Tema săptămînii

Eu cred că începem să ne dăm seama că trebuie „să fim schimbarea pe care dorim s-o vedem în societate“, aşa cum spunea Ghandi.

Borbala Koo este de profesie medic ginecolog şi director executiv al Societăţii pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. O nemulţumeşte faptul că aproape toate fondurile de dezvoltare au dispărut odată cu intrarea României în UE şi că organizaţiile au intrat în colaps şi condamnă faptul că nimeni nu este dispus să se implice în „reabilitarea“ lor. Nu intenţionează însă să renunţe, în primul rînd din respect pentru voinţa celor care au pus pe picioare această societate, dar şi pentru că „asta fa

Eram în clasa a IX-a, pe vremea comunismului, cînd premiul oferit în urma cîştigării unui concurs cu tematică istorică s-a transformat dintr-o excursie în Bulgaria tot într-o excursie, dar în Ungaria. Am petrecut o săptămînă la Budapesta şi m-am împrietenit strategic cu trei tipi din Tîrgu-Mureş, care ştiau ungureşte. În comparaţie cu România ultimilor ani ceauşişti, Ungaria era deja la o distanţă apreciabilă. Sau cel puţin aşa indicau unele aparenţe... În vitrinele chioşcurilor de difuzare a p

Anul trecut pe vremea aceasta, opinia publică românească dădea în clocot, pornind de la ceea ce s-a numit „scandalul desenelor animate porno“. Era vorba de un serial de animaţie, difuzat pe Minimax, constînd în ecranizări ale unor (vorba titlului) Poveşti populare maghiare. Incriminat era faptul că, în două episoade distincte, fuseseră înfăţişate scene prea libertine pentru publicul românesc... sau, mai bine zis, pentru ceea ce cred românii adulţi că li se poate difuza copiilor. Într-una dintre

Prima dată cînd i-am dat de înţeles Clarei că eu şi tatăl ei am putea fi responsabili pentru venirea ei pe lume, m-a privit drept în ochi şi a pufnit în rîs. Avea aproape 3 ani. Uimită de naivitatea mea (oare cum îmi imaginasem că ea ar fi atît de fraieră încît să creadă asemenea explicaţii cusute cu aţă albă?), Clara mi-a întors-o imediat: „Ei, voi m-aţi făcut! Păi, n-aveaţi cum! Nu vezi că eu sînt mare şi sînt făcută chiar şi din oase?!“. Am încercat să o conving că adevărul stă chiar aşa prec

„Recomandări Internaţionale pentru Educaţia sexuală“ este un raport al ONU, publicat anul trecut cu sprijinul UNESCO. Termeni precum masturbare, transsexualitate sau homofobie, dar şi recomandările care se regăsesc în acest document – printre altele, începerea educaţiei sexuale a copiilor de la vîrsta de 5 ani – au născut controverse în rîndul părinţilor şi al grupurilor conservatoare şi religioase, ONU fiind chiar acuzată de „subminarea valorilor tradiţionale“. Pornind de la acest exemplu, am i

În foarte puţinele şcoli în care se fac ore de educaţie sexuală, se discută – puţin şi superficial – numai despre contracepţie, boli cu transmitere sexuală sau organe reproducătoare. Pe elevi, aparent, nu-i interesează, îşi dau coate şi se amuză cînd aud de spermatozoizi, profesorii se jenează şi se rezumă la monologuri seci, care nu vor avea nici o finalitate. De ruşine sau din comoditate, mulţi părinţi preferă să evite subiectul sau, puşi în faţa faptului împlinit, inventează poveşti în care n

1) Ce nereguli vă deranjează? 2) Ce nereguli săvîrşiţi în mod constant?

Cînd locuieşti la bloc niciodată nu poţi şti cu siguranţă care va fi zgomotul care te va trezi dimineaţa următoare. Poţi doar bănui.

Între „siguranţă“ şi „încredere“ există o legătură indisolubilă: prima o determină pe cea de-a doua. Încrederea e o consecinţă a siguranţei asigurate. Legătura semantică şi logică dintre cei doi termeni a făcut ca aceste două cuvinte, legate printr-un „şi“ copulativ, să devină sloganul Poliţiei. „Siguranţă şi încredere“ – adică recunoaşterea publică a unei misiuni îndeplinite.

Permiteţi să raportez: în timpul serviciului meu nu s-au petrecut evenimente deosebite. Rata criminalităţii e sub media europeană şi trendul e descendent. În Bucureşti nu mai există „zone de risc“, ci numai infracţiuni izolate. Violenţele stradale nu constituie un fenomen îngijorător. Numărul accidentelor rutiere cu victime e tot mai mic. Staţi liniştiţi. Poliţia veghează.

Deunăzi citeam un roman istoric englezesc atent documentat cu privire la Londra secolului al XVIII-lea, şi am nimerit peste următorul pasaj: „Docherii au fost totdeauna plătiţi mizerabil, dar şi-au echilibrat cumva veniturile printr-o tăcută redistribuire a bunurilor pe care le mînuiau. Pentru corăbiile care aduceau tutun, operaţia se numea «pumn»: lucrătorii îşi cufundau pur şi simplu mîinile în baloturi şi luau de acolo cîte un pumn de frunze, revînzînd apoi marfa pe cont propriu“. Proprietari

Tocmai vă încheiaţi mandatul la ICR Paris. Cum a fost această perioadă în viaţa dvs. de scriitoare? A fost o perioadă de sacrificiu şi de remodelare. Am constatat şi eu că natura muncii de programare culturală se opune activităţii de creaţie mult mai mult decît credeam înainte.

