Despre omarită, boala crescutului în exces - interviu cu Laura GRUNBERG

Publicat în Dilema Veche nr. 641 din 2-8 iunie 2016
Despre omarită, boala crescutului în exces   interviu cu Laura GRUNBERG jpeg

Să creștem mici (Editura Arthur, 2014) este o carte care se adresează în același timp copiilor și adulților. În carte, descoperim omarita sau boala crescutului în exces. Care sînt simptomele acestei ­boli inventate? Și de ce copiii n-ar trebui să crească prea mult?

Eu zic că nu am inventat o boală, ci doar am dat nume unor simptome tot mai des întîlnite în jurul meu – acreală, nervozitate, neatenţie civică, conformism, binging nelimitat – că tot sîntem asediaţi cu reclama asta. Nici măcar nu pot spune că am descoperit eu omarita. În fond, Oskar, personaj celebru din Toba de tinichea a lui Günter Grass, s-a revoltat mult înaintea mea, oprindu-se din creştere ca semn de protest faţă de lumea adulţilor. Cred că revolta lui era legată exact de omari. I am numit omari pe acei oameni care dau semne vizibile că au pierdut orice contact cu copilul din ei, au crescut (nu în înălţime) peste măsură. Mă îngrozeşte ideea de a fi înconjurată doar de adulţi încruntaţi, scorţoşi, preocupaţi doar de a avea, nu şi de a fi, neglijenţi cu semenii, cu natura, cu înlăuntrul lor. Pentru mine, a fi ocupat tot timpul, a nu zîmbi, a nu te uita în ochii celuilalt cînd vorbeşti cu el sau a avea doar certitudini despre orice sînt semne de creştere periculoasă. Uitaţi-vă bine în jur şi o să vedeţi că sînt mulţi. M am gîndit că cei mici sînt cei mai în măsură să facă ceva pentru a stopa, sau măcar a încetini crescutul prea mare la adulţii din jurul lor – părinţii, rudele, profesorii, vecinii, vedetele de tinichea de prin media. În fond, de asta depinde calitatea vieţii lor de mîine.

Sînteți sociolog, iar cartea este scrisă și din această perspectivă. Ați împărțit adulții în mai multe categorii, în funcție și de cît de mult sînt predispuși la omarită. Puteți numi cîteva dintre ele? Dvs. cărei categorii îi aparțineți?

Copiii de azi sînt informaţi şi interesaţi de dinamica socială, de cum funcţionează lumea asta largă în care trăiesc. Se poate uşor vorbi cu ei despre nevoia de etichete sociale, despre manipulare, mentalitate de turmă, activism social sau chiar feminism, aşa cum am încercat în carte. M am jucat cu tipologii umane. Dincolo de omari, am mai găsit fel de fel de oameni. Pufoşii ar fi cei care merg la Festivalul de la Gărîna, au flori şi animale de casă şi preferă blugii. Avuţii sînt, desigur, cei obsedaţi de bunuri, etichetele de pe haine şi cifrele din conturi. Ofuscaţii sînt oamenii frustraţi, cei care una au vrut în viaţă, şi alta au reuşit să facă. Oamenii codiţă sau paraziţii ar fi cei care trăiesc de pe urma altora. Plutitorii – de obicei artiştii – sînt cei cu capul în nori, iar comunii sînt oamenii medie, cei despre care se spune în sondaje că au în medie un nivel bun de trai. Nu aş asocia însă strict – ca la previziunile zodiacale, o anume categorie cu o anume profesie sau rol social. Sînt şi ingineri plutitori, aşa cum sînt şi scriitori avuţi sau profesori şi doctori ofuscaţi sau comuni. Bunicii nu prea devin omari, în schimb politicienii sînt în mare parte bolnavi de omarită cronică. Cît despre mine, aş zice că sînt o plutitoare ofuscată şi pufoasă, în acelaşi timp.

