vreo poliță veche? Poate că îi avusese copilul student cîndva la Engleză și îi arsese o notă mică? Prinzîndu-l acum la cotitură, hîrțogarul se răzbuna. Foarte probabil, urma să-i facă zile fripte, întorcîndu-l la infinit în sinistra clădire a înmatriculărilor pentru diverse incongruențe „regulamentare“ inventate. Speriat, mai ales că auzise și precizarea legată de „încălcarea legii“, profesorul hotărî să adopte un ton prudent, pe cît posibil diplomatic. Surîse mai întîi fermecător (mă rog, atît cît îi permitea starea psihică). Paradoxal, gestul nu generă simpatie în interlocutor (care arborase o grimasă descurajantă).
Apoi, intimidat, începu să vorbească, axîndu-se pe aspectul „ocupației“ sale neobișnuite și delicate și mai puțin pe problema „legii“ încălcate. Spera ca discuția din jurul poziției lui de universitar să îmblînzească fiara și „să înmoaie“ prezumtivele ilegalități din dosar. „Eu cred că am o meserie generoasă“, zise el politicos. „Mai mult ofer decît primesc. Ăsta este specificul ei…“ Polițistul îl privi cu dezgust nedisimulat. „Vă rog să mă scutiți de discursuri sordide, referitoare la altruismul profesiei dumneavoastră! Vă aflați într-o instituție a statului și trebuie să vă purtați cuviincios. Aici e ultimul loc unde puteți vorbi deschis despre ce oferiți și despre ce primiți în ignobila dumneavoastră muncă. Nu voi îngădui! Mi se pare suficientă îndrăzneala de a veni cu o asemenea solicitare de număr la Poliția din Iași. Sfidați fără rezerve autoritatea! Vă rog: puțină decență în exprimare!“ Nefericitului solicitant îi curgeau rîuri de sudoare pe frunte. Decise să taie nodul gordian și întrebă neocolit: „Cu ce am greșit, pentru numele lui Dumnezeu? Ce este ilegal în această variantă de număr de înmatriculare?“ „Sensul abrevierii, domnul meu, nu vă prefaceți că nu înțelegeți! Legea nu mai permite aluzii indecente în îmbinarea literelor alese, iar PSY constituie o obscenitate strigătoare la cer, cu toate că dumneavoastră mimați acum inocența. Vorbim despre cuvîntul englezesc pussy, un termen argotic pentru vagin, obiectul muncii dumneavoastră…“ „Cum adică obiectul muncii mele?“, strigă profesorul îngrozit. „Pe mine nu mă fentați: sînteți un gigolo trist.“
Urmarea? Amicul meu a ales varianta PSI, iar la prima ieșire a soției sale cu mașina pe stradă, un macho boy i-a strigat doamnei prin geamul deschis al automobilului: „Pisi, ține banda drept, că intri în toată lumea, în motanii mei de viață!“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.
