Poveşti de trezit copiii
Cred cu tărie în rolul formator al poveştilor, în nevoia de evadare în poveste, dar şi în nevoia de a găsi în poveşti repere ale lumii în care trăim. Poveştile de adormit copiii sînt pentru mine poveştile mai convenţionale, cu personaje previzibile care ne întăresc stereotipurile şi prejudecăţile despre ceilalţi, cele care ne ţin într-un călduţ confort cognitiv, creionînd o lume monocromă cu oameni eminamente buni şi frumoşi sau răi şi urîţi, în care mereu binele învinge răul. Poveştile de trezit copiii sînt cele care intrigă, dezvoltă gîndirea critică, inteligenţa emoţională, sînt ieşite din tipare, pot fi descifrate în diverse registre de lectură-de la simple aventuri la filozofie de viaţă. Pipi Şoseţica (A. Lindgren), Micul Prinţ (S. Exupéry), Melancolica moarte a Băiatului-stridie (T. Burton) sau Momo (M. Ende) sînt asemenea altfel de poveşti. Dacă în poveştile clasice, fetele sînt mereu frumoase, curtate, pasive şi salvate, iar băieţii se luptă, riscă şi au aventuri de tot felul, în poveştile neconvenţionale tiparele acestea se mai schimbă, iar copiii sînt confruntaţi cu teme actuale legate de familie, ecologie, tehnologie, drepturile omului, etică sau violenţă. Sînt poveşti despre lumea nefuncţională, uneori, dar reală, frumoasă cu şi prin problemele ei, o lume mai aproape de cea în care trăiesc de fapt copiii noştri, o lume reală şi mai puţin ideală.
Cînd spun poveşti de trezit copiii, mă gîndesc de asemenea la naraţiuni care invită nu doar la o lectură reflexivă, dar şi la implicare civică. Peter Hollindale, pedagog şi critic literar britanic, spune că literatura pentru copii este în esenţă un act politic. Sînt necesare deci şi cărţi care să dezvolte atitudinea civică, să le insufle copiilor dorinţa de a se implica, de a face ceva, poveşti care să transmită nu doar mesaje redundante, stereotipe, comune, ci şi mesaje entropice, incomode, care să stîrnească curiozitate, să anticipeze realităţi şi să provoace nevoia de schimbare.
Cu toate cele spuse pînă acum, iubesc fără nici un dubiu poveştile „de patrimoniu”. Am crescut cu ele şi nu aş sugera, în nici un caz, înlocuirea lor cu cele mai actualizate şi îndrăzneţe. Pledez doar pentru complementaritate, pentru diversificare, pentru mai multă încredere în inteligenţa copiilor de azi şi mai multă grijă pentru nevoile lor de cunoaştere actualizată prin poveşti.
Florin Bican spunea într-un interviu că literatura pentru copii trebuie să fie una profund subversivă. Sînt de acord cu el. În perimetrul sigur al poveştilor, copiilor le place să fie derutaţi, să îşi asume riscuri, să fie puşi să gîndească. Poveştile de trezit copiii vor avea, din această perspectivă, priză la publicul tînăr de azi. Ar putea fi poveşti (şi) cu familii monoparentale, cu personaje de alte etnii, cu dizabilități sau de altă orientare sexuală. Ar putea fi poveşti despre Facebook şi fenomenul selfie, despre încălzirea globală sau îmbătrînirea populaţiei, poveşti cu fete puternice şi băieţi sensibili, cu bunici active care se joacă pe computer şi fac sport. Ar putea fi poveşti cu trimiteri la teme precum divorţ, sărăcie, mame-surogat, timp, managementul furiei sau al eşecului (care face parte firesc din viaţa tuturor, inclusiv a copiilor noştri!).
Unde sînt asemenea poveşti, la noi? Sînt, dar puţine (îmi vin rapid în minte nume precum Gellu Naum, Mircea Cărtărescu, Victoria Pătraşcu, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Adina Popescu, Florin Bican etc.). Tot mai căutate de profesorii de limbă şi literatură română precum şi de părinţi, asemenea texte sînt în mod inexplicabil greu acceptate de editurile noastre, care le consideră riscante. La vremuri noi, pentru noile generaţii de copii ai secolului XXI, ar trebui şi cărţi noi. Altfel spus, hai să încălecam pe o şa… şi să spunem mai des şi altceva copiilor. Nu doar să îi adormim cu poveştile noastre, ci să îi şi trezim – cu grijă, responsabilitate, fără să-i agresăm emoţional cu orice pret, fiind atenţi la vîrsta şi la psihologia specifică fiecărei etape de viaţă. Să-i trezim cu cărţile de copii la realitatea complexă, uneori disfuncţională, dilematică, multiculturală, globală, dinamică, realitate în care ei trăiesc zi de zi. Le va fi mai uşor pe lumea asta, dacă vor avea la dispoziţie minunatele cărţi de patrimoniu, frumoasele cărţi de adormit copii, dar şi tandre cărţi de trezit copii – adică de pus pe gînduri.
Laura Grünberg este sociolog la Universitatea Bucureşti şi autoare de cărţi pentru copii.
