Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului

Publicat în Dilema Veche nr. 956 din 4 – 10 august 2022
image

Strîngeau bani, cu liceul, să meargă la București. La un spectacol de operă. Oricare. Pentru că nu văzuseră niciodată operă în orașul capitală de județ. Craiova e chiar capitală regională istorică, la o adică, cu teatru național și muzee tot naționale.

Diferența față de adolescenții dintr-o comună sau orășel mic spre mediu e că pur și simplu ei nici măcar nu-și imaginează că și-ar putea dori să vadă operă. Deja e un truism să constați că accesul la consum convențional de artă și cultură (ceea ce se oferă sub forma muzeelor, a galeriilor, teatrelor etc.) e ca și inexistent în afara celor cîteva mari orașe și foarte la întîmplare în alte locuri (de pildă, există teatru public la Bîrlad, dar nu în capitala de județ Vaslui). Și cu toate astea, pentru actuala generație (și viitoarele) de adolescenți din colțurile uitate ale țării, consumul cultural există – s-a schimbat doar ce se consumă, cum se consumă, unde se consumă. A, și definiția culturii.

Și putem avea multe discuții în ce măsură montajele video de Internet, videoclipurile, Tik-Tok-ul și Instagramul, munții de fotografii pe care le facem și le împrăștiem cu toții pe toate căile virtuale reprezintă forme de expresie artistică. Însă e (sper) indiscutabil că toate aceste manifestări reprezintă tipuri de comunicare vizuală care folosesc, conștient sau inconștient, limbaje ale imaginii comune artei se cer decodate cu exact aceleași instrumente precum arta. La fel precum arta, lucrează cu uriașul potențial al imaginii de a naște emoție, de a genera cunoaștere și de a manipula prin emoție. Și la fel precum cultura, în sensul ei clasic-restrictiv, formează gîndire, percepții ale lumii și seturi de valori. Fără legătură cu frumusețea și, adeseori, fără legătură cu gustul (el însuși, o noțiune cu un conținut foarte variabil în timp și spațiu) în sens estetic, dar în simbioză cu nevoia de a putea interpreta liber o lume tot mai dependentă de imagine.

Defazări și cezuri

Totuși. Prin „educație vizuală”, în zilele noastre, sistemul de învățămînt de la noi înțelege fostul „desen” – vechea materie la care cei mai văduviți de talente artistice își mobilizau rudele mai dotate în materie să producă diverse încercări picturale și toată lumea primea 9 sau 10, să nu strice mediile –, devenită, în timp, „educație plastică”, „dezvoltare de competențe” pentru „crearea de produse artistice, purtătoare de mesaj” (adică nou-limba pentru același „să-nvățăm să desenăm”).

Iar defazarea față de lumea în care trăim cu toții (de zeci de ani, de altfel) e vizibilă în însăși denumirea materiei, în termenul „plastic” – în condițiile în care mediile de producție artistică s-au diversificat atît de mult, iar tehnologiile legate de imagine sînt atît de omniprezente, încît e de-a dreptul ridicolă ideea că ceea ce învață la școală adolescenții de clasa a VIII-a este să facă sînt naturi statice în creion și culoare. (Da, în programă apare și expresia „educație vizuală”, dar tot xilogravură etc. este.) Paradoxul fiind nu că desenul artistic nu e o abilitate pe care s-o deprinzi doar prin efort și învățare, ci că, în multe cazuri, acești adolescenți nu au cum sau unde vedea în carne și oase vreo expoziție de pictură și, în schimb, consumă, de pildă, fotografie și design de jocuri video pe pîine. Care le formează și privirea, și gustul, independent de naturile moarte și practica punctului de la școală, printre altele tocmai pentru că percep o distanță între artă și imaginile la care sînt expuși cotidian.

Această cezură totală între ceea ce este cauționat de autoritate (cea școlară) și ceea ce e cultura internă a mediului generațional și social face ca și orice va fi avut legătură cu decodarea critică a imaginii artistice la nivel educațional să fie instinctiv respins cînd vine vorba de imagini din alt spectru.

Unul dintre motivele pentru care desprinderea de modelele formative tradiționale este, în școala românească, precum și în cultura de la noi, atît de dificilă are de-a face cu un fel de spirit recuperatoriu întins pe o durată prea mare în timp, calculînd de la Revoluție încoace. Inapetența regimului ceaușist pentru cultura înaltă/profesionistă, instrumentalizare politică a artei, tratamentul pe picior de egalitate (artistică și ca rol social) al practicilor artistice profesioniste și al celor de amatori au lăsat loc, post-1989, unui sentiment al revanșei necesare: repunerea culturii înalte și profesioniste (în sensuri extrem de normative și bazate pe achiziții, inclusiv comportamentale ale publicului: „La vernisaj ne îmbrăcăm frumos și nu vorbim tare!”) în poziția centrală și de recunoaștere din care fusese decăzută.

Doar că, cît se poate de predictibil, asta n-a condus la vasta răspîndire, din București pînă-n ultimul cătun, a culturii înalte, ci dimpotrivă, la deconectarea totală dintre discursurile oficiale și culturile de nișă/formele artistice indezirabile formal. Într-un univers al interacțiunilor sociale în care imaginea e dominantă, noile generații sînt ținute să deprindă decodarea de imagini la colțul blocului și din învățăturile bătrînilor (adică ale celor cu doi-trei ani mai mari) – adică să rămînă, eventual pentru totdeauna, captivi.

Sînt o mînă de organizații – mai ales din zona filmului, cu care educația vizuală se învecinează (la fel cum artele vizuale au fost contaminate de video și cinema) – care lucrează de ani de zile la formarea cadrelor didactice pentru a preda ceea ce am putea numi, în cel mai larg sens, „educație despre imagine” (statică sau în mișcare). La fel ca toate inițiativele independente, acest demers a depins și depinde de caracterul voluntar al participării în proiect: astfel de formări au loc în orașe mari sau în școli cu minți deschise. Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare (metafora e la alegerea fiecăruia). Paradigma e de schimbat în ansamblul școlii.

Nu e nimic natural în imaginea captată, reprodusă ori reconstituită, fixă ori în mișcare (în pictură, sculptură, fotografie, filmare, video montat, realitate augmentată). Însăși producerea unei imagini presupune, fie și neasumat, un tip de „montaj”. Iar a cunoaște, la modul critic, felul în care funcționează producția de imagine e, pînă la urmă, cu nimic mai prejos decît tehnica modelajului în lut.

Iulia Popovici este expert în politici culturale.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.