⬆
cu bicicletă la cap
Turul Dunării pe biciclete
Proiectul „Turul Dunării pe biciclete”, organizat de către Asociaţia ROI împreună cu echipa Cycling Romania, este menit să promoveze cicloturismul atît pentru turiştii români, cît şi pentru cei străini. Pe 24 iunie s-a dat startul turului simultan din Călăraşi şi Oraviţa, iar, pînă pe 9 iulie, 32 de tineri voluntari români şi bulgari vor parcurge aproximativ 800 km, investigînd trasee de cicloturism din şapte judeţe din zona Dunării.
Playlist cu biciclete
Odată cu sezonul ploilor, rubrica intră în garajul site-ului. Nu înainte de a vă oferi - ca o slabă consolare, ştim! – un playlist cu biciclete.
Aventurile bicicletei mele nefolosite
Nefiind un mare iubitor al bicicletei în sine, cît al beneficiilor aduse de mersul pe ea, mi-am achiziţionat unealta de mers de la nea Puiu, un pensionar din bloc, contra sumei de 100 RON.
Libertate pe două roţi
Bicicleta Brompton era verde închis, cu ghidonul în formă de „U” şi două viteze şi se plia din patru mişcări pînă ajungea de mărimea unei genţi de voiaj. Fusese produsă la o fabrică din vestul Londrei, ca toate bicicletele Brompton. Din ’88, de cînd se face bicicleta, producţia n-a fost mutată din Anglia în China sau Taiwan pentru a reduce costurile iar calitatea a rămas aceeaşi.
Poşta redacţiei cu roţi
În această vară am facut o expediţie solitară cu bicicleta, cu plecare din faţa locuinţei mele din Bucureşti, pînă la presupusul sit al ruinelor Troiei, în Turcia, fără a folosi nici un alt mijloc de transport. Nu ştiu dacă nu cumva sînt primul român care a ajuns la Troia pe bicicletă (dar deja asta e publicitate, aşa că nu ţin neapărat să aflu).
Un B-Twin ordinar
În cei doi ani de cînd merg constant cu bicicleta prin București, nu mi s-a întîmplat nimic special. Cîteva căzături ușoare, cîteva flegme, plus o serie nesfîrșită de înjurături primite de la șoferi nu sînt evenimente, țin de cotidian.
Gestul stimulează microbu’
Fără a-mi fi fost asta intenţia iniţială, ceea ce urmează este un recensămînt al bicicletelor din viaţa mea. Pe cele cu trei roţi, sau cu roţi ajutătoare, nu le pun la socoteală. Bicla primordială a fost, invariabil, un Pegas primit de la părinţi, dar, mai rar întîlnit la cei din generaţia mea, unul cu şa lungă.
Biciclistul scandinav, regele şoselelor
În Suedia, femeile cele mai frumoase se plimbă pe bicicletă, care le pune în valoare formele mai bine ca orice autoturism ultimul răcnet. Dacă ar fi trăit în Nord, Moni Columbeanu ar fi fost avatarul Miţei biciclista.
Mersul pe bicicletă nu se uită niciodată. Bullshit!
Bicicleta mea e una românească. O am de vreo 5 ani, şi de aici înainte în articol, în cazul în care se va mai vorbi despre ea, se va numi Bătrîna Doamnă. Dar nu ea e subiectul principal aici. Ea e doar povestitorul. Cel sau cea care va vorbi de rău despre toţi cei care şi-au abandonat “doamnele lor” din prea multă burghezie sau prea mult confort sau prea multă muncă, lăsînd loc burţilor şi guşilor.
Port în suflet un pegas roșu
Am învățat să merg pe o bicicletă cu roți ajutătoare. Cînd am început să-mi mențin echilibrul, ele au dispărut. Cu prețul unor julituri la picioare, am reușit să devin biciclistă, să ies pe trotuarul din fața casei și să fac ture pînă se întuneca de-a binelea. Cred că de pe atunci mă concentram să merg cît mai bine, din moment ce-mi intrase în cap că e unul dintre puținele lucruri pe care n-o să le mai uit niciodată. Și exact așa a fost...
Liberă pe bicicletă
Am două mîini, două picioare, doi ochi, doi copii (gemeni), de ce nu aş avea şi un vehicul cu două roţi?
Bicicleta noastră cea de toate zilele
M-am antrenat să scriu despre biciclete citind o pagină redescoperită de curînd în Vițelul de aur al lui Ilf și Petrov: ”În general, prestigiul pietonilor s-a şubrezit mult. Ei, care au dat lumii oameni iluştri ca Horaţiu, Boyle-Mariotte, Lobacevski, Gutenberg şi Anatole France, sînt nevoiţi acum să se strîmbe cum nu se poate mai caraghios ca să atragă atenţia asupra existenţei lor.”
Pedala lui Ahile
Pe Cătălin îl ştiu din copilărie. Pe cînd jucam fotbal în curtea grădiniţei din spatele blocului nostru din Rm. Vîlcea, cînd mergeam împreună la meditaţie la gramatică (pentru a intra la facultate la Bucureşti) şi cînd fiecare suferea după cîte o fată extrem de nerezonabilă în amor.
O tricicletă cît o linguriță
La vîrsta de 5 ani şi jumătate, cînd eram deja în clasa I, părinţii mei mi-au cumpărat o tricicletă, cu care m-am mîndrit o vreme... Mai exact pînă la vacanţa de vară cînd am dat-o la schimb.
Roşu, galben şi albastru
Şi pentru că trupul ştie mai mult, în ciuda profundului meu scepticism şi deşi n-am mai urcat în şa de vreo 12 ani, încă ştiu să pedalez. În Parcul Tineretului, dimineţile pe la 7.
Şaua ca un falus
Aş vrea ca fiecare bărbat (libidinos) care îmi iese în cale să fie femeie timp de 12 ore, în Bucureşti, pe bicicletă! Şi nu o femeie frumoasă sau provocatoare. Nu. Pur şi simplu o femeie. O femeie în blugi şi tricou. Mă întreb dacă ar avea curaj să mai iasă din casă după aceea.
În căutarea pedalatului pierdut
Două roţi, un lanţ încăpăţînat, ale cărui toane intrau mereu în conflict cu entuziasmul meu şi un verde de Bicicletă inconfundabil. Pe scurt: o copilărie urcată cu totul în şa. Prin vînt, praf şi vorbe dispersate de-a lungul unui drum fără sfîrşit, pedalatul funcţiona atunci drept metronom.
Bicicleta de damă din capul meu
Prima dată cînd am zburat cu bicicleta eram în clasa a opta. Veneam din centru, maică-mea mă lăsa afară doar pînă se întuneca, aşa că mă grăbeam cu bicicleta roşie, fragilă şi totuşi extrem de rezistentă. Purtam cei mai frumoşi blugi ai mei...
Altă pantă, aceeaşi biclă
Aveam vreo 12 ani şi pedalam de o vreme pe un Pegas roşu pliabil. Coborîsem de zeci de ori aleea înclinată din parc şi, pe atunci, puteam s-o şi urc înapoi pe două roţi.
Pegasus redivivus
Aveam 10 ani cînd, pe 12 ianuarie 1988, la ora 17:10, am ajuns cu tata în faţa magazinului Auto-Moto-Velo-Sport din Cîmpulung Muscel. Programul se încheiase şi uşa era încuiată.
Bicicletăria Ciclop
Un oraș are nevoie de biciclete de oraș, fără foarte multe accesorii pe ea, fără suspensii de coborât din Poiana Brașov, fără 24 de viteze, fără aliaje din carbon-titan.
Kross my heart and hope not to die
Mark Twain a lansat un îndemn în care mă regăsesc total: “Ia-ţi o bicicletă. N-o să regreţi – dacă rămâi în viaţă.”
