Greierofurnici

Eu cred, sau mai curînd simt, că după terminarea fabulei, în privat, furnica îi dă de fiecare dată cîteva boabe de mîncare greierului. Nu o face în public pentru că, de secole, trebuie să dea o pildă despre importanţa muncii sistematice, a responsabilităţii pentru cei din jurul ei şi a spiritului prevăzător. Nu o face în public pentru că, feministă activistă fiind, furnica trebuie să apere, fie şi didacticist, cauza femeilor sortite exclusiv sau excesiv muncilor casnice invizibile, neapreciate social, dar vitale pentru supravieţuirea speciei. Menirea publică îi este aşa de impregnată în conştiinţă încît, eventual doar sub corecţii fizice (vezi parodia lui Marin Sorescu), furnica reuşeşte să cedeze, să iasă din constrîngerile de rol impuse şi să fie empatică şi darnică nu doar cu semenii ei pentru care natura a înzestrat-o cu două stomacuri (unul pentru a se hrăni pe ea şi unul pentru proviziile comunităţii), ci şi cu „alţii“, aşa cum o cer vremurile de azi.

Mai cred, de asemenea, că dincolo de mesajele şi pildele publice, greierele vrea, an de an, să pună cîte ceva deoparte pentru zile negre ca să evite milogeala în prag de toamnă, dar nu poate. El suferă nu de lene sau nepăsare, ci, mai curînd, de procrastinare. Nu ştie să îşi managerieze viaţa cu „to do list“.  Sau poate refuză programatic să facă asta şi trece asumat, an de an, prin umilinţa cerşitului pentru a transmite cu orice preţ un mesaj despre slow life, costurile performanţei (ca să „cînţi“ foarte bine e firesc să laşi alte lucruri nefăcute!), capcanele conformismului şi ale productivităţii excesive. El este un risk taker asumat care ne spune să  muncim pentru a trăi, şi nu invers. Sigur, în fundul sufletului re­gret că el nu este o ea, dar ce poţi face, nu te pui cu natura care le-a dat doar lor, masculilor-greier, abilitatea de a cînta… deşi, dacă ar fi să continui speculaţiile, nu doar te naşti, ci şi devii artist!

Mai cred, pe de altă parte, în nevoia de a decripta textul fabulei în spirit postmodern pentru a observa că este o poveste despre „cunosc şi eu un caz“, fără potenţial de generalizare. Este despre o furnică şi un greiere şi nicidecum despre toate furnicile şi toți greierii din lume. Evident că nu toate furnicile sînt casnico-workaholice şi nu toţi greierii, iresponsabili şi leneşi. În spiritul actual al dezenţializărilor aş cere de la autor, dar mai ales de la autori (adică de la societate) clarificări. Cine este furnica? Este ea una din furnicile lucrătoare sau gunoiere? E mai puţin probabil să fie furnica-mamă – regina stupului –, căci ea, ca şi greierele, ştie să facă bine un singur lucru, să cînte în felul ei, adică cu ajutorul unor trîntori, să facă ouă de care au grijă „angajatele“ ei. Dar cine e greierele – este el un artist profesionist sau amator? Un neadaptabil sau un explorator şi un spirit rebel al generaţiei Z? Pînă la clarificări şi profiluri demografice mai detaliate, cazul în sine nu poate deveni paradigmatic. Şi totuşi a devenit.

De ce nu pot să îmi imaginez fabula cu un ea-greiere și un el-furnică? Dincolo de notorietatea lui La Fontaine care produce inevitabil euristica autorităţii – ce a spus cineva important devine adevăr –, nu cred că genurile gramaticale sînt răspunzătoare pentru registrul dihotomic de lectură. Mă impiedică modelele prescrise social. E „firesc“ ca responsabila cu supravieţuirea materială să fie o ea şi nu un el. E firesc ca „el“ să cînte de dimineaţa pînă seara chemînd la împerechere fiindcă, așa cum se spune în popor, creierul bărbaţilor e în pantaloni, nu? De ce citesc o fabulă despre „Greierele ŞI furnica“ ca pe o fabulă despre „Greierele SAU furnica“? De ce mă las împiedicată de metafore care ne despart mai mult decît ne apropie?

Eu cred, sau mai curînd simt, că este un greiere în fiecare furnică şi o furnică în fiecare greiere. De aceea sper că, în curînd, aceste potenţialităţi mocnite se vor întrupa şi vor da naştere unei specii noi – greierofurnicile –, nomazi globali mai adaptaţi supravieţuirii în societatea lichidă de care ne vorbeşte Z. Bauman, care vor îmbina mai bine arta tolănitului, bucuria trăirii momentului cu responsabilitatea şi grija firească pentru ziua de mîine.

Laura Grünberg este sociolog şi scriitor.