Atunci nu i-am condamnat pe toţi la feminism

Alexandra OLIVOTTO
Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Atunci nu i am condamnat pe toţi la feminism jpeg

Aş face liste cît e ziua de lungă. Am un kilometraj de circa 15 ani de feminism şi nu ştiu cum să-l sistematizez altfel. Sînt conştientă că va arăta ca o îngheţată fără carbohidraţi, dar poate îi va folosi cuiva şi în această formă frustă, dar sănătoasă.

La început a fost falogocentrismul

Am dat peste prima mea felie de feminism la o vîrstă impresionabilă; mă aflam în căutare de grile de interpretare ale unui text şi, dacă se întîmpla să pice, de reţete de viaţă. Prima carte pe care am pus mîna, un reader de la British Council, conţinea destule răspunsuri pentru punctul a. şi promisiuni gîrlă pentru punctul b. Sigur, să afli la 16 ani că întreg corpul ţi-e un organ sexual contribuie ca stimul de lectură. I-am dat bice cu lecturile, împiedicîndu-mă şi de absurdităţi, precum un manual de teorie literară care mă învăţa ce să „interpretez“ din absenţa femeii în poezia „Ozymandias“. Am avut şi tentative hermeneutice de mare respiraţie epică, precum un eseu despre imaginea femeii în poeziile fraţilor Văcăreşti (şi încă sînt convinsă de necesitatea unei istorii a literaturii române prin lentile feministe; multe scriitoare de recuperat zac pe acolo). Apoi am pus mîna pe Luce Irigaray, o feministă franţuzoaică. I-am fost devotată şi în teza de licenţă, îi rămîn şi acum; filozofie, mitologie, psihanaliză, literatură, era panaceul căruia îi duceam lipsa. Îi datorez recuperarea continentului negru care a fost pentru mine relaţia cu mama: nu e puţin lucru să afli, cînd mama îţi e pe patul de moarte – după ce ai petrecut ani detestînd-o – că întreaga cultură occidentală e întemeiată pe matricid. Irigaray deduce asta dintr-o reinterpretare a poveştii Clitemnestrei şi a fiicelor ei (una sacrificată de tată, alta lăsată pradă nebuniei) şi dintr-o călcare pe urmele lui Nietzsche, după toate regulile artei. Franţuzoaica mai avea aşi în mînecă. Am fost crescută să îmi bat capul cu ce e bine din punct de vedere moral şi cu ce e rău, nu cu ce provoacă plăcere şi ce nu; pe de altă parte, nimic nu a fost vreodată pentru mine mai real şi mai palpabil decît cuvintele. Acasă, ele erau o plăcere permisă şi încurajată, morală prin excelenţă. Or, Irigaray face o observaţie care, dat fiind contextul, m-a lovit în plexul solar, moral şi filologic. N-o citez pe toată, ajunge vîrful aisbergului: „Plăcerea feminină trebuie să rămînă inarticulată în limbaj, în propriul limbaj“. Aha... Deci, plăcerea textuală nu-mi aparţine, ce simţeam eu era un simulacru, iar plăcerea sexuală n-o pot exprima, oricît de dragi mi-ar fi cuvintele. Mai citesc, mai scriu, mai filozofez – trebuie să aibă şi feminismul ăsta nişte soluţii! Nu-i corect întîi să te vindece şi apoi să te înjunghie pe la spate!

Avantajele de a nu avea suflet

Nu ţin minte nici o epifanie care să-mi fi căzut în poală. Soluţia la problema anterioară mi-a parvenit de la un star feminist (cît de ironic e ca acest curent, care nu se consideră curent întremat, să aibă un star-system precum Hollywood-ul pe care-l făcea bucăţi! În fine, măcar în ăsta nu te pun să slăbeşti...), ale cărei non-ficţiuni mi-au dat prima dată dureri de cap şi apoi de stomac, văzînd cum contorsionează biata limbă engleză. Nu numai mie, Judith Butler căpătase deja două-trei premii pentru scriitură lamentabilă din partea unei reviste literare. Pînă la urmă, m-am strecurat cumva prin pliurile jargonului şi s-a făcut... lichtung! Butler elimină numeroase idei luate de-a gata, inclusiv genul, şi le înlocuieşte cu constructe, iertaţi-mi barbarismul, relaţionale. Nu se ştie dacă există vreo esenţă pură a feminităţii sau masculinităţii, dar e sigur că nu vom penetra pînă la ea prin straturile culturale pe care le acumulăm de la naştere şi, prin formarea conştiinţei, pînă la maturitate. Butler extinde şi noţiunea de performativitate („acel aspect al discursului care are capacitatea de a produce ceea ce numeşte“). Ai deja mult mai multă libertate de mişcare, sexul nu îţi stă pe loc, ci se resignifică odată cu fiecare cuvînt, mişcare, haină etc. Pînă acum, dădeai din perete în perete, acum jonglezi cu identităţi multiple şi, pînă la un punct, tu decizi în ce punct al spectrului masculin-feminin te situezi, asta în cazul în care postulezi aceste extreme. Dintr-odată, eul, sufletul, genul au fost dinamitate. A rămas doar psihicul în urma lor şi nici el nu excelează în stabilitate. Nu mă plîng, fusesem mereu alergică la „eu sînt aşa“, „eu sînt pe dincolo“. Definirea de frontiere pentru un lucru impalpabil, inodor, incolor, despre care ştim doar că are o greutate de 21 de grame pare cel puţin trasă de păr. Iar desfiinţarea genului trage după ea eliminarea motivului pentru multe prejudecăţi. Nu că ar dispărea în ochii celorlalţi, dar astfel le vezi ca pîrghii, în loc să-ţi pară balast. Ăsta e momentul cînd realizezi nu ce poţi face tu pentru feminism, ci ce poate feminismul face pentru tine.

