Oraşul, femeile şi stima de sine?

Vă pun o întrebare simplă. Pe ce stradă locuiţi? Anticipez şi fac un inventar imaginar al răspunsurilor cititorilor din Bucureşti. Bănuiesc că foarte puţini au locuit sau locuiesc pe o stradă care să poarte numele unei personalităţi feminine a vieţii culturale, ştiinţifice, politice sau sportive. Eventual locuiţi sau treceţi frecvent pe strada Fetiţelor, strada Dianei sau pe strada D-na Oltea (mama lui Ştefan cel Mare). E posibil să fie vorba despre strada Ileana Cosânziana, strada Sirenelor sau strada Bunicuţei, Gospodinei, Ţărăncuţei, Torcătoarelor şi Ţesătoarelor. Sînt şanse mult mai mari să locuiţi pe o stradă care să poarte numele unei personalităţi feminine dacă este vorba nu de arterele principale, ci de alei secundare sau, şi mai des, de fundături. În schimb, Bucureştiul este plin de bulevarde cu nume de eroi concreţi sau generici (strada Eroilor, Patrioţilor, Fraţilor), de străzi cu referire la o gamă mult mai largă de profesii sau ocupaţii ale bărbaţilor decît ale femeilor.

Vă mai pun o întrebare. Ce reprezintă statuile pe lîngă care treceţi zilnic în drumurile dumneavoastră? În Bucureşti, statuile şi monumentele spun în general despre bărbaţi că sînt foarte mulţi cei care contează în istoria şi cultura ţării − eroi curajoşi şi puternici, cu rol fundamental în istoria, ştiinţa şi cultura neamului. Despre femei, în general, monumentele spun mai rar că sînt tinere şi frumoase sau sînt soţiile şi mamele unor bărbaţi importanţi pentru ţară.

Într-un studiu de pionierat la noi (Oraşul (non)sexist. Inventar al discriminărilor urbane sensibil la gen) am observat, împreună cu o echipă de cercetare, aceste discrepanţe de reprezentare publică a femeilor şi bărbaţilor cu referire la numele străzilor, clădirilor publice, staţiilor RATB şi de metrou. Pe lîngă elemente de toponimie am analizat şi aspecte legate de arta urbană, publicitatea stradală (abundentă în mesaje stereotip şi în sexualizarea şi obiectificarea mai ales a feminului), am inventariat vitrinele oraşului, graffiti-ul cu mesajele lui deseori vulgare. Am comentatat şi aspecte legate de violenţa stradală şi de siguranţa oraşului. Concluzia, parţială desigur, a fost că există destule dovezi care să justifice calificarea Bucureştiului drept un oraş cu ingrediente sexiste, homofobe, un oraş puţin atent la problemele de incluziune, un oraş care dă deseori mesaje anacronice în raport cu realităţile contemporane.

Se poate face o legătură între aceste constatări obiective şi stima de sine a locuitorilor unui oraş sau este vorba doar de căutat nodul în papură al unor feministe care nu mai au subiecte de care să se lege şi nu mai ştiu ce să inventeze? Da, se poate face legătura, în măsura în care sîntem de acord că, dincolo de un determinism simplist, oraşul este un organism viu care vorbeşte locuitorilor lui despre cine este important şi cine nu, despre cine merită şi trebuie să rămînă în memoria colectivă şi cine nu. Un întreg sistem de credinţe, valori şi norme iau în oraş forma unor clădiri, monumente, statui, bulevarde, plăci comemorative, limbaj urban, mituri urbane etc. Oraşul este o instituţie socială importantă care poate să emancipeze (permite anumitor categorii sociale să se afirme), să crească stima de sine, sau, din contra, poate mai curînd să inhibe, să contrîngă sau să marginalizeze anumite categorii sociale nepromovate pe măsura valorii şi potenţialului lor. Un oraş te face sau nu să te ­simţi important ca femeie sau bărbat, ca român sau rom, ca tînăr sau bătrîn.

Ajută oare oraşul (Bucureşti) la stima de sine a femeilor în diversitatea lor? Din cele descrise succint mai sus se poate spune că nu prea. Perpetuarea excesivă de stereotipuri şi decalajele între reprezentările de modele de succes feminine şi masculine inhibă mai curînd stima de sine, nu oferă multe surse şi resurse de inspiraţie şi motivaţie aspiraţională pentru femei.

O stimă de sine ridicată, adică o încredere în ceea ce eşti şi în ceea ce poţi, te face mai fericit, te fereşte de angoase şi depresii, te susţine în nevoia de a face performanţă. Este o nevoie umană de bază care te motivează. Aşa că, dragă Bucureştiule (adică dragi urbanişti, arhitecţi, artişti, funcţionari din administraţia publică), gîndeşte-te un pic şi la asta atunci cînd aloci fonduri pentru următorul monument, cînd trebuie să pui un nume la o nouă şi mult aşteptată staţie de metrou sau la o stradă (de preferat principală!), cînd mai construieşti cîte o şcoală. Dacă tot avem Monumentul Infanteristului Român, Monumentul Victimelor Fumatului şi o Rotondă a Scriitorilor, de ce nu am putea avea şi un monument al Escadrilei Albe care să recunoască şi alt fel de eroism al unor femei care au salvat vieţi sau un monument al Victimelor Politicilor Pronataliste? Dacă tot avem strada Amidonului, Cuiului sau Caşului, de ce nu am putea avea, în mod firesc şi nu în numele blamatei corectitudini politice, ceva mai multe străzi care să amintească şi de o serie de personalităţi femei din ştiinţă, literatură, artă, politică? Exemple sînt destule. 

Laura Grünberg este sociolog și autoare de cărți pentru copii.