Promisiunile trecutului estic
● „Les Promesses du Passé“, Centrul „Pompidou“, Paris, Galérie Sud şi Espace 315, 14 aprilie – 14 iulie 2010.
„În Estul Europei, oamenii încă mai cred că arta poate schimba lumea“ – citatul e aproximativ, iniţial nu m-am gîndit să-l notez, însă eticheta care însoţeşte ciclul de lucrări albaneze de artă în spaţiul public îmi revine obsedant în minte. „Cazul Tirana“ e o secţiune aparte a expoziţiei „Les Promesses du Passé“ deschisă acum o lună şi jumătate la Centrul „G. Pompidou“, secţiune dedicată proiectului iniţiat de primarul capitalei albaneze, Edi Rama, la origine artist şcolit în Occident, de transformare a faţadelor coşcovite ale blocurilor în opere de artă încărcate de culoare. E adevărat că, dintre toate lucrările prezente în expoziţie, acesta e singurul (post-1990) cu o miză de schimbare socială declarată – şi totuşi, dincolo de tonul uşor uimit al etichetei, realitatea e că, oricum ai numi această parte a Europei, ea e, artistic, profund socială şi politică.
Titlul „Promisiunilor…“ e de provenienţă walterbenjamină. Curatoare sînt Christine Macel, o susţinătoare convinsă a artelor din fostul bloc comunist, şi Joanna Mytkowska, actuala directoare a Muzeului de Artă Modernă din Varşovia (al cărui sediu în perpetuă negociere politico-arhitecturală e o temă artistică în sine). Sînt expuse opere ale unui mare număr de artişti din „fosta“ Europă de Est, de la Marina Abramovici la Daniel Knorr (cu o instalaţie special creată pentru „Pompidou“, o „deturnare“ a unei ţevi – ţevile sînt laitmotivul arhitectural al Centrului imaginat de Renzo Piano şi Richard Rogers –, prin care circulă gaz lacrimogen), trecînd prin lucrări de Ion Grigorescu ori Mladen Stilinovici. Lor li se adaugă Cyprien Gaillard sau Yael Bartana, tratînd teme „oriental-europene“ fără să provină din această zonă.
Cu clădirea sa futuristică din inima comercial-istorică a Parisului, Centrul „Pompidou“ e o combinaţie ameţitoare de atracţie turistică şi instituţie revoluţionară în artele vizuale (dar care, de investit, investeşte în contemporani clasici). Aşa se face că, instalată în Galeria Sud, „Les Promesses du Passé“ convieţuieşte, zilele acestea, cu o retrospectivă a faimosului pictor Lucian Freud, cu o intervenţie a artistului conceptualist armeano-turco-francez Sarkis (în cadrul Sezonului Turciei) cu „Dreamlands“, o desfăşurare de forţe vizuale ce-ţi ia ochii despre felul cum parcurile de distracţii, Las Vegas-ul anilor ’50-’60, Dubaiul zilelor noastre şi expoziţiile universale din ultimele două secole au modificat perceperea spaţiului urban, şi cu foarte longeviva „Elles@Centre Pompidou“, expoziţia care-a agitat apele artelor franceze anul trecut, cuprinzînd toate lucrările artistelor din colecţiile muzeului (interesant de observat, majoritatea au intrat în fondurile Centrului în ultimele decenii).
În acest peisaj muzeal complex, „Les Promesses du Passé“ încearcă să „reinventeze roata“ (expresie reprezentînd, în catalogul expoziţiei, titlul capitolului albanez) dificilei, dacă nu imposibilei redefiniri a artei de dincolo de căzuta Cortină de Fier şi a integrării ei, dacă nu în canonul vestic, atunci în privirea occidentală. Că există şi o altă plasare posibilă a artei „estice“ o dovedeşte Retro-avangarda, un concept prin care, practic, colectivul Neue Slowenische Kunst (NSK) inventa un context propriu, refuzînd încercarea de a se strecura într-un posibil gol al complexei scheme canonice occidentale.
Percepută cînd în bloc (comunist şi postcomunist), cînd pe criterii naţionale („Présences polonaises“ a fost găzduită tot de „Pompidou“, în 1983), arta asociată părţii de est a continentului se cere, conceptual, reinventată periodic. Paradoxal, trecutul comunist e cel care a oferit, din perspectiva vestică, numitorul tematic comun şi unic: trauma, memoria, (n)ostalgia. Totul e politică – spun blocurile din Tirana.
