Religiozitate confuză

Publicat în Dilema Veche nr. 315 din 25 februarie - 3 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

– interviu cu Anca MANOLESCU –

Asistăm astăzi, în lume, nu doar în România, la o gamă largă de manifestări spirituale care nu au structura religiilor clasice, dar împrumută elemente de la acestea. Recent, am avut scandalul cu flacăra violetă în România. Există reviste şi dezbateri despre feng-shui. New Age este încă la modă. Găzduim în acest număr o dezbatere plecînd de la existenţa unor pattern-uri spiritual-religioase în mişcarea ecologistă. Acest gen de experienţă cvasi-religioasă, fără a se declara ca atare, vi se pare a fi ceva ce ţine de modernitate sau astfel de curente au existat şi înainte?

Tema osmozei om-natură există în tradiţiile cele mai respectabile. Daoismul, din care „noua religiozitate“ face împrumuturi, mizează pe intrarea omului într-un ritm comun cu cel al naturii: apă-stîncă, umbră-lumină, stabilitate-dinamică. Dar natura nu este aici decît manifestarea unui principiu transcendent, al lui Dao „care nu poate fi rostit“, care desfăşoară, prin jocul polarelor yin şi yang, entităţile lumii. A contempla în natură şi în fiinţa umană nenumăratele întrupări ale acestui joc de complementare metafizice are ca rost ultim înrădăcinarea în Dao, vidul care absoarbe policromia lumii. În creştinism, starea paradiziacă e simbolizată de convivialitatea dintre om şi fiare într-o natură aurorală. Se spune că unii eroi ai pustiei au realizat-o, dar ea e numai produsul secund, derivat, simbolic al contemplaţiei lor, al convivialităţii lor cu Dumnezeu. Sfîntul Francisc a intonat convingător această dublă convivialitate şi ierarhia ei.

Caracteristica „noilor mişcări religioase“ e platitudinea, insensibilitatea faţă de ierarhia realului. Inerte metafizic, ele ţin într-adevăr de religiozitate, nu de religie. Ţin de un anumit tip de modernitate, unul care nu mai poate concepe sacrul decît în regimul lumii şi fabrică un sacru „orizontal“: de vreme ce critică societatea (de tip occidental), ele aleargă spre celălalt aspect al lumii, spre o natură pe care o sacralizează sau chiar o deifică. Dar mentalitatea lor nu e mai puţin pozitivistă decît cea pe care o combat: pentru ele, realităţile spirituale se reduc la simple epifenomene ale psi-hicului şi ale unui cosmos material. Alteritatea radicală o reprezintă, pentru ele, posibilele civilizaţii extraterestre.

În genere, o nouă religie apare într-un mediu unde comerţul cu transcendenţa e de la sine înţeles, dar ea propune un mod nou de poziţionare faţă de absolut. Noile mişcări religioase, apărute în a doua parte a secolului al XX-lea (mistica hippie, New Age, ecologia profundă etc.) nu s-au născut ca reacţie faţă de o religie, într-un mediu religios. S-au născut din opoziţia, în parte legitimă, faţă de excesele unor trăsături proprii civilizaţiei moderne. Dar opoziţia aceasta şi-a minat dintru început pertinenţa, dat fiind că:

a) absolutizează trăsăturile combătute; b) dă sens „mistic“ ori mesianic valorilor pe care înţelege să le opună acestor trăsături, producînd astfel un sacru de acelaşi ordin cu ele; c) preia, din diferite tradiţii, în genere extra-europene, elemente care, desprinse din logica internă a tradiţiilor în cauză, servesc la prepararea unui cocteil cu pretenţii spirituale, dar care nu e decît o religiozitate confuză, dacă nu cumva inversată.

 „Starea de natură“ şi individualismul

Ce anume declanşează acest tip de religiozitate?

