Un sport la Răsărit

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
Un sport la Răsărit jpeg

Jucătorilor şi jucătoarelor de tenis din România nu le prieşte statul cu capul în jos din Australia?

Interesantă perspectivă! Mi-e teamă că noi atîrnăm suspendaţi, mai ales raportat la ele. Ne-am pus oare întrebarea despre cum am ajuns să avem atîtea aşteptări? Nu-i vorba despre vechea şi deja plictisitoarea discuţie despre cît s-a investit în ele şi de ce ar trebui să ne facem iluzii. Plus deziluzii. Treaba aşa stă. Jucătoarele cu cetăţenie română au făcut la un moment dat un salt grupat înainte. Iar noi le-am urmat emoţional, fireşte. Acum s-au mai potolit. Noi plutim în inerţia cosmică a entuziasmului. Aceste fete nu evoluează însă în vid. Sînt și ele determinate de rădăcini, au mame, taţi, fraţi şi surori, prieteni. Duc mereu o mică Românie în bagaje, ca un dulce lest. Visează la sarmale, nu-i nici o crimă! Prin urmare, nici una nu a decolat deasupra lumii ei, pe care trebuie să o pună între paranteze o vreme. Să plece de-a binelea. Să intre în universul rece şi precis al campioanelor, dacă pot. Dacă nu, sănătate şi fericire! Noi ce-am vrea? Vreo Serena, vreo Steffi Graf? De fapt, ţinta ar fi o Marion Bartoli sau Flavia Pennetta. Ar fi bine. Şi iar bine e că nu ne-am dus de tot. Dacă Halep a capotat, Cîrstea a ieşit la lumină pînă unde a putut. E OK. Să ne recalibrăm suflețelul. E totuşi un sport în care respirăm.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Leontina Vaduva 4 jpg
Soprana Leontina Văduva: „Până pe la șaptesprezece ani am cântat folclor alături de mama, după care, aproape întâmplător, am schimbat direcţia...”
​​De la debutul său fulminant în rolul Manon, la premiul Laurence Olivier, pe care l-a primit din mâinile prinţesei Diana și până la rolurile definitorii din repertoriul francez și italian, Leontina Văduva a fost ambasadoarea artei lirice românești pe cele mai mari scene
Design fără titlu (5) png
Noah Wyle, desemnat cel mai sexy bărbat în viață în 2026. Reacția actorului și gestul soției sale
Noah Wyle a fost desemnat „Sexiest Man Alive 2026” de revista People. Actorul povestește despre soția sa, Sara, cei trei copii și succesul serialului „The Pitt”.
Andreea Marin, foto Instagram jpg
„Surprize, surprize...”. Andreea Marin, pusă la zid de tineri după ce s-a plâns de pretențiile angajaților: „Deci, ție îți trebuie sclavi”/ „Hai să mai lăsăm din gândirea asta învechită!”
Afirmațiile Andreei Marin despre tinerii care cer prea multe de la un angajator înainte să demonstreze ce pot face au stârnit un val de revoltă în mediul online.
WhatsApp Image 2026 10 27 at 13 20 31 jpeg
Lumea fotbalului românesc și-a luat rămas-bun de la Viorel Păunescu. Gigi Becali, printre cei prezenți la înmormântare
Foști și actuali oameni din fotbal, persoane publice și sute de suporteri au venit marți, 27 octombrie, la ceremonia de înmormântare a lui Viorel Păunescu, fostul conducător al Stelei, care a murit la vârsta de 91 de ani.
rahova gif gif
Imagini dramatice de la Rahova: Momentul în care etajele superioare ale blocului afectat de explozie se prăbușesc la demolare
Etajele superioare ale blocului din Rahova grav afectat de explozia produsă în octombrie 2025 s-au prăbușit marți, în timpul lucrărilor de demolare a nivelurilor compromise ale imobilului.
business woman working jpg
TEST Ce spune modul în care semnezi despre încrederea în tine și stilul tău de viață?
Ce spune semnătura ta despre personalitatea, încrederea și caracterul tău. Fă testul și descoperă!
banner Marina Voica
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Marina Voica are probleme cardiace de peste 30 de ani. A trecut prin două operații, care i-au salvat viața. Fostul ei iubit, Laurențiu Cazan, face dezvăluiri despre starea de sănătate a artistei
istock masini parcate parcare jpg
Un autoturism de persoană, scutit de impozit: ce prevede propunerea și cât ar pierde bugetele locale
O propunere legislativă înregistrată la Senat prevede scutirea persoanelor fizice de la plata impozitului anual pentru un singur autoturism. Inițiativa ar permite persoanelor care dețin o mașină să beneficieze de facilitate, iar celor care au mai multe să aleagă unul singur.
Calin Georgescu audieri 1 Photos Octav Ganea INQUAM jpg
Cum a motivat judecătorul de la Tribunalul București decizia de a nu prelungi arestul lui Călin Georgescu: „Acuzațiile sunt simple supoziții”
Tribunalul București a decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, apreciind că privarea de libertate nu se mai justifică în acest moment.