Înjuraţi, băieţi, numai înjuraţi (?)

Publicat în Dilema Veche nr. 209 din 18 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd eram mică, mama mă-nvăţa să vorbesc frumos cu oamenii, pentru că "nota face muzica". Între timp, am crescut: tot mai cred că "vorba dulce mult aduce", dar sînt din ce în ce mai convinsă că nu nota face muzica, ci partitura. Altfel spus, în cazul despre care e vorba, limbajul vulgar pe scenă/în textul de teatru, cantitatea de blesteme pe pagina dreptunghiulară nu contribuie, în sine, la calitatea unui spectacol/a unei piese, nici într-un sens pozitiv, nici într-unul negativ (aviz amatorilor care s-au ocupat cu statistica celor 274 - parcă - menţionări ale organului sexual masculin în Ziua futută a lui Nils de Peca Ştefan). Există piese proaste în care se înjură, pe româneşte şi englezeşte, de mamă, tată, origine naţională şi organ sexual, şi piese proaste în care nu se înjură, se vorbeşte despre îngeri şi se reproduc poezii cu rimă. Iar imposibila dilemă a lui "ce înseamnă vulgar" nu e oricum rezolvabilă prin identificarea limbajului grosier. Există texte în care "suflet" pare un cuvînt mai vulgar decît orice înjurătură de mamă. Cînd îl calcă vreun vecin pe bombeu, bucureşteanul de pe RATB îl face "moldovean". Pula e numele unui oraş din fosta Iugoslavie, ceea ce nu-i împiedică pe mulţi de-ai noştri să chicotească atotştiutor cînd îl aud. Eu, una, fac parte dintr-o generaţie care a perceput visceral, întîi, apoi pe căi culturale, ca înjurături, mesaje mobilizatoare ca "Ţării cît mai mult cărbune" şi "Familia cu mulţi copii - o nobilă îndatorire patriotică". M-am simţit apoi înjurată în timpul mineriadelor, de cel care conducea pe vremea aceea România, iar tranziţia spre UE a fost o înjurătură perpetuă. Aveam la un moment dat ideea unei discuţii pe tema Dirty words=dirty minds? (un fel de Voci vulgare=minţi murdare?), în jurul a ceea ce limbajul agresiv în dramaturgie spune despre felul în care cei care-l folosesc văd lumea/realitatea şi se raportează la ea. O majoritate impresionantă de opinii (în care mărturisesc că, parţial, mă integrez) leagă preferinţa pentru un astfel de limbaj de o atitudine revoltată, de asumarea cotidianului străzii ca sursă directă de inspiraţie, de un refuz al unei limbi prinse într-o menghină lemnoasă, de aspiraţia de a da drept de existenţă scenică şi literară unei umanităţi pînă acum ignorate, cu tot cu sociolectul ei. O altă parte a opiniilor înclină către considerarea vulgarităţilor de vocabular ca fiind un eşec al sesizării unei complexităţi a realităţii şi al exprimării ei în cuvinte; ele, vulgarităţile, mărturisesc despre o umanitate văduvită de limbaj, redusă la un etern vocativ lipsit de imperativul predicatului său. Dar dacă, de fapt, în literatura şi dramaturgia românească, cel puţin, înjurăturile vorbesc, în primul rînd, despre un travaliu, încă în fază incipientă, al "documentării" şi "colectării de material" asupra limbii şi "omului nou" postcomunist? Un travaliu care continuă, în privinţa teatrului, pe scenă: "omul nou" şi limba lui trebuie descoperite, învăţate, reinventate artistic... Merg pe stradă, ascult ce se vorbeşte în jurul meu (în general, tare şi de unul singur; nu trăiesc într-un oraş al dialogului); nu rar, aud înjurături de o bogăţie lexicală, cu un rafinament al turnurii de frază, de care nu ştiu nici un dramaturg contemporan să fie în stare. Nu de puţine ori, am asistat la discuţii despre dificultatea traducerii înjurăturilor dintr-o limbă într-alta, dintr-o cultură în alta: franceza e mai puţin dispusă la plasticitatea construcţiilor injurioase decît germana care, la rîndul ei, e mai "uscată" decît oricare dintre limbile estice, româna fiind în situaţia cea mai familiară nouă, în ţările catolice din Vest se înjură de Sfînta Fecioară, în Estul ortodox, Dumnezeu se multiplică etc. Pe străzile din România se înjură epic, savuros, plastic, se inventează şi se deturnează. Aş zice că, prin comparaţie, teatrul e încă sărac: încă nu se înjură plenar, cu gura plină, încă n-avem destule motive să blestemăm pe scenă. Pulă, pizdă, căcat. Astea-s înjurături, domnilor?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.