Laura GRUNBERG

Am realizat de curînd o cercetare privind percepțiile despre feminism printre elevii de gimnaziu de la noi.

Această mobilizare contra „ideologiei de gen“ are de asemenea cîteva aspecte transnaţionale remarcate de specialişti. Există, de exemplu, nişte declanşatori omniprezenţi identificaţi: Convenţia de la Istanbul, căsătoria între persoane de acelaşi sex, educaţ

Ajută oare oraşul (Bucureşti) la stima de sine a femeilor în diversitatea lor?

Nu ştiu de ce atîta fatalism apropo de ce a fost şi este în România. La scara istoriei, 25 de ani de „tranziție“ – alt cuvînt de care m-am săturat – nu este mult şi nu e chiar așa de negru totul.

Eu cred, sau mai curînd simt, că după terminarea fabulei, în privat, furnica îi dă de fiecare dată cîteva boabe de mîncare greierului.

„Eu zic că nu am inventat o boală, ci doar am dat nume unor simptome tot mai des întîlnite în jurul meu – acreală, nervozitate, neatenţie civică, conformism, binging nelimitat – că tot sîntem asediaţi cu reclama asta. Nici măcar nu pot spune că am descoperit eu omarita.“

Ne ştim de cînd lumea. De fapt, am clădit lumea împreună. A fost mult timp armonie între noi, fiecare şi‑a văzut de treaba lui, noi în peşteră, voi la vînătoare, noi la cratiţă, voi la războaie, noi gîtul, voi capul. Am fost mult timp destul de cuminţică şi am acceptat regulile tale.

Iubesc desenele animate pentru că iubesc poveștile pentru copii, fie ele scrise sau ecranizate. Există cîteva personaje de suflet pentru mine. Pe primul loc este Scrat din Ice Age. Dar mai am un personaj la fel de drag: rățușca cea cu frică de apă.

Dragii noștri sexiști subtili, neosexiști, nonsexiști oportuniști de pretutindeni, datele recente indică corelații puternice între egalitatea de gen și niveluri înalte de dezvoltare – de exemplu, un studiu recent al OECD arată că egalitatea (de facto) de gen ar duce la o creștere cu 12,4% a PIB-ului pe cap de locuitor pînă în 2030.

„Nu poţi opri valurile, dar poţi învăţa să faci surfing“, „Dacă aprinzi lanterna pentru altul vezi şi tu mai bine drumul“ – vă sînt desigur cunoscute aceste tipuri de mesaje. Facebook-ul sau Pinterest-ul sînt pline de asemenea imbolduri motivaţional-inspiraţionale menite să mobilizeze, să dea încredere, să inspire.

Undeva pe drumul dintre joacă şi joc, ne pierdem copilăria şi intrăm în maturitate. Viaţa este la început o joacă şi devine joc. La început faci ce vrei, cînd vrei, cum vrei. Treptat, afli că există un timp anume pentru jucat, mîncat, dormit, iubit, suferit, muncit.

Exerciţiu de imaginaţie: merg prin Bucureşti alături de cineva din altă ţară. Ne oprim la semafor. E roşu. Mă uit în stînga, în dreapta, nu văd nici o maşină, aşa că mă pregătesc să traversez grăbită alături de alţii. Străinul de lîngă mine mă priveşte mirat şi mă trage de mînecă, să aştept să se facă verde.

Cred cu tărie în rolul formator al poveştilor, în nevoia de evadare în poveste, dar şi în nevoia de a găsi în poveşti repere ale lumii în care trăim. Poveştile de adormit copiii sînt pentru mine poveştile mai convenţionale, cu personaje previzibile care ne întăresc stereotipurile şi prejudecăţile despre ceilalţi.

Noile tehnologii de comunicare virtuală au schimbat profund faţa planetei. Relaţiile dintre oameni şi dintre instituţii s-a schimbat fundamental. Activismul a fost şi el afectat de această euforie a abordării tehnocratice a comunicării. Clicktivismul este astăzi la mare modă.

Sîntem în martie, luna în care femeile sînt răsfăţate cu cadouri sau îşi fac de cap pe la vreun spectacol Chippendale, iar feministele autohtone, băgate un pic în seamă, îşi spun oful prin media: prea puţine femei în politică, salarii mai mici pentru sectoarele de activitate feminizate, violenţă domestică şi trafic de persoane, distribuţie inechitabilă de timp şi responsabilităţi casnice, o mass-media suprasaturată de stereotipuri de gen, un învăţămînt conservator, lipsa de politici privind core