Cum se poate lupta împotriva omaritei? Și de ce ar fi bine ca părinții să citească această carte împreună cu copiii lor?

Eu am oferit teste de evaluare a gradului de omarită şi exerciţii de făcut haz de necaz, şi am propus promovarea ţinutului de mînă la părinţi, reciclarea gîndurilor negre, cură de amintiri din copilărie, psihoterapie pentru bile leneşe, terapie cu citate. Copiii şi adulţii care au citit cartea au venit cu multe alte idei: nelunea (să fie scoasă lunea din săptămînă), consumul de gume Turbo pe post de pastile contra omaritei, cursuri de viaţă fericită sau de făcut baloane de săpun în loc de ore de matematică sau fizică. Subtitlul cărţii spune clar: „carte pentru cei mici care trebuie neapărat citită de cei mari“. Parafrazînd o vorbă a lui Picasso, „durează mult pînă (re)­devii tînăr.“ Adulţii trebuie, cu răbdare, să practice zi de zi exerciţii de crescut mic, personalizate sau de grup. Pentru părinţi e mai uşor, căci au alături nişte… „bune practici“ – asta ca să folosesc un vocabular omaristic. Copiii sînt însă în pericol de contaminare cu acreală, cinism şi lipsă de chef de viaţă, de la părinţii de lîngă ei.

V-ați întîlnit cu copii din diferite școli, ați făcut împreună ateliere creative, pornind de la carte. Ce perspective au copiii în ceea ce privește viitorul lor? Și ce le reproșează adulţilor?

Tocmai am fost la o inspecţie de grad unde, la o lecţie de educaţie civică, rugaţi de profesoară să dea exemple de pro­prie­tăţi pe care le deţin părinţii, elevii au pus copiii alături de maşini şi case. Deci se consideră proprietatea părinţilor. Aici poate fi o problemă. Îi cam tratăm pe cei mici ca pe nişte investiţii de viitor, prin care ne realizăm visele curmate, ne arătăm de fapt noi prin ei lumii, modelîndu-i după reţeta noastră imbatabilă de succes. Ar trebui să reflectăm mai atent la schimbările din jur. Copiii de azi îşi vor proiecta un altfel de viitor şi, implicit, de viaţă. Vor trăi mult mai mult, deci viaţa lor va fi diferit structurată comparativ cu a noastră – alte etape, nevoi, aspiraţii, abilităţi, repere morale. Mulţi îşi vor prelungi copilăritul, vor amîna intrarea pe piaţa muncii pentru că oricum vor munci mult mai mult timp decît noi, vor decala momentul căsătoriei (dacă vor mai apela la ea) sau asumarea rolului de părinte, vor face multe schimbări neaşteptate de carieră, CV-urile clasice vor conta mai puţin decît reputaţia construită pe reţelele de socializare. Deci, sînt alte vremuri pentru care planurile noastre bine intenţionate nu se mai potrivesc. Copiii cititori ai cărţii au pomenit cel mai des ca reproşuri faţă de adulţi pisălogeala, hainele demodate, plecatul în străinătate, lipsa de timp pentru ei, ideile fixe (de tip „Pune ceva pe tine, că e frig!“), nervii şi chiar bigudiurile, în ce le priveşte pe mame. Sper că observînd aceste lucruri, să nu repete greşelile noastre. Mesajul pentru toată lumea ar fi să ne ţinem sub control omarul din fiecare din noi, pentru binele nostru şi al celor din jur.

Cînd erați mică, ce v-ați dorit să fiți ca adult?

Mare, ca toată lumea. Şi m-am făcut mare, cu sau fără voia mea, iar acum mă lupt cu mine şi cu cei din jurul meu să mă dematurizez, să redevin mică, măcar din cînd în cînd, preţ de o carte pentru copii.

Laura Grünberg este sociolog și autoare de cărți pentru copii.

a consemnat Adina POPESCU

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.