Noua religiozitate predică spontaneitatea, întoarcerea la o „stare de natură“, respectul religios faţă de Gaia. Or, în ciuda, „spontaneităţii“ şi a opoziţiei faţă de sisteme (constrîngătoare), ea practică o gîndire simplist-sistematică. Pentru ea, totul în lumea occidentală se înlănţuie într-un dispozitiv al represiunii: dincolo de tehnologie, de imperialism, de mercantilism, ştiinţa produsă de raţionalismul occidental este represivă fiindcă ar împiedica dezvoltarea celorlalte aspecte ale umanului; religia creştină este represivă şi îndreptăţeşte, măcar în parte, jaful cosmic organizat, fiindcă vorbeşte despre un Dumnezeu atotputernic (masculin), care spune perechii umane originare: „umpleţi şi supuneţi pămîntul“. Aceasta e teza lui Lynn White, în vreme ce Eugen Drewermann consideră că optica vechi-testamentară asupra naturii ar fi permis exploatarea celei din urmă. Rolul transfigurator pe care omul e menit să-l asume, în ambele religii, faţă de întreaga fire devine un post de vechil cinic, mandatat chiar de stăpînul lui (nu se înţelege de ce) să-i distrugă opera.

O altă marcă modernă a acestor mişcări este individualismul. Alergici faţă de orice doctrină bine constituită – percepută drept „constrîngătoare“ –, adepţii lor exaltă libertatea individului de a-şi alege/descoperi singur calea, combinînd ingrediente din oferta spiritualităţilor şi a religiilor. Libertatea e concepută ca un triumf al preferinţelor şi al constructelor particulare („get free from creeds“). Experienţa individului, trăirea unor fenomene paranormale, care, la limită, ar pune conştiinţa subiectului în contact cu o „conştiinţă cosmică“: iată ce are importanţă capitală. Experienţa aceasta e socotită o valoare în sine (ceea ce ţine de prestigiul modern al experimentului) şi se realizează prin simple tehnici psiho-corporale (yoga detaşată de doctrina ei metafizică, meditaţie, dans). Ideea că poţi obţine eliberarea spirituală lucrînd doar cu date din domeniul psiho-fizic e foarte stranie.

Aura mistico-ştiinţifică

Răspund aceste experienţe unor nevoi universal umane? Sînt noi forme de spiritism, tarot, vrăjitorie îmbrăcate într-o formă raţionalist-ştiinţifică? Întreb asta pentru că multe dintre ele pretind un substrat ştiinţific, aduc argumente care îmbracă o formă ştiinţifică, formele vechi nu pretindeau aşa ceva.

Unul dintre evenimentele fondatoare pentru mistica hippie a fost de tip ştiinţific: studiul utilizării drogului în practicile religioase mexicane şi cercetările a doi psihologi, profesori la Harvard, privind utilizarea medicală a drogului. Dar ceea ce, în primul caz, era inclus într-o tradiţie, un simbolism şi o comunitate religioase a fost transformat de Leary şi Alpert într-o experienţă predicată unor indivizi occidentali ignoranţi ori insensibili faţă de cultura spirituală a mediului lor. Psihologul s-a transformat în parapsiholog (o carieră prosperă, care atinge chiar performanţe electorale) şi în guru. El preia tehnici corporale, detaşate de complexul religios căruia îi slujeau, şi le dă o aură mistico-ştiinţifică.

Noua religiozitate îşi priveşte lipsa de sensibilitate faţă de transcendent ca pe o excelenţă, ca pe un steag identitar. Pe lîngă faptul că denunţă distanţa modernă între om şi natură ori cunoaşterea segmentată produsă de ştiinţă, ea predică o concepţie monistă asupra realului, în opoziţie cu distanţa ontologică dintre divin şi lume pe care o susţin monoteismele. Pentru noua religiozitate, realul e dintr-o singură bucată, nu admite un dincolo absolut; e străbătut doar de „energii“, „forţe mentale“, fluide misterioase – în cvasi-continuitate cu materia grosieră – pe care iniţiaţii le pot manipula cu uşurinţă şi cu o rigoare tehnică. Hermetismul antic, magia renascentistă mizau pe corespondenţe şi pe rezonanţe între diversele niveluri ale realului, nu pe un determinism de tip cvasi-material. Monismul noii religiozităţi pretinde să construiască o continuitate între religie, magie şi ştiinţă într-un orizont naturalist, dacă nu cumva materialist.

