Victimele succeselor noastre

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Cîrlige salvatoare jpeg

Nimeni, nici chiar feministele în­verșunate, nu pot contesta progresele din domeniul egalității de gen. Statisticile arată pătrunderea constantă a femeilor pe piața muncii, în politică, în poziții de top management, în cercetare sau educație, unde se vorbește chiar de inversarea disparității în defavoarea bărbaților. Trebuie să recunoaștem că ultimul deceniu a fost unul al succeselor solide pentru femei, chiar dacă tot datele indică faptul că nici o țară din lume nu a  ajuns la deplina paritate de gen și că, în ritmul de acum, ar mai fi nevoie de 30 de ani ca să se atingă pragul de 75% femei pe piața muncii, de 70 de ani pentru egalitatea salarială sau de 40 de ani pentru realizarea parteneriatului privat (World’s Women 2015. Trends and Statistics). 

Cel puțin noi, femeile din Europa, o ducem astăzi mai bine decît am dus-o vreodată în istorie.  În grila de lectură a individualismului și neoliberalismului actual s-ar putea spune că ceea ce  a mai rămas de făcut este treaba fiecărei femei în parte și în nici un caz o problemă de sistem. Progresele vizibile pot explica parțial ostilitatea față de pretențiile considerate uneori exagerate ale femeilor. Ce mai vor, în fond, ele azi, în 2015, după atîtea valuri de feminism și de victorii importante? Ce mai vor în contextul unor probleme globale actuale atît de grave?

Este deci posibil să fim victimele succeselor noastre. Datorită lucrurilor bune care s-au realizat, mulți consideră nejustificată continuarea revendicărilor colective. Pe de altă parte, pentru femei, succesele au un efect paradoxal asupra stării de (ne)mulțumire. Sociologii au elucidat de fapt acest mister: Durkheim ne-a explicat cum creșterea bunăstării colective poate antrena diminuarea mulțumirii individuale, iar Tocqueville ne-a atras atenția că îmbunătățirea sorții tuturor (în speță, a femeilor) poate determina creșterea mai degrabă decît scăderea nemulțumirii. Deci, paradoxal, este normal să o ducem mai bine și, în același timp, să fim mai nemulțumite individual și colectiv de binele nostru!

Victime ale propriilor noastre realizări, cu cît știm mai multe despre egalitatea de gen, cu atît am devenit mai cîrcotașe cu privire la ritmul schimbărilor și la conținutul politicilor educaționale, sociale, economice în domeniu. Faptul că tot mai multe dintre noi facem școală ne „împuternicește“, dar ne și „ajută“ să fim mai critice în raport cu societatea, mai pregătite să vedem lacunele din domeniu, deci mai nemulțumite. Știm azi mult mai multe despre mecanismele complexe prin care diferențele (de gen) se transformă în inegalități și discriminări. Vorbim acum despre multidimensionalitatea inegalităților de gen, am început să descifrăm fenomene nenumite și nestudiate pînă de curînd (ca, de exemplu, mobbing-ul, hărțuirea sexuală sau fenomene de discriminare care încă nu și-au găsit corespondentul în limba română: to­ke­nism, glass ceiling, sticky floor, leaking pipeline, glass escalator). Am început să observăm, de asemenea, cum mediul aseptic impus de la Bruxelles face ca unii oameni, oportuniști de multe ori, să nu își mai manifeste explicit atitudini conservatoare sau misogine. Le-am dat acestora diverse nume – sexiști subtili, moderni, neosexiști – și încercăm să ne adaptăm metodele de cercetare și discursurile publice și pentru asemenea grupuri-țintă.  Cunoașterea, cum este și firesc, complică existența.

Barometrele de opinie indică faptul că majoritatea populației nu mai percepe inegalitatea de gen ca fiind una importantă. Întrebați dacă am alege o femeie într-o funcție de putere, răspundem fără ezitare că da, în ciuda faptului că atunci cînd avem posibilitatea concretă să alegem femei nu prea o facem, nici măcar noi, femeile. Feminismul este considerat deseori ca ceva anacronic, manifestările publice ale organizațiilor de femei au aderență redusă la public, intelectuali rafinați ai zilelor noastre se raportează deseori cu ironie tandră-sarcastică la feminismul contemporan ca la o armă de distrugere a feminității femeilor.

Da, partea plină a paharului ne joacă deseori feste, punînd în umbră problemele nerezolvate. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem și faptul că miza de fond a jocului complex micro- și macro-social de-a egalitatea de gen – renegocierea rolurilor și relațiilor de putere din societate – este o miză care poate fi o sursă majoră de îngrijorare pentru cei care nu sînt interesați direct de schimbare și preferă conservarea stării de fapt. Nu schimbăm parola la telefon, deși știm că 1234 e cea mai nesigură… darămite să primim cu inimile deschise schimbări profunde, ireversibile, legate de viitorul relațiilor de putere dintre noi.

Ostilitatea la feminism (și feministe!) poate avea explicații legate și de posibile efecte perverse ale unor ideologii de gen (de exemplu, corectitudinea politică dusă uneori la extrem) sau ale unor practici (ca, de exemplu, politicile afirmative înțelese simplist în termeni de eliminare a meritelor profesionale din politicile de promovare). În anumite contexte, acestea pot produce sentimente negative, un soi de saturație față de ceea ce unii au numit chiar „dictatura genului“.

Dragii noștri sexiști subtili, neosexiști, nonsexiști oportuniști de pretutindeni, datele recente indică corelații puternice între egalitatea de gen și niveluri înalte de dezvoltare – de exemplu, un studiu recent al OECD arată că egalitatea (de facto) de gen ar duce la o creștere cu 12,4% a PIB-ului pe cap de locuitor pînă în 2030. Deci, în ciuda binelui incontestabil de acum, mai binele de mîine ar fi… și mai bine, cel puțin pentru buzunarele noastre. Dragii noștri sexiști, neosexiști, nonsexiști oportuniști, femei și bărbați deopotrivă, vă rugăm mult să ne înțelegeți și pe noi, cele încă revendicative: de obicei nu vezi atît ceea ce s-a făcut, cît mai ales ce mai este de făcut. Cu fața spre viitor, am putea face mai repede nefăcutul, pentru ca apoi, împreună, diferiți și diverși așa cum sîntem de fapt, dar egali în drepturi și în responsabilități private și publice, să trăim fericiți, în armonie, pînă la adînci bătrîneți.

Laura Grünberg este sociolog, con­fe­rențiar univ. dr. la Universitatea din Bu­curești și scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.