⬆
religie cu înlocuitori?
Religiozitate confuză
Tema osmozei om-natură există în tradiţiile cele mai respectabile. Daoismul, din care „noua religiozitate“ face împrumuturi, mizează pe intrarea omului într-un ritm comun cu cel al naturii: apă-stîncă, umbră-lumină, stabilitate-dinamică. Dar natura nu este aici decît manifestarea unui principiu transcendent, al lui Dao „care nu poate fi rostit“, care desfăşoară, prin jocul polarelor yin şi yang, entităţile lumii.
Are ecologismul o latură religioasă?
Textul lui Stephen T. Asma din pagina alăturată este o mostră de eseu incisiv menit să provoace dezbatere. Nevrînd să-l dezamăgim pe autor, am experimentat pe marginea textului său o formulă editorială inedită la noi, un dialog epistolar cu Remus Cernea, într-un format de dezbatere prin scrisori pe care revista Prospect îl practică în Marea Britanie. Remus Cernea este atît ecologist (preşedinte executiv al Partidului Verde) cît şi un promotor în România al curentului umanist, sceptic faţă de man
Păcatul verde
Recent, în timp ce mă spălam pe dinţi, fiul meu de şase ani mi-a reproşat că las apa să curgă prea mult. La sfîrşit m-a întrebat indignat: „tu nu iubeşti Pămîntul?“. În ultima vreme, a îmbrăţişat cauza economiei de energie şi are grijă să stingă luminile prin casă, chiar şi atunci cînd le folosesc. Pare a fi la fel de stresat de păcatele contra mediului cum eram eu de masturbare în zilele copilăriei romano-catolice.
Capra, varza şi noua spiritualitate
„Asta mi-ar fi putut da şi mie prin cap“ – mi-a spus prietenul din copilărie, să-i zicem Zbengu. Era anul de graţie 1984 şi ne plimbam pe strada principală a Bradului, judeţul Hunedoara. Broadway-ului din Brad i se spunea pe-atunci strada Libertăţii şi, dacă nu mă-nşel, aşa i se mai spune şi astăzi. Conceptul de libertate rezistă la toate tăvălelile. Nu compromite pe nimeni, dar nici nu ajută cine ştie cît.
Noii bisericoşi fără de biserică
E drept că ideea acestui număr mi-a venit cînd flacăra violetă s-a intersectat, în viaţa mea, cu Avatar. Două exemple spectaculoase în care o nouă spiritualitate, desprinsă de religiile tradiţionale, se insinuează în viaţa noastră. Există în psihologia colectivă un prototip al omului care se lasă purtat de iraţional: baba de la biserică. Ea este îndeobşte dispreţuită şi ridiculizată.