În 1931, după o terapie psihiatrică impusă de tatăl său, Ángeles Santos Toroella a abandonat pictura. Era anul în care Dalí realiza poate cel mai faimos tablou al său, Persistenţa memoriei.

De 1 martie, am primit pe e-mail o serie de bancuri feministe, într-un slide show intitulat sugestiv „Femei ca noi!“.

Sîntem în martie, luna în care femeile sînt răsfăţate cu cadouri sau îşi fac de cap pe la vreun spectacol Chippendale, iar feministele autohtone, băgate un pic în seamă, îşi spun oful prin media: prea puţine femei în politică, salarii mai mici pentru sectoarele de activitate feminizate, violenţă domestică şi trafic de persoane, distribuţie inechitabilă de timp şi responsabilităţi casnice, o mass-media suprasaturată de stereotipuri de gen, un învăţămînt conservator, lipsa de politici privind core

Am două motive pentru care-i sînt recunoscător lui Marx. Primul este acela că, deşi am devenit licean şi student într-o Românie pe deplin socialistă, nu m-am intersectat cu scrierile marxiste deloc.

De ce s-a bucurat marxismul de un asemenea succes şi longevitate în Europa? Văd două motive esenţiale, pentru epoca în care a apărut: mai întîi, situaţia socială. Sîntem în prima fază a revoluţiei industriale, cînd diferenţele de clasă, sociale, de statut economic sînt foarte mari.

Legatul marxismului se confundă, în cazul Europei Centrale şi de Est, ca şi al spaţiului sovietic, cu un interval cronologic definit prin practica socialismului real: dincolo de delimitări şi de disocieri, regimurile totalitare edificate în anii de după 1945, în prelungirea celui sovietic, au invocat, ca temei legitimator, dogma marxistă.

La împlinirea a 150 de ani de la publicarea Manifestului Partidului Comunist, am editat la Nemira un volum care conţinea, în afara celebrului text scris de Marx şi Engels, mai multe comentarii semnate de autori cu sensibilităţi foarte diferite şi făcînd parte din mai multe generaţii: Dan Perjovschi şi Radu Cosaşu, Cătălin Avramescu, Iulia Motoc şi Mihai Zamfir, Ion Ianoşi şi Dan Petrescu, disidentul ieşean fiind şi cel care a prezentat volumul la lansare.

Deputată din partea PNL, Adriana Săftoiu este absolventă a Facultăţii de Litere. Probabil (şi) de aceea a prezentat săptămîna trecută, în Parlament, un document referitor la programa şcolară pentru învăţămîntul primar, în care acordă un spaţiu important limbii şi literaturii române.

Tema osmozei om-natură există în tradiţiile cele mai respectabile. Daoismul, din care „noua religiozitate“ face împrumuturi, mizează pe intrarea omului într-un ritm comun cu cel al naturii: apă-stîncă, umbră-lumină, stabilitate-dinamică. Dar natura nu este aici decît manifestarea unui principiu transcendent, al lui Dao „care nu poate fi rostit“, care desfăşoară, prin jocul polarelor yin şi yang, entităţile lumii.

Acum şaisprezece ani mi-am început cariera de copywriter în agenţia unui român evreu întors din SUA, după ce făcuse avere în publicitate. El mi-a trasat cîteva reguli simple, practice, de redactare a textelor de reclame, cărora mai tîrziu aveam să le prind şi noima teoretică.

Gîlceava la Turnul Babelor – aşa s-ar putea numi recenta „încurcare a limbilor“ sau, mai degrabă, a limbajelor esoteric-spiritualiste, stîrnite în discuţiile recente, despre pîlpîirile flăcării violete. În practica tradiţională românească, vrăjile, făcăturile, legările şi dezlegările magice intră în atribuţia femeilor vîrstnice, a babelor ştiutoare de semne şi rosturi, pricepute la şuşoteli, descîntece şi gesturi rituale, de protecţie şi pază împotriva demonilor, a făcăturilor, deochiului şi vră

„Vreau să vă spun că am întîlnit fraţi întru păgînism şi deşi unii sînt minunaţi, alţii sînt foarte egoişti! E bine să ai parte de prietenie şi îndrumare, dar jocul de putere trebuie să înceteze! Unul dintre motivele pentru care nu am devenit membră într-o adunare este că multe dintre preotesele pe care le-am întîlnit sînt atît de pline de ele. Ştiu că trebuie să te iubeşti pe tine însăţi şi să crezi că poţi deveni zeiţă, dar cred că unii se iau prea în serios. Vouă nu vi s-a întîmplat aşa ceva?

Invitat la „Divanul Dilemei vechi“, fostul comisar european Leonard Orban spunea că statutul limbii române s-a schimbat în ultimii ani, mai ales după aderarea la UE: a devenit interesantă pentru mai multă lume. Cum se văd lucrurile, din punctul dvs. de vedere?