Limba: expresia societății?

Publicat în Dilema Veche nr. 314 din 18-24 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

1. Care credeţi că sînt principalele transformări în limba română după 1989?

2. Se spune adesea că „se strică limba“ (din cauza neologismelor, a greşelilor făcute de prezentatorii şi moderatorii TV şi preluate de public etc.). E adevărat?

3. Şcoala ne învaţă limba româna corectă, pe stradă sau la televizor auzim alte variante ale limbii române. Care este „raportul de forţe“?


Oana MURĂRUŞ

Sub limita acceptabilităţii

1. La o anchetă similară din 2006 a Dilemei vechi, răspundeam, mai în glumă, mai în serios, printr-un „fals decalog“, încercînd să adopt o atitudine relativ relaxată faţă de ideea de schimbare în limbă. Vorbeam atunci de înnoirea necesară a vocabularului din sfera politică, economică, financiar-bancară, culturală, cotidiană ş.a., odată cu schimbarea la faţă a societăţii româneşti şi în paralel cu eliminarea reziduurilor „limbii de lemn“ comuniste, menţionam mult disputata reformă academică „etimologistă“ a ortografiei, fanteziile puriste ale unui George Pruteanu (iniţiatorul unui proiect de lege hazliu care dorea să pedepsească abuzul de anglicisme), salutam relaxarea normativă a DOOM-2005, treceam în revistă colocvialitatea apăsată a limbajului jurnalistic actual, módele lexicale, argoul tinerilor, stîlcirea gramaticii, violenţa limbajului din presa naţionalistă şi de scandal (cuvîntul vulgar, invectiva, injuria) ori din experimentele generaţiei de prozatori Polirom (limbajul licenţios, folosirea cuvintelor-tabu). Evident, nu vreau acum să-mi reciclez idei mai vechi, deşi multe componente ale tabloului general rămîn aceleaşi. Aş observa însă astăzi – cu mai puţină seninătate, dar şi simplificînd mult – că numai primul deceniu al perioadei în discuţie se caracterizează prin dinamismul accentuat al vocabularului, ca şi prin nevoia de inovare stilistică/experimentare ludică (limbajul presei fiind, de departe, cel mai viu fenomen). După anul 2000, pe măsură ce zonele noilor terminologii se articulează şi se stabilizează, iar spiritul experimentalist al presei se lasă temperat de o oarecare rutină (ca să nu zic lehamite, într-un mod neacademic) sau este nivelat de manierism, par a ieşi la suprafaţă mai ales aspectele deficiente ale exprimării noastre în sfera publică: un limbaj politic stereotipizat şi găunos (cînd nu e agramat pur şi simplu), o presă care şi-a pierdut parcă, odată cu entuziasmul, şi verva stilistică de la începuturi, un vorbitor mediu din ce în ce mai puţin capabil să utilizeze registrele înalte ale limbajului cultivat sau măcar formele normale ale politeţii lingvistice.

2. Şi da, şi nu. Eu nu cred că limba în sine „se strică“, fiindcă ea este un organism viu, cu mecanisme de autoreglare. Constat însă (şi nu sînt singura) că asistăm la o deteriorare înspăimîntătoare a climatului cultural mediu, la o proliferare a vulgarităţii şi a prostului gust în massmedia orală, în revistele de consum, în nenumărate alte forme de comunicare publică: talk-show-uri în care se vorbeşte violent şi trivial, în care discuţia se dizolvă în vacarm, emisiuni de aşa-zis divertisment care exploatează monocord şi vulgar denotaţia şi conotaţia sexuală, care invadează viaţa privată a altora prin indiscreţie sau farsă, filme cu titrări din ce în ce mai aberante, presărate cu greşeli de limbă sau de registru stilistic, vedete de ultimă oră care debitează platitudini într-un „limbaj de cartier“ etc. Exemplele ar putea continua. Lista nu se poate totuşi încheia fără a spune două vorbe despre „limba Internetului“ care începe să-şi pună tot mai mult amprenta asupra noastră – un limbaj telegrafic, trunchiat, „abreviaţionist“, pe de o parte, vulgar şi agresiv, sub masca anonimatului, pe de alta. În concluzie: cînd standardele socio-culturale coboară sub o limită a acceptabilităţii, e normal ca limba să fie şi ea în suferinţă. Nu cred că de campanii „iluministe“ de cultivare a limbii avem nevoie, ci de o schimbare mai profundă de ordin moral şi axiologic a societăţii, care ar atrage după sine şi ameliorarea performanţei sale lingvistice.

3. Că tinerii sînt expuşi astăzi influenţei unui mediu socio-cultural degradat, cu efecte nocive asupra calităţii limbajului lor, e un dat de la care trebuie să pornim. Că şcoala a încetat, în bună măsură, să-şi exercite rolul formator, că „livrează“ societăţii, în proporţie covîrşitoare, absolvenţi agramaţi sau, în cel mai bun caz, semidocţi, cu un limbaj sărac, elevi incapabili să folosească cu naturaleţe diversele registre stilistice ale limbii – este inacceptabil şi impardonabil. Dovadă stă farsa bacalaureatului din ultimii 10-15 ani: o bună parte dintre studenţii noştri de la Facultatea de Litere au absolvit liceul cu medii peste 9, dar fac aiuritoare greşeli de exprimare şi ortografie, demne de personajele lui Caragiale. Prin urmare, şcoala îi învaţă pe tineri din ce în ce mai puţin o limbă română corectă, logică şi nuanţată. Cauzele ar fi multiple: frecventele şi năucitoarele „reforme“ ale sistemului, lipsa de motivare financiară, nepăsarea şi, nu în ultimul rînd, un proces îngrijorător de deprofesionalizare a dascălilor.

