”Merge și așa”. Dar...

Cristian MOROIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 314 din 18-24 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Începînd cu anul 1990, limba română s-a încadrat, firesc, în procesul general al trecerii de la (auto)cenzură la libertatea de exprimare, de la caracterul uniform şi restrictiv al expresiei oficiale la diversitatea comunicării în ansamblul ei, de la expresivitatea subterană şi subversivă la cea devenită, în scurtă vreme, titlu de individualizare a diverselor categorii de vorbitori. S-a trecut, astfel, de la încercarea, altfel, iluzorie, de impunere a unei singure limbi, dominatoare, la realitatea mai multor limbaje cu acelaşi drept de existenţă ca şi cea literară. Româna nu are, din acest punct de vedere, o poziţie particulară: mutatis mutandis, la fel s-a întîmplat cu multe alte limbi şi societăţi, în momente de transformare substanţială.

La sfîrşit de mileniu, limba română reflecta, în esenţă, nivelul de cultură şi de civilizaţie la care ajunseseră vorbitorii ei: avea un vocabular consistent şi expresiv, cu o notabilă capacitate derivativă, o bogată frazeologie şi o structură gramaticală bine conformată. În mod firesc, după 1990, vocabularul românesc s-a deschis împrumuturilor externe din limbile occidentale şi, în primul rînd, din engleză. Au pătruns mai ales cuvinte care denumesc produse, tehnologii, ocupaţii, divertismente, cutume şi mode de orice fel ale societăţii moderne, inexistente pînă atunci sau greu accesibile. Direct sau mediat, au intrat numeroşi termeni exotici, din spaţii culturale îndepărtate şi insolite. Împrumuturile masive din ultimele două decenii sînt o normalitate a lumii contemporane şi nu trebuie tratate ca un caz special. „Romgleza“ este o realitate lingvistică circumscrisă stilistic, cu explicaţii ce ţin de specificul unor domenii de activitate, de o presiune culturală obiectivă sau emfatică, de criterii de vîrstă, de educaţie, de aspiraţii etc. Nu se poate vorbi relevant despre modă sau despre tehnologia informaţiei decît cu ajutorul cuvintelor englezeşti, tot aşa cum, în anii ’50-’60, nu se putea vorbi despre colectivizare decît cu ajutorul cuvintelor din limba rusă. Ceea ce deranjează nu este folosirea în cunoştinţă de cauză a limbii engleze pentru reflectarea vieţii mondene, spre exemplu, ci folosirea ei „după ureche“, cu trunchieri formale şi improprietăţi semantice, hipercorectitudinea şi, în general, tot ce reprezintă prostie, superficialitate şi aroganţă. Normele românei literare fac faţă cu greu avalanşei de împrumuturi şi, în consecinţă, au apărut şi apar variante duble sau chiar triple de adaptare a aceluiaşi cuvînt. Variaţia fără criterii bine definite implică nesiguranţă, iar nesiguranţa este primul pas spre schimbare. În cazul de faţă, lipsa unor criterii presupune schimbare în rău.

Este adevărat că societatea modernă în care trăim oferă modele culturale şi, implicit, lingvistice inedite. Educaţia familială, cea şcolară şi (auto)educaţia datorată mediului au fost înlocuite, treptat, cu modele promovate, uneori agresiv, de massmedia, în variatele ei forme de manifestare. S-a spus, de multe ori, că limba „se strică“. La radio sau la televizor se folosesc, nu de puţine ori, cuvinte cu grafii, accentuări, forme fonetice şi sensuri greşite, pleonasme, contaminaţii, etimologii populare, hipercorectitudini şi analogii de toate tipurile, confuzii paronimice, anacoluturi etc., unele devenite locuri comune, repetarea lor dezinvoltă arătînd un fapt grav: lipsa de responsabilitate pentru cuvînt şi impresia că „merge şi aşa“. Sigur că merge şi aşa… Însă folosirea corectă, adecvată şi elegantă a limbii reprezintă cartea de vizită a oricărui vorbitor. Iar cînd acel vorbitor se manifestă în spaţiul public, el poate reprezenta un model pentru mulţi dintre cei care îl văd sau îl ascultă. Această simplă posibilitate trebuie să presupună responsabilitatea unui act implicit de educaţie, reflectare a respectului de sine şi mesaj pentru receptori. Modelele lingvistice oferite de massmedia, de la desene animate la talk-show-uri, au o importanţă majoră mai ales în evoluţia tinerilor, în condiţiile în care educaţia familială suferă de lipsă „de timp“, iar educaţia şcolară şi mulţi dintre promotorii ei nu mai au nici continuitate, nici coerenţă şi nici credibilitate. După mine, rolul major al profesorului trebuie repus pe o poziţie prioritară: înţelegerea firească a evoluţiei limbii şi a mecanismelor ei de funcţionare, cunoaşterea libertăţilor pe care le avem în folosirea ei, adecvarea specificului comunicării la un context sau altul sînt realizabile, în primul rînd, prin educaţie şcolară. Cultura lingvistică înseamnă cunoaşterea şi interpretarea regulilor, înseamnă respect pentru cuvîntul propriu, înţelegere şi toleranţă pentru cuvintele altora. Iar lucrurile astea trebuie, în mod fatal, cultivate şi învăţate…

Sînt cel puţin două probleme în folosirea deficitară a limbii noastre: a) prezenţa barbarismelor, disfuncţionalităţile logice şi amestecul nejustificat de registre stilistice, care arată superficialitate şi carenţe culturale; b) prezenţa unor variante analogice (lexicale şi gramaticale) diferite de ceea ce recomandă, la un moment dat, norma literară, şi care arată, dincolo de argumentul grabei sau al comodităţii, o încercare din partea vorbitorilor de a aşeza limba în tipare mai bine şi mai simplu structurate. În acest sens, ar fi bine ca norma literară să fie raportată, explicit şi de cîte ori este nevoie, la normele celorlalte registre stilistice şi să fie promovată, în consecinţă, o limbă cu posibilităţi variate şi expresive de realizare, între limite care să ţină seama de faptul că ea depinde, în ultimă instanţă, de cei care o moştenesc, o recreează şi o îmbogăţesc.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești