Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului

Publicat în Dilema Veche nr. 956 din 4 – 10 august 2022
image

Strîngeau bani, cu liceul, să meargă la București. La un spectacol de operă. Oricare. Pentru că nu văzuseră niciodată operă în orașul capitală de județ. Craiova e chiar capitală regională istorică, la o adică, cu teatru național și muzee tot naționale.

Diferența față de adolescenții dintr-o comună sau orășel mic spre mediu e că pur și simplu ei nici măcar nu-și imaginează că și-ar putea dori să vadă operă. Deja e un truism să constați că accesul la consum convențional de artă și cultură (ceea ce se oferă sub forma muzeelor, a galeriilor, teatrelor etc.) e ca și inexistent în afara celor cîteva mari orașe și foarte la întîmplare în alte locuri (de pildă, există teatru public la Bîrlad, dar nu în capitala de județ Vaslui). Și cu toate astea, pentru actuala generație (și viitoarele) de adolescenți din colțurile uitate ale țării, consumul cultural există – s-a schimbat doar ce se consumă, cum se consumă, unde se consumă. A, și definiția culturii.

Și putem avea multe discuții în ce măsură montajele video de Internet, videoclipurile, Tik-Tok-ul și Instagramul, munții de fotografii pe care le facem și le împrăștiem cu toții pe toate căile virtuale reprezintă forme de expresie artistică. Însă e (sper) indiscutabil că toate aceste manifestări reprezintă tipuri de comunicare vizuală care folosesc, conștient sau inconștient, limbaje ale imaginii comune artei se cer decodate cu exact aceleași instrumente precum arta. La fel precum arta, lucrează cu uriașul potențial al imaginii de a naște emoție, de a genera cunoaștere și de a manipula prin emoție. Și la fel precum cultura, în sensul ei clasic-restrictiv, formează gîndire, percepții ale lumii și seturi de valori. Fără legătură cu frumusețea și, adeseori, fără legătură cu gustul (el însuși, o noțiune cu un conținut foarte variabil în timp și spațiu) în sens estetic, dar în simbioză cu nevoia de a putea interpreta liber o lume tot mai dependentă de imagine.

Defazări și cezuri

Totuși. Prin „educație vizuală”, în zilele noastre, sistemul de învățămînt de la noi înțelege fostul „desen” – vechea materie la care cei mai văduviți de talente artistice își mobilizau rudele mai dotate în materie să producă diverse încercări picturale și toată lumea primea 9 sau 10, să nu strice mediile –, devenită, în timp, „educație plastică”, „dezvoltare de competențe” pentru „crearea de produse artistice, purtătoare de mesaj” (adică nou-limba pentru același „să-nvățăm să desenăm”).

Iar defazarea față de lumea în care trăim cu toții (de zeci de ani, de altfel) e vizibilă în însăși denumirea materiei, în termenul „plastic” – în condițiile în care mediile de producție artistică s-au diversificat atît de mult, iar tehnologiile legate de imagine sînt atît de omniprezente, încît e de-a dreptul ridicolă ideea că ceea ce învață la școală adolescenții de clasa a VIII-a este să facă sînt naturi statice în creion și culoare. (Da, în programă apare și expresia „educație vizuală”, dar tot xilogravură etc. este.) Paradoxul fiind nu că desenul artistic nu e o abilitate pe care s-o deprinzi doar prin efort și învățare, ci că, în multe cazuri, acești adolescenți nu au cum sau unde vedea în carne și oase vreo expoziție de pictură și, în schimb, consumă, de pildă, fotografie și design de jocuri video pe pîine. Care le formează și privirea, și gustul, independent de naturile moarte și practica punctului de la școală, printre altele tocmai pentru că percep o distanță între artă și imaginile la care sînt expuși cotidian.

Această cezură totală între ceea ce este cauționat de autoritate (cea școlară) și ceea ce e cultura internă a mediului generațional și social face ca și orice va fi avut legătură cu decodarea critică a imaginii artistice la nivel educațional să fie instinctiv respins cînd vine vorba de imagini din alt spectru.

Unul dintre motivele pentru care desprinderea de modelele formative tradiționale este, în școala românească, precum și în cultura de la noi, atît de dificilă are de-a face cu un fel de spirit recuperatoriu întins pe o durată prea mare în timp, calculînd de la Revoluție încoace. Inapetența regimului ceaușist pentru cultura înaltă/profesionistă, instrumentalizare politică a artei, tratamentul pe picior de egalitate (artistică și ca rol social) al practicilor artistice profesioniste și al celor de amatori au lăsat loc, post-1989, unui sentiment al revanșei necesare: repunerea culturii înalte și profesioniste (în sensuri extrem de normative și bazate pe achiziții, inclusiv comportamentale ale publicului: „La vernisaj ne îmbrăcăm frumos și nu vorbim tare!”) în poziția centrală și de recunoaștere din care fusese decăzută.

Doar că, cît se poate de predictibil, asta n-a condus la vasta răspîndire, din București pînă-n ultimul cătun, a culturii înalte, ci dimpotrivă, la deconectarea totală dintre discursurile oficiale și culturile de nișă/formele artistice indezirabile formal. Într-un univers al interacțiunilor sociale în care imaginea e dominantă, noile generații sînt ținute să deprindă decodarea de imagini la colțul blocului și din învățăturile bătrînilor (adică ale celor cu doi-trei ani mai mari) – adică să rămînă, eventual pentru totdeauna, captivi.

Sînt o mînă de organizații – mai ales din zona filmului, cu care educația vizuală se învecinează (la fel cum artele vizuale au fost contaminate de video și cinema) – care lucrează de ani de zile la formarea cadrelor didactice pentru a preda ceea ce am putea numi, în cel mai larg sens, „educație despre imagine” (statică sau în mișcare). La fel ca toate inițiativele independente, acest demers a depins și depinde de caracterul voluntar al participării în proiect: astfel de formări au loc în orașe mari sau în școli cu minți deschise. Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare (metafora e la alegerea fiecăruia). Paradigma e de schimbat în ansamblul școlii.

Nu e nimic natural în imaginea captată, reprodusă ori reconstituită, fixă ori în mișcare (în pictură, sculptură, fotografie, filmare, video montat, realitate augmentată). Însăși producerea unei imagini presupune, fie și neasumat, un tip de „montaj”. Iar a cunoaște, la modul critic, felul în care funcționează producția de imagine e, pînă la urmă, cu nimic mai prejos decît tehnica modelajului în lut.

Iulia Popovici este expert în politici culturale.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Femei afgane burka FOTO Shutterstock jpg
Tații de fete din Afganistan, siliți să fie zbiri în propriile familii: „Au devenit soldații neplătiți ai talibanilor”
În Afganistanul controlat de talibani, tații sunt forțați să aplice legile opresive împotriva femeilor, pentru a-și proteja fiicele. Femeile sunt supuse interdicției de a ieși din casă neînsoțite, obligate să se acopere complet, iar vocea lor nu trebuie să se audă în public.
image png
Cum să elimini mucegaiul de pe haine în 5 pași simpli, cu o soluție făcută în casă
Apariția mucegaiului pe haine este o problemă frecventă care poate afecta atât aspectul, cât și sănătatea celor care poartă respectivele articole vestimentare. De multe ori, mucegaiul se instalează atunci când hainele sunt lăsate ude în coșul de rufe sau într-un spațiu slab ventilat.
Prizonieri de război ucraineni FOTO EPA EFE jpg
Mărturia unui ucrainean care a petrecut doi ani în captivitatea rusă: „Au fost surprinși că nu cedam”
Un ucrainean care a petrecut doi ani în captivitatea rusească a relatat cum autoritățile ruse au folosit bătăile, amenințările cu execuția și violența sexuală drept metode de smulge „mărturisiri” pentru presupuse infracțiuni pe timp de război.
image png
Ce înseamnă când câinele tău se așază sau doarme la picioarele tale, potrivit experților veterinari
Comportamentul câinilor este adesea o sursă de curiozitate pentru stăpânii lor. Un gest frecvent întâlnit este acela în care câinele se așază sau adoarme la picioarele stăpânului.
image png
Cum să oprești căderea părului. 5 seruri făcute în casă care îl întăresc de la rădăcină și îi stimulează creșterea
În mod normal, pierdem între 50 și 100 de fire de păr în fiecare zi. Dar, dacă pierderea depășește această cantitate și părul începe să pară mai subțire sau fără volum, este important să acționăm.
Medici pacient coronavirus COVID 19 pandemie spital terapie intensivă FOTO AFP
Revolta unui rezident: „Nu alegeți medicina. Vă distrugeți viața! Nu ai bani de nimic”
„Bătaie de joc, suferință, stres, lipsa de somn. Pe lângă toate astea un salariu mizer de 4.700-5.000 lei din care nu poți să-ți permiți nimic într-un centru universitar”, astfel descrie viața un rezident din România. În acest context, viitori medici au răspuns la întrebarea: „De ce fac medicina?”
Omul de castane The Chestnut Man Colaj jpg
Thrillerul care face furori pe Netflix și te ține cu sufletul la gură. „L-am văzut în două zile. Încă nu pot dormi”
Descoperă The Chestnut Man, un thriller polițist danez întunecat și captivant de pe Netflix, care a cucerit criticii și fanii cu atmosfera sa sumbră, misterul tulburător și o poveste care nu-ți dă voie să te oprești din vizionare.
Zodia căreia i se schimbă traiectoria în viață, imediat după Paște  Intră într o nouă etapă a vieții, iar totul se așază în favoarea ei png
Zodia care o să cucerească lumea, în luna iulie. Ce au pregătit astrele pentru acest nativ
Luna iulie aduce o energie astrală puternică, iar stelele au decis: Leul este zodia care va cuceri lumea în această perioadă!
Transfăgărășan România cel mai frumos drum rutier de munte conform Top Gear Colaj DMS
Turismul românesc, între anonimat și excursii școlare. Care e marea problemă
România este o țară cu potențial turistic uriaș, dar prea puțin cunoscută turiștilor străini. Cel puțin asta spun specialiștii în Horeca. Iar de vină este slaba promovare a țării la nivel internațional, cu sume derizorii, mult mai mici compartativ cu alte țări europene.