Permis de conducere în stare de iraţionalitate

 

Mă întreb dacă există o femeie în România care să nu fi încasat întrebarea „ce-ai, eşti nebună?!“ de la vreun bărbat. Eu una încă nu o auzisem, dar trăiam cu o teamă permanentă (da, am fost crescută şi în adoraţia raţiunii). Nebunia privită ca inerentă femeilor a generat deja mecanisme de apărare şi nu mă pot abţine să dau exemplul unei prietene. Ea considera că manipularea e un element sine qua non al feminităţii, eu o consideram o feministă deghizată. Mi-a dat un sfat care nu mi-a ieşit din minte – dar nici nu l-am aplicat – şi anume: dacă prietenul meu face ceva ce mă deranjează, să nu reacţionez pe moment. Să îmi conserv iritarea şi să-i fac o scenă cînd totul e paşnic şi nu se aşteaptă; aşa, nu va şti ce l-a lovit, va fi fără apărare şi data viitoare va merge pe vîrfuri! Of, măcar dacă ar fi prima femeie care mi-a vorbit despre „isteria programatică“ (acum citez din altă prietenă), o evoluţie pur economică în România, bazată pe legea cererii şi a ofertei! Şi totodată unul dintre paradoxurile cu care mă confrunt zi de zi, de cel puţin zece ani. Vestea bună fiind că şi cinema-ul, şi literatura feministă te absolvă. Pătrunzi în ele cu sentimentul că iei o gură de aer curat, că nu tot ce e inexplicabil şi iraţional înseamnă isterie, demenţă, nebunie. Iar Butler vine şi aici cu o altă pîrghie conceptuală, de pe urma căreia femeile au mult de profitat: diferenţa dintre inteligibil şi exprimabil.

Viaţa ca o broboadă

Am omis multe detalii despre feminismul meu, aşa că o să le înghesui. În primul rînd, pînă la master, a fost solitar, fără mentori. Cînd a fost „instituţionalizat“, zelul a fost pus în discuţie; mi-au luat literatura şi mi-au lăsat ideologia, başca un aparat de analiză al acesteia. N-o să fiu nerecunoscătoare, am plecat de acolo cu un bagaj de cunoştinţe „updatat“ cu istorie (n-o s-o găsiţi în manuale), psihanaliză, filozofie şi mai ales film. Nu, am auzit poveşti, dar n-am cunoscut vreo feministă care să îmi facă morală că port sutien (e drept că „ard“ cel puţin unul pe lună), că mă dau cu parfum sau că mă epilez, asta ca să descindem în folclor. Nu mă deranjează dacă un bărbat îmi deschide uşa, mă ajută cu cumpărăturile sau îmi ţine haina. Mă deranjează alte misoginisme, ca acela al plafonului de sticlă, al salariului micşorat în funcţie de sex sau acela subtil cuibărit în limbaj – vezi „scrii atît de bine! Ca un bărbat!“. Nu cred în predici sau prozeliţi. Vehiculez idei feministe drămuite, cînd cineva mi-o cere sau cînd cred că le-ar fi utile apropiaţilor. Nu vreau să schimb lumea sau să cauzez emanciparea în masă a femeilor din România – situaţia de aici mă frustrează oră de oră, dar nu există încă resorturile pentru un empowerment la un nivel mai amplu – sau, cine ştie, poate fenomenul cougar, pe care-l văd crescînd în frecvenţă, să dea tonul unei schimbări. În ceea ce priveşte feminismul, am o singură certitudine: că vorbeşte cel mai bine în şoaptă.


Alexandra Olivotto este critic de film şi jurnalist cultural.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.