Avatarul lui Cameron: o răsturnare de sens

Cum se împacă această nouă spiritualitate cu religiile consacrate? Repetă tiparele de acolo?

E propriu „noilor mişcări religioase“ să împrumute piese sau tipare detaşate din diverse tradiţii şi să le refolosească sincretic, pentru a construi o variantă personală de religiozitate. Dar, sustrase spiritului lor de origine, aceste materiale devin foarte uşor purtătoarele unui sens deviat. Un exemplu e filmul lui James Cameron. El răstoarnă pur şi simplu sensul pe care noţiunea de „avatar“ îl are în tradiţiile Indiei: cea de „coborîre“ într-o formă sensibilă a lui Vishnu, el însuşi doar un aspect al Principiului suprem, anume aspectul generator şi susţinător al ciclurilor de existenţă. Cînd, în Bhagavad-Gîtâ, Krishna i se revelează lui Arjuna drept avatar, el îi indică dubla lui condiţie: „deşi sînt nenăscut, etern din fire, Stăpînul divin al fiinţelor... ori de cîte ori Legea slăbeşte..., eu mă creez (cu trup)“ (trad. S. Al-George). Rostul omului este el însuşi dublu: în lume, trebuie să făptuiască potrivit menirii proprii, cuprinse în Legea universală; prin cunoaştere, ajunge să privească întreaga manifestare din punctul de vedere al Principiului, pentru care ea este doar iluzie. Avatarul indică ruptura acută de nivel între realitatea relativă a lumii şi realitatea supremă. În filmul lui Cameron, „avatar“ devine un dublu corporal, obţinut prin inginerie genetică şi controlat informatic, al pămînteanului plecat să studieze/exploateze/ distrugă alte planete şi culturi. Nu e vorba despre tensiunea între realitate absolută şi contingent, ci de ciocnirea civilizaţiilor. Avatarul imaginat de Cameron nu e o întrupare a divinului care să-ţi dezvăluie iluzia necesară a contingentului; dimpotrivă, în al său happy-end, producţia cameroniană îl face să se stabilească – eroic, dar conformist – în starea unei „civilizaţii naturale“. E curios, în trecere fie spus, că idealul fraternizării cu natura e pledat în acest film printr-o explozie de tehnologie, cu o baterie obeză de mijloace artificiale (procesare pe calculator a mişcării, imagini de sinteză, format 3D).

Cum vi se pare că se raportează Biserica, mai ales cea ortodoxă, la aceste curente?

Creştinismul, cel răsăritean în special, e sensibil la tema cosmosului ca mediu prin care poate fi contemplată înţelepciunea lui Dumnezeu, un mediu la a cărui transfigurare omul este menit să participe. Ca atare, toate Bisericile creştine susţin, din raţiuni spirituale, temele ecologiei. Dar, în ecologia radicală, ele văd o „derivă care situează natura deasupra omului“ (Papa Benedict al XVI-lea). Patriarhul Daniel caracteriza noua religiozitate, în general, ca pe un fenomen al secularizării, cea din urmă încercînd să producă – din interiorul „secolului“ – propria spiritualitate, de tip difuz şi haotic. Ca şi cercetătorii fenomenului, el menţiona banalitatea beneficiilor sperate de majoritatea adepţilor la aceste mişcări: succes în societate, confort psiho-fizic, ghicirea viitorului. Există şi poziţia care vede în noile mişcări religioase o resurgenţă – în condiţiile modernităţii tîrzii – a ceea ce Părinţii Bisericii din primele veacuri au combătut, considerînd a fi concepţii „păgîne“, panteiste, înclinate spre magie.

<i>Anca Manolescu este doctor în filozofie, specialistă în antropologie religioasă şi în studiul comparat al religiilor. Cea mai recentă carte a sa este Europa şi întîlnirea religiilor, Editura Polirom, 2005.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.