Rodica ZAFIU

Neglijenţa generalizată

1. În limba română de după 1989 s-au petrecut, se ştie, cîteva schimbări spectaculoase faţă de perioada imediat precedentă: registrul colocvial (cu spontaneitatea şi pitorescul său) a pătruns în scris, înlocuind clişeele limbii de lemn, engleza a devenit sursa predilectă a împrumutului masiv de cuvinte din informatică, afaceri, dar şi din modă şi divertisment. După douăzeci de ani, constatăm că argotismele şi colocvialismele sînt omniprezente, dar se vorbeşte şi o „limbă de lemn“ (pe care unii o numesc corporatistă), alcătuită dintr-o colecţie de clişee obligatoriu optimiste (provocare, oportunităţi, spirit de echipă, gîndire pozitivă, team-building, focusare, prioritizare, expertiză, dedicaţie totală). Cu multe anglicisme ne-am obişnuit deja, dar apar tot mai multe calcuri semantice şi sintactice, încă stranii (spaţii dedicate, îmbunătăţiri dramatice, eşti patetic, iubeşte să cumpere, a fost ofertat, vă rog găsiţi ataşat). În momentul de faţă cred că problemele noastre sînt cele globale: Internetul şi în genere comunicarea electronică răspîndesc (nu numai la noi) un mod de scriere rapidă, abreviată şi mai ales fragmentată, precum şi o lectură „în diagonală“, oamenii pierzîndu-şi deprinderea de a reciti şi de a rescrie. Şi mai caracteristică vremii noastre e democratizarea scrisului: oricine poate scrie şi oricine poate fi citit în spaţiul public.

2. Nu m-am împăcat niciodată cu lamentaţiile privind „stricarea limbii“, pentru că au nişte presupoziţii pe care le bănuiesc insuficient lămurite. Care limbă – şi stricare faţă de ce? Limba populară nu e niciodată „stricată“; vorbim deci despre limbajul cultivat, supus normelor explicite. Cînd a fost acesta perfect? Cîţi îl vorbeau şi îl scriau (bine), acum o sută de ani? Nu mi se pare corect să ne raportăm la limba şi la stilul cîtorva scriitori foarte buni, nici măcar la cele ale cîtorva sute de intelectuali cultivaţi şi rafinaţi – şi să le comparăm cu ceea ce produc în continuu milioanele de vorbitori, „utilizatori“ şi „comunicatori“ de azi. În fond, parafrazînd o mai veche butadă, cantitatea de folosire inteligentă a limbii e constantă, dar populaţia e în continuă creştere. A sporit, desigur, zgomotul, produs de amestecul de voci, dar selecţia rămîne posibilă. Un interviu excelent la TVR Cultural coexistă cu zece reality-show-uri în care domină înjurătura şi vocabularul minimal; un blog scris cu talent şi rigoare stilistică coexistă cu sute de pagini de comentarii isterizate şi agramate. Problema este socială şi culturală, nu lingvistică. Trăim o epocă în care au dreptul la cuvînt şi cei care nu stăpînesc prea bine normele limbii de cultură. Înseamnă că se strică limba? Eu cred că nu – cu condiţia de a nu renunţa la zonele exemplare şi de a nu nivela totul.

3. Mă tem că tocmai şcoala nu ne învaţă româna corectă, pentru că e prea ocupată să stabilească diferenţele dintre articol nehotărît şi numeral cardinal, dintre nuvelă şi schiţă, avînd în continuare obsesia de a identifica instanţa lirică şi de a extrage toate epitetele, metaforele şi simbolurile din text. Nu e oare prea tîrziu dacă încerci să formezi, în primii ani de facultate, obişnuinţele de bază de folosire a virgulei? Nu ar fi fost mai bine ca acestea să se fi automatizat încă din clasa a IV-a? După ani de şcoală (şi un bacalaureat cu note excelente) se scrie de mînă fără semne diacritice, se alcătuiesc referate prin downloadare integrală sau prin metoda copy and paste, se vorbeşte amestecînd registrele. Cred că şcoala românească nu reuşeşte să ia în serios ideea (prezentă în toate programele) de a forma obişnuinţe de redactare şi de comunicare orală.

În rest, cred că problema limbii înseamnă în primul rînd o sănătoasă ierarhie culturală – în care să existe şi preţiozitate academică, şi revoltă underground. A ne propune ca toată lumea să vorbească perfect în orice ocazie e o pură utopie. Problema noastră (lingvistică şi, în genere, culturală) ţine, cred, de neglijenţa generalizată, de lipsa de respect pentru formă. Într-o mare haotică de vorbire inevitabil populară, neglijentă, e suficient să existe cîteva repere, cîteva modele la care cine vrea să se poată raporta. Dar acestea să fie impecabile. Aşadar, ar fi bine să avem traduceri excelente la marile edituri, texte impecabile pe site-urile ministerelor, comunicate oficiale cu semne diacritice, teze de doctorat fără greşeli de literă, rostire cumpănită şi elegantă a prezentatorilor şi a moderatorilor de televiziune. Vi se pare prea puţin?

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.