Iulia POPOVICI

Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.

În ultimul an, în București au apărut două noi instituții publice de spectacol: Teatrul „Stela Popescu“ și Teatrul Dramaturgilor Români.

68% din cei incluşi în eşantion nu au fost niciodată la teatru, „deşi există teatre (…) în aproape jumătate dintre localităţile din România“.

"Făcînd această carte, am plecat de la experienţa mea concretă – şi surprinzătoare, de altfel – din ultimii vreo şapte ani: o senzaţie de familiaritate în faţa unor practici artistice răspunzînd la aceleaşi întrebări, în România, Polonia sau Ungaria, chiar dacă fiecare răspuns îşi avea diferenţa lui specifică."

Ultimul barometru cultural – oficial şi ministerial – a apărut în 2010. De atunci încolo, avem cercetări de piaţă/public ale unor teatre şi, bineînţeles, „vocea patriotului naţionale“ – fiecare dintre noi se erijează, în felurite ocazii, în purtător de cuvînt al celor pentru care facem teatru.

Artele performative (teatrul şi opera, cu precădere) sînt, prin natura lor, extrem de costisitoare – iar natura lor e legată strict de faptul că sînt „vii“, necesită prezenţa „reală“ a interpreţilor în faţa unui număr limitat de spectatori la fel de reali şi, în plină epocă a reproducerii mecanice, sînt nereproductibile.

Pe 16 iunie, seara, Flori de mină (Bányavirág) de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, producţie Yorick Studio/ Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, a căştigat premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs (Ungaria) - POSzT. Doi dintre membrii distribuţiei, Gábor Viola şi Barna Kelemen Bányai, au fost premiaţi de juriul MASZK.

Au existat, în timp, încercări de redefinire a statutului instituţional al actorului – cea mai amplă fiind cea prevăzută printr-o Lege a Teatrului propusă de András Demeter (la acea vreme, secretar de stat la Ministerul Culturii), conform căreia actorii erau angajaţi pe perioadă determinată, în funcţie de necesităţile teatrului.

Abdulah (Dagaçar), Aziz, Mithat şi Bayram sînt experţi. Au program flexibil, ştiu totul despre orarul magazinelor şi al restaurantelor, sînt harnici şi competenţi. Mai exact, Abdulah, Aziz, Mithat şi Bayram sînt profesionişti ai gunoiului. În fiecare zi, bîntuie Istanbulul cu un fel de cărucior improvizat, colectînd materiale reciclabile – fier, hîrtie, cartoane, pet-uri, doze de aluminiu. Sînt cetăţenii invizibili ai unei mari capitale.

Vedeta desantului spaniol a fost, fără umbră de îndoială, Ray Loriga, căruia i-a fost lansat al doilea roman tradus în româneşte (de către incomparabilul Florin Galiş), Căzuţi din cer (la Editura Curtea Veche). Cu aerul lui de star rock – şi tatuajele de rigoare, pomenite de toţi ziariştii –, cu felul de a vorbi în acelaşi timp direct şi diplomatic, Loriga e cel mai bun instrument de promovare a propriilor cărţi.

„În Estul Europei, oamenii încă mai cred că arta poate schimba lumea“ – citatul e aproximativ, iniţial nu m-am gîndit să-l notez, însă eticheta care însoţeşte ciclul de lucrări albaneze de artă în spaţiul public îmi revine obsedant în minte. „Cazul Tirana“ e o secţiune aparte a expoziţiei „Les Promesses du Passé“ deschisă acum o lună şi jumătate la Centrul „G. Pompidou“.

Şi pentru că trupul ştie mai mult, în ciuda profundului meu scepticism şi deşi n-am mai urcat în şa de vreo 12 ani, încă ştiu să pedalez. În Parcul Tineretului, dimineţile pe la 7.

În 1931, după o terapie psihiatrică impusă de tatăl său, Ángeles Santos Toroella a abandonat pictura. Era anul în care Dalí realiza poate cel mai faimos tablou al său, Persistenţa memoriei.

Aş vrea să am 10 euro pentru fiecare cetăţean al fostei Iugoslavii pe care l-am auzit spunînd că Occidentul a rupt ţara aceea în bucăţi pentru că era prea mare şi prea puternică - m-aş putea face rent...

La Gara de Nord (din Bucureşti) există un singur ghişeu pentru bilete internaţionale (a se înţelege prin asta şi tichete la trenuri cu destinaţii transfrontaliere, care nu sînt multe, şi suplimente de...

Cînd eram mică, mama mă-nvăţa să vorbesc frumos cu oamenii, pentru că "nota face muzica"....

În (nu foarte, dar destul de) lunga listă a plus-valorii româneşti la excepţia culturală europeană, şoriciul de porc, palinca de Zalău şi telemeaua stau comod alături de triada Cioran-Eliade-Ionescu, ...

De anul trecut, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti poate fi considerat un proiect de succes....

interviu cu Sorin LEOVEANU A fost Hamletul lui Vlad Mugur; a jucat şi în alte spectacole din ultima parte a vieţii lui Mugur, în Carnavalul bîrfelor şi Aşa este, dacă vi se pare, iar experienţa...

E o clovnerie tragică. Lumea lui Beckett e una de (falşi sau autentici) clovni pe cale să execute ultimul, supremul salt mortal al vieţii lor, paiaţe triste pe care nu te poţi opri să le asculţi....